Pe piaţa Rasdaq a fost realizată ieri o tranzacţie importantă cu acţiunile producătorului de încălţăminte "Banatim" Timişoara (simbol BANA). Un investitor a achiziţionat 322.454 de acţiuni BANA, reprezentînd 6,84% din capitalul social. Inves-titorul a plătit pentru o acţiune 0,7 RON, valoarea întregului pachet ridicîndu-se la 225 mii RON. După dizolvarea PAS-ului, ultimii acţionari raportaţi au fost Grigore Aurelia Gabriela împreună cu "Ciclop" SRL (23,57%) şi Lucian Popa (5,4%), în timp ce participaţiile fiecăreia dintre cele trei persoane fizice Aurelia Bogoşel, Dorina Vajna şi Petru Maghetti au scăzut sub 5% . Capitalul social al companiei însumează 471 mii RON. Cursul a urcat cu 9,37% faţă de ultima şedinţă de tranzacţionare. În ultimele 12 luni, cotaţia a oscilat între 0,3 RON şi 1,2 RON/acţiune.
În prima şedinţă a săptămînii s-au încheiat pe piaţa Rasdaq 373 de tranzacţii comune, în sumă de 861.861 mii RON (244.118 euro). Pe parcursul şedinţei de luni au fost transferate acţiunile a 80 de societăţi comerciale.
Cotaţiile tuturor acţiunilor lis-tate, precum şi a celor de la secţiunea I a pieţei au scăzut, în timp ce la categoria a doua preţurile au crescut uşor. Astfel, Rasdaq Compozit s-a diminuat cu 0,41%, pînă la 1.603 de puncte. RAQ I a înregistrat o depreciere mai pronunţată, de 2%, ajungînd la 1.437 puncte. Indicele acţiunilor de la categoria a doua, RAQ II a totalizat 3.105 puncte, depăşind cu 0,06% nivelul de vineri.
Cele cinci tranzacţii perfectate luni cu acţiunile "Industriei Laptelui Dîmboviţa" Tîrgovişte (simbol INBO) au avut o valoare agregată însemnată, de 170 mii RON, a doua ca mărime realizată ieri cu acţiunile unui emitent. Cele 19.454 de acţiuni transferate ieri la preţuri cuprinse între 8,7 RON şi 8,95 RON nu au o pondere semnificativă în capitalul fabricantului de produse lactate şi brînzeturi. Capitalul social al "Industriei Laptelui Dîmboviţa" se ridică la 6,1 milioane RON şi este împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. 76,56% din acest capital se află în posesia SIF "Oltenia".
Cel mai tranzacţionat emitent de la prima categorie a fost "Socep" Constanţa (simbol SOCP), cu un număr de 60 de transferuri, în valoare de aproape 75 mii RON. Cotaţia a oscilat pe parcursul şedinţei între 0,19 RON/acţiune şi 0,21 RON/ acţiune. Preţul de referinţă a rămas la acelaşi nivel ca vineri, de 0,205 RON/acţiune.
Dintre transferurile încheiate luni le mai putem menţiona pe cele realizate cu titlurile emise de fabricantul de cărămizi, ţigle şi alte produse pentru construcţii, "Ceramica" Iaşi (simbol CERE). Preţul de transfer a fost de 2,5 RON/acţiune şi s-a menţinut constant atît pe parcursul şedinţei de ieri, cît şi comparativ cu ziua de vineri. Valoarea totală a transferurilor s-a ridicat la 46 mii RON. Societatea dispune de un capital social de 3,4 milioane de RON, deţinut în proporţie de 40,56% de "Asociaţia Salariaţilor".
Transferurile perfectate cu acţiunile emitenţilor de la secţiunea a doua a pieţei au fost modeste. Ieri s-au încheiat 14 tranzacţii, în sumă de 10 mii RON, cu acţiunile a şase companii (EURB, UNISEM, ASRA, ELPS, ROCE, CMVX).