România nu a reuşit sa menţină ritmul reformelor pe care şi-l stabilise până la jumătatea anului 2009, rezultatele fiind modeste, se arată în raportul interimar al Comisiei Europene (CE) privind progresele realizate de către ţara noastră în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare în domeniul Justiţiei.
Documentul, prezentat de Mark Gray, purtător de cuvânt al CE, relevă, potrivit Agerpres, că reforma judiciară a înregistrat rezultate modes-te, iar, în ceea ce priveşte situaţia dificilă a resurselor umane din sistemul judiciar, nu s-a observat nicio îmbunătăţire efectivă, capacitatea sistemului judiciar fiind în continuare pusă la încercare printr-o pierdere netă de personal.
Din cauza perioadei electorale din a doua jumătate a anului trecut, s-a amânat dezbaterea în Parlament a proiectelor de lege privind Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, potrivit sursei citate.
În ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, raportul apreciază rezultatele înregistrate de Direcţia Naţională Anticorupţie privind investigarea şi judecarea cazurilor de corupţie la nivel înalt.
De asemenea, Comisia a remarcat o consolidare continuă a rezultatelor înregistrate de Agenţia Naţională de Integritate în urmărirea administrativă a incompatibilităţilor, a conflictelor de interese şi a averilor nejustificate.
Datele privind măsurile luate în vederea combaterii corupţiei la nivel local arată o creştere semnificativă a activităţii desfăşurate de or-ganele locale de urmărire penală.
Cu toate acestea, întârzierile continue legate de judecarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, la care se adaugă inconsecvenţa şi clemenţa de care dau dovadă instanţele în ceea ce priveşte sancţiunile impuse, reprezintă în continuare provocări majore pentru România.
Comisia solicită României să confere o importanţă naţională stabilirii unei cooperări strânse şi constructive între diverşii actori politici şi sistemul juridic pentru a sprijini reformele necesare. România trebuie să îşi intensifice, în special, eforturile menite să asigure adoptarea rapidă a proiectelor privind Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi legislaţia de punere în aplicare şi studiile de impact care se impun.