RASDAQ Tranzacţii în valoare de 642.066 RON

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 mai 2006

În cadrul şedinţei bursiere des-făşurate ieri, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 642.066 RON. Doi dintre cei trei indici ai pieţei s-au majorat, RAQ Compozit cu 0,10% şi RAQ-II cu 0,04%. Indicele RAQ-I, care măsoară lichiditatea emitenţilor tranzacţionaţi la categoria întîi, s-a depreciat cu 0,25%, ajungînd la 1.894 puncte.

La categoria de bază tranzacţiile au însumat 594.441 RON, în creştere cu 20% faţă de şedinţa precedentă. Cel mai lichid emitent a fost compania "Conpet" din municipiul Ploieşti (COTE), cu un rulaj total de 127.547 RON. Cotaţia s-a majorat cu 5,26%, în condiţiile în care preţul a oscilat între 9 RON/titlu şi 10 RON/titlu. "Conpet" realizează transporturi prin intermediul conductelor şi dispune de un capital social de 45,8 milioane RON, împărţit într-un număr de 13.901.188 acţiuni cu valoarea nominală de 3,3 RON. Conform raportării din data de 15 martie, printre acţionari se numără: Ministerul Economiei si Comerţului, a cărui participaţie se ridică la 76,78% din capitalul emitentului, şi "Fondul Proprietatea", cu o deţinere de 10% din acţiuni.

Ieri au fost transferate 135.545 de titluri ale producătorului de obiecte sanitare din ceramică, "Sanex" Cluj Napoca (SANE) la preţuri cuprinse între 0,41 RON/acţiune şi 0,42 RON/acţiune. Cursul a înregistrat o creştere de 1,44 procente. Societatea are un capital social de 37 milioane RON, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,2 RON. Printre acţionari figurează: "Goodison Holdings BV" (67,93% din acţiuni), SIF "Oltenia" (12,95%) şi SIF "Moldova" (6,35%). Pe primul trimes-tru al anului curent, "Sanex" a obţinut o cifră de afaceri de 11,7 milioane RON, diminuată cu 35,85% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2004. Veniturile totale au scăzut cu 19,52% pînă la 20,6 milioane RON, iar cheltuielile s-au cifrat la 20,2 milioane RON, cu aproximativ 15% mai mici decît cele înregistrate în perioada similară a anului trecut. Compania a raportat, astfel, un profit net de 365.446 RON, depreciat cu 77% faţă de anterior.

Cotaţia acţiunilor "Prefab" Bucureşti (PREH) a crescut cu 10,41% (cea mai importantă majorare din această lună), ajungînd la 26,5 RON/titlu (preţ de referinţă).

În cadrul primei categorii au fost perfectate 51 de transferuri cu 144.863 de titluri, care au însumat 44.648 RON, cu 47% mai mult decît în şedinţa anterioară. Lider a fost producătorul de îmbrăcăminte, "Braiconf" Brăila (BRCR), tranzacţiile încheiate sub acest simbol reprezentînd aproximativ 59% din totalul categoriei. Cursul s-a apreciat cu 2,56%, atingînd nivelul de 0,36 RON/acţiune (preţ mediu).

Cea mai importantă variaţie pozitivă de preţ de la categoria întîi, de 3,12%, a fost înregistrată de cursul titlurilor companiei bucureştene "Electromagnetica" (ELMA). Volumul de tranzacţionare a fost de 6.915 acţiuni.

Cele zece tranzacţii realizate la categoria a doua a pieţei au totalizat 915 RON. Cotaţia acţiunilor comerciantului cu cereale "Unisem" Bucureşti (UNISEM) a înregistrat o majorare de 5,78%, ajungînd la 0,053 RON/acţiune. Rulaj total s-a cifrat la 220 RON.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb