Realitatea - de la mare la din ce în ce mai mic

România este locul perfect de pe planetă pentru a reaminti speciei noastre că nimic nu e veşnic, că toate sunt trecătoare. De­parte de a produce asupra populaţiei arealului un firesc, cronic, sentiment de deşertăciune, faptul semnalat generează, parcă, în mod expres, o în­verşunare, un motiv de perseverenţă, un imbold de a continua, fie şi brownian, mişcarea perpetuă spre nicăieri.

Societatea românească funcţionează aidoma atomului: e goală, în cea mai mare parte, de conţinut valid, de greutate, e un spaţiu sumar populat de minuscule entităţi în mişcare, vria şi agitaţia constituind liantul, interdependenţa care dă o formă întregului.

Dacă nu ne-am mai mişca atât de energic, dacă ne-am opri din brambureală, atunci vidul de sens ar bate gravitaţia internă, spaţiul s-ar dezumfla ca un balon neetanş, forma aparentă s-ar pierde şi toate detaliile descentrifugate s-ar prăvăli, ca nişte jucării stricate. Mişcarea ne ţine în viaţă.

Principala preocupare a economiei noastre este, parcă, aceea de a împiedica din răsputeri constituirea unei tradiţii. Ce a fost ieri nu mai e azi, ce e azi nu va mai fi mâine.

În România, azi eşti trend setter, mâine lider de piaţă, poimâine vine falimentul, răspoimâine rămân rezidurile unei amintiri frumoase, ce se şterge cu celeritate.

În România dau faliment cârciumile, firmele de taximetrie, magazinele de cartier, publicaţiile, televiziunile, agenţi economici şi activităţi care promiteau o mică eternitate, afaceri construite pe premisele unei existenţe îndelungate, prăbuşite pe logica vieţii de efemeridă, logică abundent explicată post factum.

În afară de ctitoriile ceauşiste, cu inerţie de gheţar mamut care are ce masă topi vreme de decenii, cu excepţia unor miracole uitate de soartă, a unui restaurant din spatele Curţii de Apel, a unui magazin de familie din strada Cluj, a unor ferme prin judeţul Bacău, nimic n-a dăinuit în târziul capitalism reiterat pe plai mioritic.

Perozzi, Valentino, Gedo, lideri de piaţă în taximetria anilor "90, Tele 7 abc, televiziunea lui Mihai Cârciog şi Marcel Avram, titanii presei şi show biz-ului, KDF, societatea miracol a lui Brăiloiu, Salvatorul lui Cioran, care a crescut de 100 de ori într-un singur an, magazinele de lux Bliss, Castel sau Coleus, imperiul lui Vântu, partide şi convenţii care au câştigat alegeri şi au ajuns la guvernare, cluburi de fotbal care au luat campionate şi cupe, toate fuseră şi se duseră, deşi, în lumea civilizată, omoloagele lor dăinuie cu zecile şi cu sutele de ani.

• Bye bye, Realitatea!

Luni, 1 aprilie 2019, Secţia VI Civilă a Curţii de Apel Bucureşti, Completul S6 16R s-a pronunţat în dosarul nr. 980/2/2019 (506/2019), recurs.

SC Realitatea Media SA, prin administrator judiciar, a fost trimisă în cauză judecătorului sindic în vederea intrării în faliment. Planul de reorganizare a fost respins (hotărârea 291/2019).

Firma e pe butuci, patrimoniul va fi valorificat şi nu va ajunge nici pe o măsea creditorilor Sindicatului Naţional Petrom Energie, Space Communicatuion Ltd (prin KPMB Restructuring SPRL, tot o epavă în administrare specială), GMG Media (la fel), Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom şi, desigur, cel mai neîndestulabil, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, Administraţia Sector 1 a F.P.

Realitatea mai datorează o groază de bani.

Unii pe hârtie, lui Emilian Schwartzenberg, care n-a catadicsit nici măcar să-şi timbreze cererea, în alt dosar, alţii, reali, rezultaţi din diverse litigii şi sancţiuni dictate de autorităţi.

Pe portalul instanţelor de judecată SC Realitatea Media SA figurează cu 980 de dosare, din care aproape jumătate pe rol.

• Mărirea şi decăderea primei dintre televiziunile de ştiri, cronologic, ultima ca rating şi cotă de piaţă

Realitatea a fost creată în anul 2001 de Silviu Prigoană, primul român care a avut ideea, sa recunoaştem, genială, de a oferi patriei o televiziune de ştiri.

A funcţionat într-un bloc comunist, la mama dracului, la Republica, într-un spaţiu al Rosal. Prigoană a apelat la prieteni, la realizatorii anacronici ai Televiziunii Publice, de la Mihai Tatulici la Florica Rădulescu de la departamentul emisiunilor social-economice al TVR.

Pe geamurile din spate adiau aromele pestilenţiale ale zoaielor Sectorului 3, prelinse pe autoutilitarele lui Prigoană, parcate în ţarcul firmei de salubritate. (Precizarea asta se impune ca să nu afirme nimeni că acolo puţea din cauza producţiilor realizate de Tatulici...)

Televiziunea a crescut, fiind ajutată de evenimente, cel mai notabil dintre acestea fiind 11 Septembrie.

Realitatea a făcut un acord cu CNN şi l-a adus pe Ion Cristoiu la timona ştirilor.

Cristoiu s-a făcut remarcat prin două nenorociri: a introdus conceptul de "breaking news" în audiovizualul dâmboviţean, astfel că acum fiecare televiziune se foloseşte de girofarul senzaţionalului pentru a vesti poporului fiecare pană de cauciuc sau infidelitate comisă de un rapsod, fiecare conferinţă de presă care anunţă vopsirea unui gard, fiecare intervenţie a lui Mărmureanu sau Radulian care urmează unui seism de 2,5 grade Richter. Plus, aducerea lui Mihai Gâdea în tubul catodic al populaţiei nevinovate.

Realitatea a ajuns la Sorin Ovidiu Vântu, ca parte a unui ambiţios proiect de trust, din care s-a ales praful, ca din orice întreprindere a lui Vântu.

Realitatea a fost pricina de băgare în spaţiul public a lui Sebastian Ghiţă, tot Realitatea l-a ajutat pe acesta să-l trimită la puşcărie pe SOV în urma unui denunţ tras de păr.

Realitatea a fos amuşinată de Schwartzenberg, secesiunea de Ghiţă a generat apariţia mai bine administratei România TV, iar Elan a trebuit să fugă fără să plătească, din alte pricini, cum îi stă în obicei.

Aproape moartă, Realitatea a atras hoitarii. A venit Cozmin Guşă, care a topit ce mai rămăsese din capitalul lui Vântu, Luca şi al diverşilor fraieri.

Guşă a exploatat intensiv corpul inert al defunctei.

Realitatea, ajunsă la o cotă de piaţă de 1 la sută, a folosit ascensiunii lui Rareş Bogdan, realizatorul, vorbitorul şi politicianul cu o charismă inexplicabilă. Nu se ştie de ce, unii s-au uitat la el. Mama, de exemplu, îl place. Mama mea, nu mama lui...

Realitatea şi-a încheiat misiunea. Realitatea se poate duce.

• Poveştile lui Guşă la căpătâiul mortului

Bineînţeles, Cozmin Guşe a profitat şi va profita să exploateze până şi ultimele rămăşiţe ale aventurii. Televiziunea e ca porcul, nu se risipeşte nimic: după ce s-au dus carnea, slănina, şoriciul şi ciolanele, se folosesc resturile la clei de oase, pingele, îngrăşăminte, colagen sau biogaz. Nimic nu se aruncă.

Guşă a dat vina falimentului pe Liviu Dragnea şi Florian Coldea, ca ultim serviciu electoral adus lui guru Rareş Bogdan şi ca ultimă proprie acţiune de imagine.

Apoi a venit cu nişte fantasmagorii, că are un plan B, licenţa unui post numit Realitatea Plus.

Nu-l crede nimeni. Poate Denise Rifai, care are nevoie de îmbărbătare până o mărită Guşă cu altă televiziune.

Problemele Realităţii nu sunt de licenţă. Sunt de datorii. De lipsă de bani, de sponsori, de oameni.

Oricum, nimeni nu va mai pomeni de Realitatea într-un viitor nu foarte îndepărtat. Maurul şi-a făcut datoria. Requiescat in pace!