RĂZVAN CUC:  "PNRR este o iluzie în mâna unor şmecheri care se pregătesc să palmeze banii pentru redresarea României"

G.B
Politică / 3 iunie 2021

"PNRR este o iluzie în mâna unor şmecheri care se pregătesc să palmeze banii pentru redresarea României"

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este "o iluzie în mâna unor şmecheri care se pregătesc să palmeze banii pentru redresarea României", a declarat, astăzi, fostul ministru al Transporturilor din ultimele guvernări social-democrate, Răzvan Cuc, potrivit Agerpres.

Senatorul PSD de Neamţ a afirmat că guvernul a ţinut ascunse atât planul, cât şi anexele sale.

"Au orientat fiecare proiect către buzunarele larg deschise ale celor care îi susţin. Dintr-un plan naţional au făcut unul politic. Iar după ce că l-au făcut cu dedicaţii, l-au făcut şi prost", a declarat Răzvan Cuc.

Fostul ministru al Transporturilor a explicat că orice proiect de infrastructură are trei etape mari, studiile de fezabilitate, proiectarea şi execuţia, iar în PNRR ar fi trebuit prevăzute proiecte mature, cu studiile de fezabilitate încheiate.

"Nici vorbă de aşa ceva în planul cabinetului Cîţu. În loc să termine linia de metrou de la staţia 1 Mai la Otopeni, au inclus în PNRR construcţia metroului de la Cluj-Napoca. Licitaţia pentru linia şi cele şase staţii de metrou care să ducă la aeroportul Otopeni s-a desfăşurat în 2019. S-au înscris mai multe companii pentru acest obiectiv de infrastructură. Nici până azi Ministerul Transporturilor nu a fost capabil să anunţe câştigătorul şi să atribuie contractul! O ruşine", a spus Răzvan Cuc.

El s-a declarat nemulţumit şi de lipsa finanţării pentru proiectele de infrastructură rutieră din Moldova.

"Moldova este o regiune care este practic abandonată. (...) Autostrada Unirii Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni nu se va putea face. Proiectul acesteia a fost inclus în PNRR integral iar încheierea studiilor de fezabilitate va mai dura cel puţin doi ani. Proiectele din PNRR trebuie finalizate integral până la sfârşitul anului 2026. Nu este suficient timp, iar gaşca domnului Cîţu ştia acest lucru. Dar nu-i pasă", a susţinut senatorul PSD de Neamţ.

El a adăugat că Masterplanul pentru transporturi a fost dezbătut în toate comisiile Parlamentului iar puterea şi opoziţia au contribuit la realizarea acestuia.

Răzvan Cuc a mai afirmat: "Acum, guvernul a lucrat în secret, a făcut doar ceea ce a crezut de cuviinţă şi veţi vedea cum ratăm obiectivele din PNRR unul după altul doar pentru că o coaliţie toxică, una care s-a suit cu genunchii pe speranţele românilor, are interese proprii, nu naţionale. PNRR nu ar fi trebuit să aibă culoare politică. Ar fi trebuit să fie un plan de redresare a societăţii româneşti în ansamblul ei. Suntem în faţa unei ambiţii politice a unei coaliţii absurde. Suntem în faţa unui guvern care nu vede în PNRR decât oportunitatea de a dirija bani spre firmele apropiate de partidele care îl compun. Din păcate, suntem în situaţia gravă de a rata o mare oportunitate pentru dezvoltarea României. Acest lucru se numeşte trădare".

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Nu imi place personajul, dar de data asta are perfecta dreptate, mai ales ca o spune si intr-un mod plastic!

    1. In domnu Cuc se vede un om inteligent. Pe care l-a mancat ieri sau alaltaieri.

    bineinteles ca si psd ar face tot la fel, asta nu spune Cuc

    daca se ocupa de bani altcineva decat guvernul, in unele locuri poate ar avea succes, in functie de cat de buna este administratia locala. dar guvernul nu este niciodata de incredere, oricine ar fi la putere. 

    Tu vorbesti? Tu? Tocmai tu? Ai aparut iar? Ce, crezi ca am uitat cine esti? Mai dai si lectii. Tipic PSD.

    Iar prostul asta . Make jos ai mai ajuns de promovezi un astfel de prostavan.

    1. mai anonimule esti un biped lipsit de cele mai elementare simturi!

    cantat cucul, putem incepe slanina!

    Care ai reziliat contract realizat 98%, ca sa plateasca statul penalizari imense? Sa-ti fie rusine!

    are dreptate , este evident , se vede si dupa reactia postacilor rezist , n-au nici un contraargument , decat infantilisme de genul , grasule , prostule , si atat !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb