Ieri valoarea totală a tranzacţiilor a scăzut din nou, ajungînd la 936.722 RON. Toţi cei trei indici bursieri au cres-cut, cea mai mare apreciere, de respectiv 2,4%, fiind înregistrată de indicele care măsoară lichiditatea emitenţilor listaţi la categoria a doua a pieţei, RAQ-II. RAQ Compozit şi RAQ-I, însă, şi-au majorat valorile cu 0,84%, şi respectiv 0,05%, pînă la 1.715 puncte şi 3.974 puncte. Pe parcursul şedinţei bursiere de ieri s-au derulat trei oferte publice de cumpărare/preluare cu acţiuni aparţinînd companiilor "Bega Minerale Industriale" Aghireşu (BMIA), "Impact" Tulcea (PACT) şi "Plastico" Sfîntu Gheorghe (PLAO). Acestea au totalizat 3.592 RON. Cea mai însemnată ofertă publică a fost realizată cu titlurile "Impact" şi a însumat 2.893 RON.
În cadrul primei categorii au fost încheiate 37 de transferuri cu 226.041 acţiuni, care au însumat 51.735 RON, în scădere cu 71% faţă de şedinţa precedentă. Tranzacţiile cu titluri ale producătorului de îmbrăcăminte "Braiconf" Brăila (BRCR) au reprezentat 59% din totalul categoriei. Cotaţia s-a majorat cu 2,25%, ajungînd la 0,409 RON/titlu. Compania dispune de un capital social de 4,4 milioa-ne RON divizat în 44.815.500 acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 RON. Conform raportării din data de 17 februarie anul curent, "Romanian Reconstruction" Ltd din Cipru deţine 15,94% din capitalul emitentului. Cursul acţiunilor companiei bucureştene "Rompetrol" (VEGA) s-a majorat cu 3,35%, ajungînd la 0,0585 RON/acţiune. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 7.197 RON. La categoria a doua, transferurile au însumat 58.480 RON, cu 330% mai mult decît în sesiunea anterioară. Cel mai lichid emitent al categoriei a fost societatea de asigurări "Asirom" (ASRA). Cu acţiunile ASRA au fost perfectate treisprezece tranzacţii, care au însumat 41.258 RON. Preţul a variat între 0,68 RON/titlu şi 0,7 RON/titlu, în creştere cu 1,44% faţă de anterior. Cotaţia titlurilor bancare "Eurom Bank" Bucureşti (EURB) a înregistrat ieri o creştere semnificativă, de respectiv 11% pînă la 0,5 RON/acţiune. Volumul de tranzacţionare, însă, nu a fost foarte însemnat, transfe-rîndu-se doar 1.000 de acţiuni.
Sub simbolul AUTT al societăţii "Automatica" Bucureşti (AUTT) a fost încheiată o singură tranzacţie cu 500 de titluri, care au totalizat 525 RON. Cursul s-a diminuat cu 4,54%, ajungînd la 1,05 RON/titlu.
Tranzacţiile încheiate la categoria de bază a pieţei au însumat 817.962 RON. Liderul acestei categorii a fost "Astra" Băicoi (ASBE) cu şase tranzacţii, care au reprezentat 53,7% din totalul pieţei. Cotaţia a înregistrat o creştere spectaculoasă, de res-pectiv 3.300%, atingînd nivelul de 1,36 RON/acţiune. Ieri a fost transferat 56,82% din capitalul emitentului. Societatea realizează activităţi de comerţ în magazine specializate şi are un capital social de 65.357 RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală egală cu 0,1 RON. Potrivit raportării din data de 21 iulie anul trecut, printre acţionari se numără: societatea cu răspundere limitată "Nimia" (40% din capitalul emitentului) şi persoana fizică Constantin Frăţilă (5,1%). Pe poziţia a doua la categoria de bază s-a plasat compania "Iproeb" Bistriţa (IPRU). Transferurile cu acţiunile acestui emitent au totalizat 45.965 RON. Ieri au fost tranzacţionate 80.500 de titluri ale companiei de asigurări "Ardaf" Cluj Napoca (ARDF) la preţuri cuprinse între 0,34 RON/titlu şi 0,35 RON/titlu. Cotaţia a crescut cu 4,47% comparativ cu sesiunea precedentă.