Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate ieri a fost de doar 807.297 RON, în scădere cu 90% comparativ cu şedinţa precedentă. Indicii RAQ-I şi RAQ-II continuă să se înscrie pe trend descendent, scăzînd cu 3,83% pînă la 1.683 puncte, şi respectiv 0,37% pînă la 3.898 puncte. RAQ Compozit, însă, a crescut cu 0,25% pînă la 1.729 puncte.
La categoria a doua a pieţei au fost încheiate 53 de tranzacţii, care au însumat 176.767 RON. Cotaţia acţiunilor "Romcarbon" Buzău (ROCE) s-a majorat semnificativ ieri, cu respectiv 20%, ajungînd la 9 RON/acţiune. Aceasta este prima creştere de preţ importantă a anului. Volumul de tranzacţionare a fost, însă, destul de redus (540 titluri). Societatea fabrică plăci, folii, tuburi şi profile din material plastic. Capitalul social este de 5,1 milioane RON, fiind divizat în 2.040.689 titluri cu valoarea nominală de 2,5 RON. Potrivit raportării din data de 15 martie, cei mai importanţi acţionari ai societăţii sînt: "Living Plastic Industry" (31,1% din acţiuni), "Unitai International Corporation" (29,7%) şi "Eastern Eagle Fund Ltd" (22,41%). Societatea de asigurări "Asirom" Bucureşti (ASRA) a fost cel mai tranzacţionat emitent de la categoria a doua. Astfel, au fost tranzacţionate peste 200.000 de acţiuni ASRA la preţuri cuprinse între 0,7 RON/acţiune şi 0,73 RON/acţiune. Cursul s-a majorat cu 4,28% faţă de ultima şedinţă de tranzacţionare.
Pe fondul unui volum de tranzacţionare de doar 532 de titluri, cotaţia "Comvex" Constanţa (CMVX) a scăzut cu 9,09% pînă la 20 RON/acţiune. Pînă acum, în acest an, cotaţia acţiunilor CMVX nu a avut o evoluţie foarte bună. Scăderi de 6,38%, şi respectiv 2,08%, au mai fost înregistrate în 10 martie, şi respectiv 28 februarie. În cadrul categoriei de bază, transferurile au însumat 472.822 RON. Liderul categoriei a fost compania "Banatim" Timişoara (BANA). A fost transferat 11,67% din capitalul acestui emitent prin intermediul unei singure tranzacţii, care a reprezentat 10,21% din totalul pieţei. Cotaţia a înregistrat o diminuare de 75%, ajungînd la 0,15 RON/acţiune. "Banatim" fabrică încălţăminte şi dispune de un capital social de 471.195 RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală egală cu 0,1 RON. Conform raportării din data de 7 februarie, printre acţionari se numără persoanele fizice Aurelia-Gabriela Grigore, cu o deţinere de 13,44% din titluri, şi Carmen-Marcela Cazan, a cărei participaţie se ridică la 12,71% din capitalul emitentului.
Interesul investitorilor s-a îndreptat ieri şi către titlurile societăţii "Toptherm" Ghimbav (TOPT). Cu acestea au fost perfectate două tranzacţii, care au însumat 38.512 RON. Preţul a înregistrat o majorare de 25%, ajungînd la 8 RON/titlu. Compania produce articole din material plastic pentru construcţii şi are ca acţionar majoritar Minis-terul Economiei şi Comerţului, care deţine 64,89% din titluri. Cursul acţiunilor companiei clujene de asigurări "Ardaf" (ARDF) a scăzut cu 6,59% pînă la 0,34 RON/titlu. Volumul de tranzacţionare a fost de 92.478 titluri.
La prima categorie, valoarea totală a transferurilor a fost de 152.767 RON, cu aproximativ 42% mai scăzută decît anterior. "Mittal Steel" Roman (PTRO) a rămas cel mai tranzacţionat emitent al acestei categorii, cu un rulaj total de 103.292 RON. Cotaţia s-a menţinut constantă în jurul valorii de 8 RON/titlu.
Ieri au fost tranzacţionate 37.067 titluri ale societăţii bucureştene "Electromagnetica" (ELMA) la preţuri cuprinse între 0,48 RON/acţiune şi 0,515 RON/acţiune.