RASDAQ Plus de 3% pentru "Prospecţiuni" Bucureşti

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 ianuarie 2011

Plus de 3% pentru "Prospecţiuni" Bucureşti

Titlurile "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) au înregistrat, ieri, o apreciere de 3,26%, urcând la 0,253 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 483.727 de lei.

În total, au fost schimbate, ieri, 1,93 de milioane de acţiuni PRSN, la preţuri cuprinse între 0,2459 de lei şi 0,254 lei/acţiune.

Compania are un capital social de 71,8 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Potrivit ultimelor raportări, "Tender" SA controlează aproximativ 59% din companie.

Acţiunile producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) s-au scumpit, ieri, cu 0,67%, la 0,15 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 81.086 de lei.

La finele anului trecut, conducerea "Armax Gaz" a anunţat că societatea s-a aliat cu compania britanică "ZETA Petroleum" pentru exploatarea zăcământului de ţiţei "Jimbolia" situat la 40 de kilometri de Timişoara, lângă graniţa româno-sârbă. "Armax Gaz" deţine 50% din dreptul de concesiune asupra perimetrului respectiv.

La începutul lunii noiembrie, "Armax Gaz" a anunţat că au început lucrările de testare şi foraj a perimetrului Jimbolia Veche, pentru evaluarea potenţialului economic de producţie a ţiţeiului, potrivit informaţiilor prezentate de companie.

"Armax Gaz" a obţinut, în primele şase luni ale anului, un profit de 4,22 milioane de lei, comparativ cu 2,03 milioane de lei, cât a raportat în primele şase luni ale anului trecut.

Afacerile societăţii au sporit, în primul semestru al anului, cu 140% faţă de perioada similară din 2009, la 56,26 milioane de lei, pe fondul creşterii producţiei vândute cu 102,59%, se arată într-un raport transmis de reprezentanţii societăţii. Producţia vândută a fost de 43,21 milioane de lei.

Compania are o capitalizare bursieră de 92,09 milioane de lei, potrivit preţului de 0,15 lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de ieri. Mircea Simion Vescan are o participaţie de 39,42% din acţiunile ARAX.

Schimburile încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 778.311 lei.

Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor de pe piaţă, a câştigat 0,55%, urcând la 1.689,21 puncte.

Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, s-a apreciat cu 3,18%, la 1.487,83 puncte, iar Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a urcat cu 2,95%, la 3.146,84 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb