RASDAQ Tranzacţie specială cu 10% din "Metropolitan Leasing"

Andrada Busuioc
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 mai 2005

Toţi cei trei indici bursieri au înregistrat ieri creşteri, iar valoarea totală a tranzacţiilor (12,29 miliarde de lei) s-a menţinut în jurul nivelului din ziua precedentă. Cea mai mare majorare a avut-o indicele care reflectă lichiditatea societăţilor listate la cea de-a doua categorie, RAQ-II, şi care a crescut cu 2,52%. Cele mai multe transferuri (320) au fost realizate la categoria de bază, care a înregistrat, de asemenea, şi cea mai mare valoare de tranzacţionare (6,5 miliarde de lei).

În şedinţa de ieri a fost transferat 10% din capitalul "Metropolitan Leasing" Bucureşti (FRAB), pentru 2,4 miliarde de lei. Compania, care acţionează în domeniul tranzacţiilor imobiliare, are ca principali acţionari "Romanel International Group" (17,49%), Petrescu Dan (35,49%), Creţeanu Sorin (10,84%) şi Abi Chanin Khalil (19,18%). Cursul titlurilor FRAB s-a înscris pe un trend descendent începînd cu luna martie a acestui an (cînd cotaţia a atins maximul ultimelor 12 luni de 4.500 lei/acţiune). Tranzacţia specială de ieri a fost realizată la preţul minim al ultimelor 52 de săptămîni, de 672 lei/acţiune.

Cele mai lichide titluri din cadrul categoriei de bază au fost cele ale producătorului bucureştean de medicamente "Biofarm" (BIOF). Au fost perfectate 38 de transferuri, care au totalizat 2 miliarde de lei. Preţul mediu al şedinţei de ieri pentru acţiunile BIOF a fost de 4.078 lei/acţiune, mai mare cu 0,42% comparativ cu cel din şedinţa anterioară. Interesul arătat de cumparători titlurilor BIOF poate fi explicat şi de rezultatele bune înregistrate de societate la finele primului trimestru al acestui an. Astfel, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra de afaceri s-a majorat cu 12%, pînă la 119 miliarde de lei, iar profitul net a crescut cu 66%, ajungînd la 47,49 miliarde de lei.

S-au remarcat ieri şi acţiunile "Ductil" Buzău, care au înregistrat o variaţie negativă de preţ de 3,72%. Cotaţia titlurilor DUCL a fost în ultimele luni în scădere, însă, comparativ cu celelalte companii listate la categoria de bază, lichiditatea acestora este bună. Astfel, ieri au fost încheiate 16 transferuri cu o valoare totală de 1,1 miliarde de lei. Societatea a raportat pentru primele trei luni ale acestui an o cifră de afaceri de 276 miliarde de lei şi un profit de 36 miliarde de lei.

La cea de-a doua categorie, cele mai tranzacţionate titluri au fost, din nou, cele ale depozitarului portuar "Comvex" Constanţa (CMVX). Preţurile la care au fost perfectate cele 17 transferuri au variat între 170.000 şi 195.000 lei/acţiune. Şedinţa de ieri a fost încheiată la preţul maxim al zilei, de 195.000 lei/acţiune, mai mare cu 16,77% decît cel din sesiunea precedentă. Totuşi, valoarea tranzacţiilor a fost redusă, de numai 213 milioane de lei.

În topul preferinţelor investitorilor de la prima categorie se menţine "Braiconf" Brăila (BRCR). Cu titlurile producătorului de îmbrăcăminte au fost realizate ieri 84 de transferuri, mai mult de jumătate din totalul categoriei. Cele peste 33.000 de acţiuni tranzacţionate la preţuri între 59.500 şi 60.000 lei/acţiune, au fost transferate pentru 1,9 miliarde de lei.

"Seracom" Tîrgu Mureş (CDCH), al cărei capital fusese tranzacţionat miercuri în proporţie de 17%, a raportat ieri schimbări în structura acţionariatului. Astfel, "Eurotracia" şi-a scăzut participaţia la mai puţin de 5%, iar Virgil Mailat a intrat în acţionariat, deţinînd acum 6,8% din titlurile companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb