REFORMAREA SISTEMULUI DE PENSII O nouă grevă generală în Franţa

Ziua de astăzi se anunţă "foarte grea" în toată Franţa pentru orice deplasare, a avertizat ministrul francez al Transporturilor, dar avizuri de grevă au fost depuse şi în sectorul energetic şi chiar în şcoli sau în cadrul unor primării care au plănuit să fie închise, în "solidaritate" cu această mişcarea socială.

După un prim tur de forţă, joi, 19 ianuarie (peste un milion de participanţi), cele opt principale sindicate franceze au cerut o mobilizare şi mai masivă în 31 ianuarie (se aşteaptă două milioane de manifestanţi) împotriva reformei şi a votării ei în Parlament, în februarie, pentru o aplicare începând cu septembrie; interesant este că mai bine de două treimi din populaţia franceză (după mai multe sondaje) nu este neapărat de acord cu manifestaţiile, dar este contra acestei reforme.

Dar...despre ce este vorba?

Sistemul francez de pensii este de fapt unul dintre cele mai convenabile care există în Uniunea Europeană: 62 de ani reprezintă (deocamdată) vârstă minimă de pensionare în Franţa, dar, în funcţie de numărul de ani munciţi, calculul pensiei este modificat în plus sau în minus pană la vârstă de 67 de ani, când s-ar ajunge la un maxim posibil, pentru fiecare caz în parte.

Dacă reforma se adoptă, vârsta minimă legală va trece la 64 de ani şi acesta este argumentul principal de protest, cu toate că în majoritatea ţărilor pensionarea poate fi cerută în medie la 65 de ani şi chiar la 67 de ani în Italia, de exemplu.

Se ştie că sistemul public de pensii funcţionează prin plătirea cotizaţiilor de către cei care muncesc către un buget ce se transformă în pensiile celor care nu (mai) muncesc, iar simplul fapt că speranţa de viaţă şi, deci, numărul pensionarilor creşte de la an la an, duce la concluzia că este nevoie - economic vorbind - că cei care muncesc să cotizeze mai mult şi ca sume, dar şi ca timp...

Când sistemul general de asigurări sociale a fost instituit în Franţa în 1945, vârsta legală de pensionare era de 65 de ani (!), dar a scăzut la 60 de ani în anii '80, datorită unei reforme datorate preşedintelui socialist François Mitterand.

În timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, o nouă reformă a modificat vârsta de pensie la 62 de ani, iar acum, cu noua reformă în curs, în afară de vârsta minimă de 64 de ani impusă (aplicabilă practic în 2030, deci pentru cei născuţi începând cu 1965) se vor cere şi minim 43 de ani (sau 172 de trimestre) de cotizare.

Una din polemici este legată de regimurile speciale (SNCF de exemplu, dar şi alte categorii de funcţionari): angajaţii deja prezenţi în companie păstrează statutul special (plecare anticipată începând cu 54 de ani de exemplu), dar noii intraţi nu mai beneficiază de toate aceste avantaje, ceea ce crează nemulţumiri.

Pe de altă parte, guvernul asigură că o pensie minimă de stat de 1.200 de euro (după 43 de ani cotizati) va fi garantată şi viitorilor şi actualilor pensionari, iar legat de cumulul pensie/serviciu, cei care care cotizează în continuare vor avea pensii re-valorificate (ceea ce nu era cazul până în prezent).

Mai mult, angajaţii din sectorul privat beneficiază de opt trimestre suplimentare acordate pentru naşterea unui copil.

Totul depinde deci de categoria socio-profesională şi de particularităţi legate de fiecare companie în parte şi dacă luăm ca exemplu clasa mijlocie (să zicem cadrele din mediul privat), pensia finală include - aproximativ - o treime reprezentată de pensia minimă de stat (despre care este vorba în reformă) şi două treimi pensia din fondurile private, la care angajaţii cotizează toată cariera, ca un cumul de puncte ce au o anumită valoare.

Chiar dacă din exterior pare ciudat că în Franţa sunt avantaje neîntâlnite în alte ţări, o bună parte dintre francezi consideră că reforma este injustă şi chiar inutilă şi că, în acelaşi spirit revoluţionar şi istoric, atât de prezent în ADN-ul local, au dreptul să iasă în stradă, să protesteze şi să-şi arate nemulţumirea...

Rămâne faptul ca acest gen de manifestări (nu doar la Paris, dar şi în multe oraşe mari şi mijlocii de dată această) cumulează diverse frustrări şi proteste împotriva guvernului şi a Preşedintelui dar şi că - din nefericire - grupuri de radicalizati şi nemulţumiţi de tot felul se amestecă printre cei paşnici pentru a crea dezordine, a incendia diferite bunuri, sau pentru a sparge vitrine, vehicule etc.