RASDAQ SIF "Moldova" a achiziţionat 1,3% din "Biofarm"

A.B.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 septembrie 2005

Piaţa a continuat să fie şi vineri în scădere din punct de vedere valoric, totalizînd două milioane RON, mai puţin cu 0,63 milioane RON decît în şedinţa precedentă. Cotaţiile au fost însă în creştere, toţi cei trei indici bursieri apreciindu-se. Cea mai semnificativă creştere a fost realizată de indicele care reflectă lichiditatea emitenţilor lis-taţi la prima categorie a pieţei, RAQ-I, şi care a crescut cu 1,6%, în condiţiile în care nici un simbol de la această categorie nu a înregistrat o scădere a cotaţiei. O apreciere modestă, de doar 0,16% a fost înregistrată de Rasdaq Compozit, în timp ce RAQ-II a crescut cu 0,71 puncte procentuale.

Preferinţele investitorilor nu s-au schimbat, cele mai căutate titluri din piaţă rămînînd, la fel ca în cursul săptămînii trecute, "Biofarm", "Socep" şi "Romportmet".

Titlurile producătorului bucureştean de medicamente "Biofarm" (BIOF) au făcut vineri obiectul a 99 de tranzacţii (cu peste 2,2 milioane de acţiuni). Cotaţia a fost în uşoară creştere, de 0,42%, iar valoarea totală de tranzacţionare s-a ridicat la 890.939 RON. Titlurile BIOF au fost transferate la preţuri cuprinse între 0,395 şi 0,41 RON/acţiune. Vineri, societatea de invesţitii financiare "Moldova" a anunţat că a cumpărat cinci milioane de acţiuni BIOF pentru 1,9 milioane RON. Pachetul reprezintă 1,3% din capitalul social al "Biofarm". SIF "Moldova" mai deţinea, conform ultimelor raportări, 5,1% din capitalul societăţii. În acţionariatul producătorului de medicamente mai există şi o altă societate de investiţii, "Oltenia", care deţine 10,29% din titluri.

Au fost încheiate vineri 44 de tranzacţii cu acţiunile "Albalact" Alba Iulia (ALBZ). Şedinţa s-a închis la preţul minim al zilei, de 0,8 RON/acţiune, iar cotaţia a mai cîştigat 2,58 puncte procentuale. Societatea, care fabrică produse lactate şi brînzeturi, are un capital social de 6,09 milioane RON, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 RON. Acţionarii companiei sînt Petru Ciurtin şi Raul Ciurtin cu participaţii de 49,2%, res-pectiv 14,32%.

O creştere impresionantă a cotaţiei a fost înregistrată sub simbolul GRIU al fabricantului de produse de morărit "Grîul" Bucureşti. Preţul de referinţă, care a crescut cu 23,8 puncte procentuale, a ajuns la maximul ultimelor 12 luni, de 0,26 RON/acţiune. Vineri a fost tranzacţionat un pachet de 294.332 titluri GRIU pentru 76.526 RON. Societatea este deţinută în proporţie de 56,05% de "Optidol", în timp ce fondul de investiţii "Broadhurst Investments Ltd." are o participaţie de 10,93% la capitalul companiei. Acţiunile GRIU au avut o lichiditate redusă în ultimul an.

La prima categorie titlurile aflate în atenţia investitorilor au fost din nou cele ale operatorului portuar "Socep" Constanţa, care au fost tranzacţionate prin intermediul a 34 de transferuri. Cele peste 431.000 de acţiuni transferate vineri au fost tranzacţionate la preţuri cuprinse între 0,25 şi 0,26 RON/acţiune. Cotaţia s-a apreciat cu 2,8% faţă de ziua precedentă.

După ce aproape o săptămînă cotaţia acţiunilor companiei gălăţene "Romportmet" (ROMT) stagnase (preţul de referinţă se menţinea la nivelul de şase RON/acţiune), vineri preţul a variat pozitiv cu 0,83 puncte procentuale. Lichiditatea acţiunilor ROMT nu a fost foarte ridicată, fiind tranzacţionate 17.019 titluri prin intermediul a 20 de transferuri. Tranzacţiile au fost realizate la preţuri cuprinse între 6 şi 6,4 RON/acţiune.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb