RASDAQ Din nou, tranzacţii cu titlurile "Alcom"

Simona Năstase
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 ianuarie 2006

În cadrul şedinţei bursiere de vineri valoarea totală a tranzacţiilor a atins cea mai mare cifră înregistrată în acest an, ridicîndu-se la peste 2,8 milioane RON. Cei trei indici bursieri au urmărit tendinţe contrarii, cea mai accentuată modificare fiind înregistrată de indicele RAQ-II, care a crescut cu 1,43 puncte procentuale. În acelaşi timp, RAQ-I a avut o uşoară depreciere, de 0,61 puncte procentuale, iar Rasdaq Compozit a crescut nesemnificativ, cu 0,1 puncte procentuale. Valoarea record a tranzacţiilor a fost realizată prin 370 de transferuri, cumulînd un număr de peste 3,2 milioane de acţiuni. Cea mai mare pondere din totalul titlurilor tranzacţionate o deţine pentru a doua oară în acest an, "Alcom" Zalău (ALCO), cu un procent de 67,7%.

Tranzacţiile realizate în cadrul categoriei de bază au însumat 2,2 milioane RON, dintre care peste 85% au fost realizate de "Alcom" Zalău (ALCO), aces-tea fiind transferate prin intermediul a două tranzacţii la preţul unic de 1,3 RON/acţiune, acelaşi preţ la care a fost realizată tranzacţia şi în şedinţa anterioară. Prin tranzacţiile de vineri cu titlurile ALCO a fost tranzactionat 21,5% din capitalul social al emitentului. Valoarea totală a celor două transferuri s-a ridicat la 1,9 milioane RON. Cotaţia a rămas constantă de la ultima tranzacţionare semnificativă cînd s-a transferat 11% din capitalul social. "Alcom" are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul de produse alimentare, băuturi şi tutun.

Cu acţiunile companiei clujene "Ardaf" au fost încheiate 13 tranzacţii la un preţ cuprins în intervalul de 0,29 - 0,3 RON/acţiune, însumînd în total o valoare de 89.105 RON. Societatea de asigurare şi reasigurare are în prezent un capital social de 25,19 milioane RON divizat în acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 RON. Societatea pe acţiuni "Tender" deţine pachetul majoritar de titluri, cu o pondere de 70,22%, urmată de compania "Clairmont Holdings" care deţine 12,63% din capitalul social.

La categoria întîi au fost realizate un total de 60 de tranzacţii care au însumat 389.127 RON. Societatea care s-a remarcat din punct de vedere a lichidităţii titlurilor a fost "Electromagnetica" Bucureşti (ELMA) cu o valoare totală a tranzacţiilor de 296.252 RON. Au fost astfel transferate 598.484 din acţiunile companiei la un preţ cuprins între 0,4 RON şi 0,5 RON. Cotaţia societăţii bucureştene a scăzut cu 8,14 puncte procentuale, preţul de referinţă ajungînd în şedinţa de vineri la 0.49 RON/acţiune. "Electromag-netica" Bucureşti are un capital social de 16,9 milioane RON divizat în acţiuni cu o valoare nominală de 0,23 RON. Acţionarul majoritar al companiei este reprezentat de PAS cu o participaţie de 50,81%.

La categoria a doua au fost realizate 21 de tranzacţii care au însumat o valoare totală de 207.874 RON. Titlurile cele mai lichide din cadrul acestei categorii au fost cele ale companiei gălăţene "Romportmet" (ROMT), care au avut o pondere de 95% din totalul tranzacţiilor la această categorie. Cu titlurile acestei societăţi a fost încheiată o singură tranzacţie, cu 30.000 de acţiuni la preţul de 6,65 RON. Cotaţia s-a apreciat cu 5,5 puncte procentuale faţă de şedinţa de joi. Societatea gălăţeană are un capital social de 2,53 milioane RON divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 RON. Acţionarul principal al acestei companii este "Broadhurst Investment LTD" cu o participaţie de 46,88%, urmat de "Metagrimex Business Group" cu o deţinere de 23,83% şi "Sidex Trading" cu 10,49%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb