Premierul Emil Boc exclude o remaniere guvernamentală în perioada următoare.
În cadrul unei intervenţii la postul public de radio, şeful Guvernului, Emil Boc, a subliniat că, deocamdată, nu se pune această problemă, transmite Agerpres.
Emil Boc a declarat: "În ceea ce priveşte remanierile, nu se discută nici la radio, nici la televizor. Sunt chestiuni serioase, care se fac în urma evaluărilor, atunci când este cazul. Deocamdată, nu se pune problema".
Întrebat pe cine şi-ar dori guvernator al Băncii Naţionale a României, în condiţiile în care mandatul lui Mugur Isărescu se termină la toamnă, Emil Boc a replicat că "nici această temă nu se discută la radio sau la televizor".
"Eu cred că la timpul potrivit se pot găsi cele mai bune soluţii cu privire la asemenea funcţii", a conchis premierul.
La rândul său, vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu, a declarat că nu există niciun fel de război între PSD şi PD-L.
""Din punct de vedere al Coaliţiei şi al actului de guvernare, există o colaborare între cele două formaţiuni politice în ideea de a identifica soluţiile, astfel încât efectele crizei globale să fie cât mai mici pentru cetăţenii pe care-i reprezentăm"", a susţinut Videanu.
• Executivul îşi asumă răspunderea pe coduri
Pe de altă parte, Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru proiectele de cod penal şi cod civil, lunea viitoare, în două şedinţe comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, după cum au stabilit, ieri, birourile permanente ale celor două Camere.
"Birourile permanente reunite au luat act de solicitarea primului-ministru Emil Boc şi de dorinţa Guvernului de a-şi asuma răspunderea separat pe codul penal şi pe cel civil şi au stabilit ca luni, în două şedinţe comune ale Parlamentului, premierul Emil Boc, în numele Executivului, va putea să îşi asume răspunderea pe cele două proiecte", a anunţat chestorul Senatului Ioan Chelaru (PSD).
Senatorul PSD a explicat că, până joi, senatorii şi deputaţii vor putea depune amendamente, fiecărui parlamentar fiindu-i înmânat un exemplar cu conţinutul proiectelor.
Din momentul depunerii amendamentelor, Guvernul va avea posibilitatea, până luni, să le dezbată pentru a le însuşi sau pentru a le respinge.