RASDAQ Cursul acţiunilor "Rompetrol" şi-a mai încetinit creşterea

Laura Serghei
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 ianuarie 2004

Şedinţa de tranzacţionare de ieri de pe piaţa Rasdaq s-a în-cheiat cu o valoare ridicată a transferurilor, de 9,9 miliarde de lei (305.658 de euro). Cele mai multe tranzacţii au fost realizate cu acţiunile emise de "Rompetrol" Ploieşti, care au avut un curs ascendent în ultimele zile, şi cu titlurile "Sanex". Pe ansamblul pieţei, titlurile au înregistrat o creştere medie cu 0,47% faţă de marţi, fapt reflectat în majorarea indicelui Ras-daq Compozit pînă la 1.297 de puncte. Indicele RAQ-I, care re-flectă evoluţia cursurilor ac-ţiunilor de la prima categorie, a închis şedinţa la 1.290 puncte, în creştere cu 1,18% faţă de cel din şedinţa precedentă. Indicele similar al categoriei a II-a, RAQ II, a fost singurul care s-a depreciat (-0,42%).

Acţiunile "Rompetrol" Bucureşti (simbol VEGA) au fost cele mai tranzacţionate de la Categoria I. Lichiditatea lor a fost în scădere comparativ cu şedinţa de marţi, cînd au fost 116 tranzacţii cu titlurile VEGA. Valoarea celor 66 de tranzacţii realizate ieri cu acţiunile "Rompetrol" s-a ridicat la 2,2 miliarde de lei, iar numărul de acţiuni transferate s-a menţinut apro-ximativ la nivelul din şedinţa precedentă, de 2,5 mili-oane de acţiuni. Cotaţia acţiunilor "Rompetrol" a variat ieri în-tre 870 lei/acţiune şi 900 lei/acţiune. Preţul mediu a fost de 889 lei/acţiune, în creştere cu 0,49% faţă de cel din ziua precedentă.

Cursul titlurilor emise de compania specializată în manipulări portuare, "Socep" Constanţa, şi-a revenit ieri faţă de scăderea din şedinţa precedentă. Cursul mediu a crescut cu 1,01%, pînă la un nivel de 1.554 lei/acţiune. Preţul minim la care s-au realizat tranzacţiile cu titlurile "Socep" a fost de 1.540 lei/acţiune, iar preţul maxim de 1.580 lei/ac-ţiune. Cele 13 tranzacţii au valorat 257 milioane de lei.

Cele mai multe tranzacţii de la Categoria a II-a s-au realizat cu acţiunile fabricantului de utilaje pentru foraj şi exploatare sonde, "Upetrom 1 Mai" Ploieşti (simbol UPEX). Cursul lor mediu s-a apreciat cu 4,84% faţă de cel din şedinţa anterioară. Preţul a oscilat între un minim de 40.000 lei/ac-ţiune şi 42.000 lei/acţiune. Cele 6 transferuri realizate ieri cu acţiunile UPEX au valorat 51,2 milioane de lei.

La categoria de bază, lider atît din punct de vedere al numă-rului de tranzacţii, cît şi al valorii acestora a fost "Sanex" Cluj-Napoca. Cu titlurile "Sanex" s-au realizat 31 de tranzacţii în care au fost transferate peste un milion de acţiuni, cu o valoare de 3,7 miliarde de lei. Cursul mediu s-a apreciat ieri cu 15,3%, pînă la valoarea de 3.363 lei/acţiune. Tranzacţiile s-au realizat la un curs minim de 3.000 lei/acţiune, iar cel mai mare preţ oferit ieri pentru titlurile "Sanex" a fost de 3.410 lei/acţiune.

Acţiunile emise de "Uzinexport" Bucureşti (simbol UZIN), contractorul de proiecte indus-triale, au făcut ieri obiectul a 24 de tranzacţii, în valoare de 888,5 milioane de lei. Preţul lor a variat ieri de la un minim de 10.500 lei/acţiune şi un maxim de 11.500 lei/acţiune. Cotaţia medie a urcat cu 5,51%, faţă de cea consemnată marţi, ajungînd la 11.026 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb