RASDAQ Valoarea transferurilor de la categoria a II-a s-a depreciat cu 95%

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 iulie 2005

În cadrul şedintei de ieri au fost perfectate 252 de tranzacţii cu peste 2,1 milioane de acţiuni care au însumat 328.242 RON, în scădere cu 61% faţă de marţi. Cotaţiile au scăzut. Astfel, indicii RAQ-I şi RAQ Compozit s-au depreciat cu 2,84%, respectiv 0,71%, iar RAQ-II a scăzut cu 2,60% pînă la 3.030 puncte.

La categoria a doua s-a tranzacţionat în valoare de doar 6.775 RON faţă de suma de 160.974 RON realizată în şedinţa precedentă. Cele mai lichide titluri au aparţinut companiei "Unisem" Bucureşti (UNISEM). Au fost transferate peste 54.031 de acţiuni care au totalizat 2.619 RON. Preţul de referinţă s-a majorat cu 16,27% pînă la 0,05 RON/acţiune. Societatea are un capital social de 25,7 milioane RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 RON. Pachetul majoritar de acţiuni, de 71,6%, este deţinut de către SIF "Muntenia". Anul trecut producătorul de seminţe a obţinut o cifră de afaceri de 37,1 milioane RON, majorată cu 15% faţă de anterior. Veniturile totale s-au cifrat la 39,3 milioane RON, în creştere cu 13,5%, iar cheltuielile au înregistrat o apreciere de 12,7% pînă la 38,8 milioane RON. Datorită acestei evoluţii profitul net a fost de 558.356 RON, de trei ori mai mare decît în 2003.

Cursul acţiunilor "Ilefor" Tîrgu Mureş (ILEF) s-a apreciat cu 17,64% (cea mai mare creştere de preţ din cadrul categoriei a II-a), ajungînd la 0,2 RON/titlu. Valoarea totală a tranzacţiei s-a ridicat la 2.203 RON, adică 32% din totalul categoriei.

În cadrul primei categorii valoarea totală a transferurilor a fost de 65.759 RON. Au fost tranzacţionate 98.500 de acţiuni ale companiei "Rompetrol" Bucureşti (VEGA). Acestea au deţinut doar 10% din valoarea totală a categoriei. Preţul mediu a fost în scădere cu 2,43% pînă la 0,068 RON/acţiune.

O lichiditate ridicată în cadrul categoriei de bază au avut-o titlurile companiei hoteliere "Intercontinental România" Bucureşti (RCHI). A fost transferat un număr de peste 1,2 milioane de acţiuni RCHI care au totalizat 78.134 RON, respectiv 23% din totalul pieţei. Societatea are un capital de 83,3 milioane RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 RON. În structura acţionariatului se numără: "RCHI Holding", cu o deţinere de 49,12%, "Lido", care are o participaţie de 11,89%, şi "Finmacht", cu 5,12% din titluri. În 2004, "Intecontinental România" a obţinut o cifră de afaceri de 35,8 milioane RON, în creştere cu 23% faţă de anul precedent. Profitul net a scăzut, însă, cu 50%, atingînd nivelul de 5 milioane RON.

Pe parcursul şedinţei bursiere de ieri tranzacţia cu acţiuni ale producătorului de obiecte ceramice destinate uzului gospodăresc "Porţelanul" Dorohoi (PORT) a însumat 27.745 RON. Cursul acestora continuă să se înscrie pe trend descendent, scăzînd cu 22,5% pînă la 0,31 RON/acţiune.

Cea mai mare variaţie pozitivă de preţ a categoriei de bază, de 15,02%, au înregistrat-o titlurile producătorului de articole din sticlă "Stimet" Sighişoara (STIM). Pe parcusul anului trecut, compania a obţinut venituri totale în valoare de 27,7 milioane RON, cu 13,5% mai mari decît în 2003. Cheltuielile s-au cifrat la 25,1 milioane RON, majorate cu 3,7% faţă de anterior. Printre acţionari figurează persoanele fizice: Radu Cocoş, care are o participaţie de 38,69% la capitalul emitentului, şi Ieronim Seracu, cu o deţinere de 17,58% din titluri.

Acţiunile societăţii "Confecţii" Vaslui (COVB) s-au tranzacţionat în număr de peste 39.000 la preţuri cuprinse între 0,17 şi 0,19 RON/acţiune. Acestea au totalizat 7.257 RON.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb