Relaţiile româno-emirateze, consolidate printr-un forum economic

D.I.
Politică / 7 martie 2018

Relaţiile româno-emirateze, consolidate printr-un forum economic

Grupul parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite a avut ieri, prima întâlnire cu noua delegaţie a Emiratelor Arabe Unite (EAU) în ţara noastră, se aratăîntr-un comunicat al Camerei Deputaţilor, remis astăzi Redacţiei.

În cadrul întrevederii, toţi membrii şi-au exprimat aprecierea şi bucuria pentru învestirea Dr. Ahmed Abdulla Al Matrooshi în noua sa calitate de Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al EAU în România.

Potrivit documenmtului, ambele părţi consideră oportun orice dialog iniţiat pentru consolidarea şi dezvoltarea cooperării româno-emirateze. O perspectivă în acest sens o oferă şi următoarea întâlnire, fixată pentru data de 25 aprilie 2018, respectiv prima sesiunie a Comisiei mixte de cooperare româno-emirateză. Tot la această dată, potrivit declaraţiilor secretarului Grupului de prietenie, deputatul Alexandra Presura, se va organiza şi Forumul economic dintre România şi EAU, ce are ca scop dezbaterea tuturor proiectelor de cooperare şi aplicabilitatea acestora. Proiectele propuse pentru această viitoare întrevedere vor consolida şi mai mult legăturile bilaterale diplomatice, precum şi diversele raporturi comerciale şi investiţionale deja existente, EAU fiind primul partener economic al României din zona Golfului.

În cadrul întrevederii, preşedintele Grupului de prietenie, deputatul Ştefan-Alexandru Băişanu, a subliniat necesitatea consolidării legăturilor parlamentare dintre cele două state, discuţiile fiind axate pe dezvoltarea relaţiilor diplomatice de reciprocitate.

În acest sens, Ştefan-Alexandru Băişanu a declarat: "În paşii către atingerea acestor obiective comune, atât noi, cât şi noul ambasador ne-am exprimat acordul cu privire la realizarea unei evaluări consistente a perspectivelor economice în vederea creşterii schimburilor comerciale bilaterale, date fiind poziţiile geografice ale celor două state. În această zonă de dezvoltare intră în discuţie exportul de produse agricole româneşti pe piaţă emirateză a cărnii şi a lactatelor, animalelor vii şi cerealelor".

În cadrul discuţiilor purtate cu Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Emiratelor Arabe Unite în România, Alexandru Băişanu şi-a arătat aprecierea faţă de recentul angajament încheiat cu privire la oferirea de sprijin reciproc pentru candidatura ţării noastre la Consiliul de Securitate al ONU (perioada 2020-2021), pentru cel de-al doilea tur de scrutin, respectiv candidatura EAU la CS ONU (mandat 2022-2023), la primul tur de scrutin.

La rândul său, vicepreşedintele Grupului Parlamentar de Prietenie cu EAU, deputatul PSD Ştefan Muşoiu, a insistat ca parteneriatul să fie extins "de la bine, la excelent" în scopul acordării sprijinului reciproc, mizând pe valorificarea concomitentă a mai multor sectoare de activitate, respectiv de la infrastructură, transporturi, agricultură la securitatea alimentară etc.

În egală măsură, Ştefan Muşoiu e evidenţiat şi necesitatea amplificării dialogului pe linia ministerelor în vederea cooperării sistematice reciproce şi a dezvoltării infrastructurii portuare şi aeriene. Sectorul transporturilor nu a fost singurul care a primit atenţie din partea vicepreşedintelui Grupului de prietenie. Acesta a subliniat necesitatea conturării unor proiecte ce urmăresc reabilitarea sistemului de irigaţii, precum şi îmbunătăţirea tehnologiilor de prelucrare şi procesare a legumelor şi fructelor astfel încât să fie eliminate toate asperităţile din domeniul securităţii alimentare cu care şi România şi EAU încă se mai confruntă.

În comunicat se mai arată că, în cadrul dialogului, ambele state s-au dovedit încântate de ideea de a încuraja un schimb cultural reciproc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb