RASDAQ S-a transferat peste 14% din capitalul social al "Sanex"

Andrada Busuioc
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 martie 2005

Un pachet de 10% din "Hidrotehnica" Vaslui s-a tranzacţionat la 2 miliarde de lei

Acţiunile producătorului de gresie şi faianţă "Sanex" Cluj (simbol SANE) au revenit în atenţia cumpărătorilor în cursul sedinţei de ieri, cînd au fost perfectate 14 transferuri sub acest simbol, reprezentînd 14% din capitalul social al companiei. Au fost transferate astfel peste 27.000 de titluri SANE la un preţ de referinţă de 7.500 lei/acţiune, mai mic cu 3,85% faţă de cel din şedinţă anterioară. Deşi din luna octombrie a anului trecut, cînd au fost anunţate rezultate financiare bune pentru primele trei trimestre, cursul acţiunilor SANE s-a înscris pe un trend ascendent, începînd din luna februarie a acestui an, cotaţia a început să scadă. Valoarea totală a transferului perfectat ieri cu acţiunile SANE s-a ridicat la 200 milioane lei.

O prezenţă nouă în şedinţa bursieră de ieri au avut-o titlurile societăţii "Hidrotehnica" Vaslui (simbol HIOC), care au fost transferate într-un număr de peste 28.000, la un preţ de referinţă de 70.000 lei/acţiune, mai mare cu 460% decît ultimul preţ la care s-au realizat tranzacţii sub acest simbol. Printr-o singură tranzacţie a fost transferat 10% din capitalul social al companiei. Valoarea totală a transferului a fost de 2,02 miliarde lei, reprezentînd 17% din valoarea totală a tranzacţiilor de la categoria de bază. Societatea prestează servicii de îmbunătăţire funciară şi irigaţii. Acţionariatul este compus din "Clima Termics" (21,72%) şi persoanele fizice Butnaru Vasile (53,64%) şi Bălţatu Dumitru (10,45%).

Tot la categoria de bază s-au remarcat ieri acţiunile "Ves" Sighişoara (VESY). Astfel, în ciuda rezultatelor în scădere raportate de companie pentru 2004, cursul acţiunilor continuă să se înscrie pe un trend ascendent. În şedinţa de ieri, titlurile VESY au fost tranzacţionate la preţul de referinţă de 2.500 lei/acţiune, în creştere cu 13,64% faţă de cel din sesiunea bursieră anterioară.

Valoarea totală a transferurilor încheiate ieri cu acţiunile cotate la categoria a doua a fost redusă, de numai 623 milioane lei. 45% din valoarea totală a transferuruilor de la această categorie a fost realizată cu titlurile "Comvex" Constanţa (CMVX). Au fost înregistrate 6 tranzacţii cu aproximativ 1.500 de acţiuni. Rezultatele în scădere raportate de societate pentru 2004 justifică trendul descendent pe care s-a înscris cursul titlurilor CMVX. Astfel, preţul de referinţă pentru transferuruile perfectate ieri a fost de 181.000 lei/acţiune, diminuat cu 9,5% faţă de şedinţa precedentă.

După ce luni preţul de tranzacţionare al titlurilor "Grupului IATSA" (GRIA) crescuse cu 19,53%, în cadrul şedinţei de ieri, acesta a cunoscut o scădere de 18,64%, ajungînd la 41.900 lei/acţiune.

În cadrul primei categorii, titlurile emise de "Socep" rămîn preferatele investitorilor. Astfel, şi în cadrul şedinţei bursiere de ieri acţiunile SOCP au avut o lichiditate ridicată, fiind înregistrate 118 transferuri cu o valoare totală de 18,89 miliarde lei, reprezentînd peste 91% din totalul transferurilor de la categoria întîi. Cursul acţiunilor a continuat să se înscrie pe un trend ascendent, preţul de referinţă, de 4.120 lei/acţiune, fiind în creştere cu 1,73% faţă de cel din sesiunea bursieră de luni.

S-au remarcat la categoria întîi şi acţiunile "Upet" Tîrgoviste (UPET) care au înregistrat o variaţie negativă de preţ de 10%, fiind tranzacţioante în sesiunea de ieri la preţul de referinţă de 5.400 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb