RASDAQ Acţiunile "Concefa" Sibiu s-au corectat cu 6,25%

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 august 2010

Acţiunile "Concefa" Sibiu s-au corectat cu 6,25%

Titlurile companiei de construcţii "Concefa" Sibiu (simbol COFI) au fost cele mai tranzacţionate, vineri, de pe piaţa Rasdaq, în urma a 28 schimburi în valoare de 40.152 de lei. Cele 267.012 acţiuni COFI trans­ferate au avut preţurile cuprinse între 0,15 de lei şi 0,16 lei/titlu.

"Concefa" are o capitalizare bursieră de 29,55 milioane de lei, potrivit preţului de 0,15 lei înregistrat în şedinţa de vineri. Omul de afaceri Horaţiu Cercel deţine 62,87% din companie.

Acţiunile "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) s-au situat pe poziţia a doua în topul rulajelor, scumpindu-se cu 1,39%, la 0,145 lei, pe fondul unui rulaj de 29.238 lei.

Cele 202.500 de titluri ARAX au fost schimbate la preţuri cuprinse între 0,142 lei şi 0,147 lei/acţiune.

Compania deţine un capital social de 60,43 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Mircea - Simion Vescan deţine 39,42% din pachetul de acţiuni ARAX, în timp ce restul de 60,58% de titluri sunt tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.

Acţiunile companiei "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) s-au depreciat cu 0,45%, la 0,218 lei/titlu, pe fondul unor tranzacţii de 18.819 lei.

Vineri, au fost schimbate 87.260 de acţiuni PRSN, preţurile de schimb variind între 0,214 de lei şi 0,218 lei/acţiune.

Compania are un capital social de 71,8 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Potrivit ultimelor raportări, "Tender" SA controlează aproximativ 59% din companie, după ce a vândut pest­e 7% din acţiunile sale, de la începutul anului.

SIF "Muntenia" are 11,86% din companie, iar fondul olandez MEI deţine 6,15% acţiunile PRSN.

Tranzacţiile perfectate, vineri, pe piaţa Rasdaq, au fost cifrate la numai 234.041 lei.

Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor cotate, a anulat o parte din creşterea de joi, depreciindu-se la 2.168 puncte.

Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, s-a depreciat cu 0,36%, la 2.139 puncte, în timp ce indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a staţionat la 3.364,19 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb