Regiunea Vest a reuşit să atragă cu peste 40% mai mulţi bani decât îi fusese alocat iniţial prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit comunicatului, asta înseamnă că, prin programul gestionat de ADR Vest, în regiune au fost investiţi peste 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită iniţial regiunii (643,65 milioane de euro). Până în 29 februarie, termenul final până la care beneficiarii au putut depune cereri de rambursare, rata de absorbţie a atins astfel pragul de aproape 143%.
În total, s-au făcut investiţii în 874 de proiecte din regiune. Judeţul Timiş a atras 278 de milioane de euro; Hunedoara - 270 de milioane de euro; Arad - 186 de milioane de euro, iar Caraş-Severin - 185 de milioane de euro, se relatează în comunicat.
În ceea ce priveşte domeniile care au atras bani europeni, de cele mai mari finanţări au beneficiat investiţiile în sprijinirea dezvoltării urbane durabile (peste 212 milioane de euro); cele în îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională (aproape 150 de milioane de euro); sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon (peste 130 milioane de euro); şi îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (126 milioane de euro), se arată în comunicat.
"Investim, nu cheltuim - acesta a fost deviza care ne-a ghidat în toată această perioadă, iar pragul la care am ajuns nu reprezintă doar o cifră, ci rodul unor ani de muncă, dedicare şi angajament pentru dezvoltarea durabilă şi prosperitatea zonei în care trăim. Cred că succesul este al întregii regiuni şi e cu atât mai valoros cu cât a fost realizat într-un context dificil, marcat de evenimente globale precum pandemii sau conflicte armate. Cu toate acestea, împreună cu partenerii noştri, beneficiarii acestor fonduri - consilii judeţene, primării de oraşe şi municipii şi companii din regiune, am reuşit să transformăm provocările în oportunităţi şi să investim într-un mod inteligent fondurile alocate regiunii. În plus, am reuşit să atragem alţi aproape 280 de milioane de euro, care s-au transformat în şcoli mai bune, spitale mai performante sau locuri de muncă pentru locuitorii Regiunii Vest. Deşi cifrele reprezintă un bilanţ, nu ne aflăm în faţa unui punct final, ci mai degrabă în faţa unei noi linii de start, pentru că toate seminţele pe care le-am plantat până acum trebuie să încolţească în anii următori, prin investiţiile pe care le vom face prin Programul Regional Vest 2021-2027, Programul Tranziţie Justă şi Programul Sănătate, pe care le gestion", a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, se precizează în comunicat.
În urma investiţiilor realizate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Regiunea Vest beneficiază de peste 320 de kilometri de drumuri judeţene modernizate, de peste 200 de mijloace de transport în comun noi şi de peste 40 de kilometri de piste noi de biciclete, conform comunicatului.
Aproape 90 de şcoli au fost reabilitate şi modernizate, iar peste 10.000 de familii trăiesc în apartamente reabilitate termic. Regiunea Vest a devenit una mai prietenoasă cu mediul şi prin zonele verzi create sau modernizate şi care însumează o suprafaţă de aproape 620.000 de metri pătraţi, potrivit comunicatului.
În acelaşi timp, prin investiţiile realizate prin Regio-POR 2014-2020, aproape 500 de întreprinderi s-au dezvoltat şi au fost create peste 1.600 de locuri noi de muncă, este precizat în comunicat.