REMUS BORZA: "Partidele tradiţionale sunt compromise şi incapabile să se reformeze" (III)

Reporter: Decizia dumneavoastră din septembrie 2016, de a intra în politică, i-a surprins pe mulţi. Până atunci, eraţi un manager şi un antreprenor foarte vocal şi critic la adresa sistemului. Ce v-a determinat să faceţi acest pas ?

Remus Borza: Nu este suficient să fii doar critic la adresa sistemului dacă nu încerci să îl şi schimbi. Ori un sistem nu poate fi reformat decât din interior. Deci, v-am răspuns. Au trecut deja 28 de ani de la Revoluţie, perioadă lungă de timp în care majoritatea românilor aşteptau o reformă, o modernizare a statului, a instituţiilor şi marilor sisteme publice.

Fapt ce nu s-a întâmplat. În loc ca statul să devină mai suplu şi mai eficient, s-a gonflat şi birocratizat şi mai mult. Asta înseamnă mai mulţi bani de la buget. Doar pentru a plăti salariile unor funcţionari, de cele mai multe ori incompetenţi, blazaţi sau corupţi. Inflaţia instituţională şi lupta pentru puterea absolută au adus statul într-un blocaj. Din 2004, asistăm la un război instituţional în care noi, cetăţenii, am ajuns victime colaterale. Statul, în loc să fie un integrator şi multiplicator de competenţe, resurse şi valori, prin aceste involuţii, cu derapajele binecunoscute, s-a transformat într-un stat beligerant. Doar că se luptă cu propriile instituţii, propriile interese şi propriii cetăţeni. Această stare permanent conflictuală din ultimii 13 ani îşi are originea în legea fundamentală, mai exact în modificările aduse Constituţiei prin legea 429/2003. Prin aceste modificări, Preşedintelui Republicii i se prelungeşte mandatul cu 1 an şi i se conferă puteri sporite. Constituţia revizuită în 2003 îl transformă pe Preşedinte din arbitru în jucător. Puterea executivă este împărţită între Preşedinte şi Prim Ministru. Evident fiecare vrea mai multă putere. Şi de aici, disputele interminabile între palate. De fapt această bicefalie a puterii executive îşi are originile chiar în Constituţia din 1991. În loc să tranşăm atunci prerogativele Preşedintelui, am lăsat-o în coadă de peşte. Am creat o republică semi-prezidenţială, un fel de struţo-cămilă specifică ţărilor africane. Puteam atunci să fi optat pentru o republică prezidenţială, pe model american, în care Preşedintele este şi şeful guvernului, având prerogative mult mai mari sau puteam opta pentru o republică parlamentară, pe model german, în care puterea executivă este în mâinile cancelarului (prim ministru), rolul preşedintelui fiind mai mult simbolic sau protocolar. Indecişi cum am fost dintotdeauna, am mers pe o formulă de compromis, dar care s-a dovedit a fi nefuncţională. Având în vedere reminiscenţele slave şi balcanice din ADN-ul nostru social şi mentalul colectiv, la un referendum, poporul ar fi optat pentru o republică prezidenţială, pentru un preşedinte autocratic, varianta actualizată şi îmbunătăţită a tătucului şi conducătorului mult iubit.

Reporter: Apreciaţi că s-ar impune un referendum pe această temă?

Remus Borza: Comparativ cu definirea familiei, forma de guvernământ şi tipul de republică reprezintă într-adevăr o temă obligatorie pentru consultarea populară. În cadrul acestui referendum, de modificare a Constituţiei, cetăţenii ar trebui să se pronunţe şi pe durata mandatului preşedintelui. În opinia mea, ar trebui să revenim la mandatul de 4 ani. Acest lucru ar fi posibil începând cu alegerile din 2024. Decuplarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare nu a fost un lucru benefic. Toate acţiunile decidenţilor politici se raportează la proximile alegeri şi la conservarea capitalului electoral între alegeri. Din acest punct de vedere, câtă vreme aproape în fiecare an avem alegeri, apetenţa pentru reformă este limitată, tentaţia pentru măsurile populiste în detrimentul măsurilor de restructurare şi modernizare a statului este foarte mare. Cuplarea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare va da posibilitatea unui partid sau alianţe de partide să câştige puterea absolută, parlament, preşedinţie, guvern. Acest lucru ar fi posibil, aşa cum spuneam, cel mai devreme în 2024. După 35 de ani de democraţie, economie de piaţă şi alternanţă la guvernare, acest lucru nu ar trebui să ne mai sperie. Şi azi în Statele Unite ale Americii, republicanii deţin preşedinţia republicii, a Senatului şi Congresului. Şi nu este pentru prima dată. Mai mult, trebuie să ne sperie această luptă surdă şi absurdă între palate care ţine pe loc evoluţia, modernizarea şi reforma statului. Avem nevoie mai mult ca oricând de consens, de o puternică susţinere şi angajament politic şi social pentru reforma instituţiilor statului şi a marilor sisteme publice. Unii ar spune că este periculos să dăm toată puterea unui partid sau alianţe, existând riscul de a nu-i mai putea da jos. Fals. În 2004, PSD, prin cei doi lideri extrem de carismatici şi puternici, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, deţinea puterea absolută în România, Preşedinţie, Parlament, Guvern. Cu toate astea, au pierdut alegerile. Cu atât mai mult se poate azi. De atunci au trecut 14 ani, iar din 2007, nu mai suntem de capul nostru în Europa. Mai mult decât atât, Constituţia oferă suficiente garanţii, pârghii şi instituţii ca nimeni să nu poată confisca statul şi democraţia sau deturna procesul de integrare euro-atlantic care este avansat şi ireversibil.

Reporter: Care ar trebui să fie rolul Parlamentului în procesul de reformă a statului?

Remus Borza: În acest proces de transformare profundă a României, Parlamentul are un rol major. Din păcate, şi cea mai reprezentativă şi legitimă putere a unei naţiuni a căzut victima acestui război instituţional. Clamăm doar formal principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În orice stat cu o democraţie consolidată, i se recunoaşte Parlamentului acel statut de primus inter pares (primul între egali). Şi este normal să fie aşa. Parlamentul este singura putere aleasă în mod direct de către popor. Celelalte două puteri, executivă şi judecătorească, sunt numite. Atunci este evident ca, într-un cadru constituţional, puterea legislativă să prevaleze asupra celorlalte două. Ori azi, în România, lucrurile stau cu totul altfel. La Parlament, adică la popor, te duci cu căciula în mână şi nu cu zăngănit de cătuşe. La decredibilizarea Parlamentului, pe lângă anumite instituţii, au contribuit implicit şi parlamentarii. Din punct de vedere al competenţelor profesionale, al capabilităţilor manageriale, al onestităţii, moralităţii, viziunii sau asumării şi actualul legislativ, nu este cu mult mai bun decât precedentele. Calitatea, în continuare slabă, a majorităţii parlamentarilor este dată de incapacitatea partidelor de a se primeni şi reforma. Şi în egală măsură de lipsa de apetenţă a intelectualilor şi a oamenilor de business de a face politică. De aici rezultă şi acest imens deficit de resursă umană calificată în politica românească. Cazul Grindeanu este emblematic pentru a reliefa criza de leadership politic. În iunie era prost, incompetent şi acoperit şi după mai puţin de 4 luni, în ochii aceleiaşi majorităţi, Sorinel se făcuse bine. Nu mai era nici prost şi nici acoperit, era tocmai bun de scos din debaraua cu vechituri şi promovat.

Pe de altă parte, întotdeauna ne-am ales conducătorii pe care i-am meritat. La fel am făcut şi în decembrie. Că doar suntem consecvenţi cu propria noastră ignoranţă şi laşitate. Clasa politică nu e nici mai bună nici mai rea decât însăşi societatea românească. Pentru simplul motiv că această "elită" nu este altceva decât imaginea în oglindă a societăţii, exprimă o stare de spirit, o anumită mentalitate şi comportament social.

Reporter: Sugeraţi că, pe lângă reforma clasei politice, este nevoie şi de o schimbare de mentalitate la nivelul societăţii româneşti?

Remus Borza: O reformă reală a statului şi implicit a clasei politice se va produce doar atunci când vom accepta că şi noi cei vreo 20 de milioane de cetăţeni avem o problemă, când ne-o vom recunoaşte şi asuma. Şi anume că nu suntem buricul pământului. Că nu suntem nici cei mai frumoşi, harnici şi deştepţi locuitori ai planetei. Când vom accepta că în ultimii 28 de ani, de tranziţie de nicăieri spre niciunde, ne-am dezumanizat, că am devenit sclavii banului şi ai puterii, cerând ostentativ drepturi, uitând că avem şi obligaţii, când vom conştientiza că ne-am pierdut rădăcinile, că am abandonat acele valori şi principii imuabile pe care s-a clădit naţiunea română, când ne vom ruşina de lipsa de respect faţă de părinte sau dascăl, de lipsa credinţei în Dumnezeu, a dragostei, compasiunii şi sacrificiului pentru semenul nostru, de lipsa loialităţii faţă de ţară, atunci şi doar atunci, ne vom salva de la extincţie ca individ şi popor.

Avem nevoie de o restartare a mentalului nostru colectiv, a comportamentului nostru social. Când noi vom fi mai responsabili, mai corecţi şi mai muncitori atunci vom avea şi instituţii mai bune şi mai eficiente. Când nu vom mai opera cu generalităţi detrimentale, de felul: toţi politicienii sunt corupţi, toţi oamenii de afaceri sunt hoţi şi toate averile sunt ilicite, va însemna că ne-am lecuit de securisme. Când vom accepta că unii compatrioţi de-ai noştri vor şi pot mai mult, şi că nu-i o crimă să fii bogat, când nu ne vom ruga să moară şi capra vecinului, înseamnă că ne-am scuturat de reminiscenţele bolşevice. Când vom promova în spaţiul public pe acei români care inspiră şi motivează, care dau sens şi substanţă vieţii, care generează performanţă şi plus valoare, acceptându-i şi recunoscându-i ca modele aspiraţionale pentru copiii noştri, atunci România va avea viitor. Când vom termina cu formele de discriminare dintre privat şi public, dintre capitalul românesc şi capitalul străin, dintre firmele româneşti şi cele străine, dintre femeie şi bărbat, tânăr şi adult, când vom înlocui mediocritatea cu meritocraţia atunci vom deveni o naţiune puternică şi prosperă.

Somnul naţiunii, dar deopotrivă şi al raţiunii, naşte monştri. Ori, noi prin ignoranţă şi lipsă de spirit civic tocmai asta am făcut. Nu politicienii sunt de vină că 37% din populaţia României trăieşte în sărăcie şi excluziune socială sau că 2 milioane de copii nu au de mâncare, că 3 milioane de români au fost constrânşi să-şi părăsească ţara pentru un trai decent, că bunicii noştri de la ţară trăiesc de pe o zi pe alta dintr-o pensie mizeră şi în condiţii medievale, că intelectualitatea ţării a luat calea exilului. Noi, cetăţenii, suntem de vină, că doar noi i-am făcut pe politicieni. După chipul şi asemănarea noastră. Şi continuăm să-i votăm. Şi în decembrie i-am votat doar pe acei politicieni, unii chiar noi, care doar au promis că fac, deşi în viaţa lor profesională, socială sau chiar politică nu au făcut nimic.

Reporter: La nivelul societăţii, din păcate, ne confruntăm cu o percepţie negativă legată de politică şi politicieni.

Remus Borza: Aveţi dreptate. În politică, pe lângă tot acest complex de factori, stări şi evoluţii descrise mai înainte, ne confruntăm şi cu o problemă de percepţie. Percepţia cvasi-unanimă despre politică este una negativă. Doar proşti, hoţi, acoperiţi şi corupţi în politică, ceea ce nu este departe de adevăr, dar evident că nu putem generaliza şi, cu atât mai puţin, absolutiza. Calitatea precară a resursei umane în politica românească este cauzată de non-combatul şi pasivitatea oamenilor într-adevăr valoroşi din România. Intelectualii, mai ales, au cultivat şi promovat după 1990, un curent detrimental evoluţiei democraţiei şi societăţii româneşti. Apolitismul şi apartidismul sunt cele două concepte sau stări promovate de intelectualii români, ca fiind o virtute. O mare inepţie. De când a face politică este mai puţin merituos sau virtuos decât a nu face? Scuza facilă a intelectualilor români a fost focusarea pe carieră. Care carieră? Din câte ştiu eu, niciun intelectual român, virgin în ale politicii, nu a luat vreun Nobel, Oscar sau Pulitzer, aici cu referire la presarii României care după '90 şi-au abandonat menirea de modelatori şi moderatori sociali, promovând aproape inconştient non-valoarea, promiscuitatea şi, mai nou, delaţiunea. O presă tributară facilului, senzaţionalului, fatalismului şi negativismului. O presă care nu a înălţat, nu a construit, nu a adus toleranţă şi armonie socială. O presă care în schimb a dărâmat, ca şi, mai nou, justiţia românească, cariere, destine şi vieţi. De când cariera profesională, competenţa şi valoarea sunt incompatibile cu politică? O filosofie de viaţă şi de atitudine socială care exprimă multă laşitate. Sigur, o atare atitudine nu ar trebui să ne surprindă prea tare. Însuşi bravul, neînfricatul şi neînfrântul popor român, care se făcea frate cu codru când veneau năvălitorii, pustiind şi pârjolind totul în cale, a dezvoltat o astfel de filosofie. Că doar, capul plecat, sabia nu-l taie. Şi atunci, de ce să ne surprindă atitudinea intelectualilor post decembrişti, că doar şi ei sunt fiii aceleiaşi naţiuni care preferă, precum struţul, să-şi bage capul în nisip decât să înfrunte cu bărbăţie adversarul şi istoria.

Reporter: Avem remedii pentru această stare de convalescenţă?

Remus Borza: Evident. Avem datoria să readucem normalitatea în societatea românească, să promovăm valorile autentice, să devenim şi noi, ca cetăţeni, mai buni, mai solidari, mai muncitori şi responsabili, să construim împreună o ţară a prosperităţii, diversităţii şi armoniei. Trebuie să ieşim din mitul lui Manole. Ce construim ziua dărâmăm noaptea. Ceea ce spun sau fac alţii este greşit, doar noi avem dreptate şi ştim să facem. Să deprindem exerciţiul dialogului, toleranţei şi complementarităţii. Să învăţăm să ne respectăm adversarul şi nu să-l demonizăm. România are nevoie de toţi fiii şi fiicele sale. Şi mai presus de toate trebuie să învăţăm din greşeli şi din înfrângeri pentru a nu le repeta. Să acceptăm victoria adversarilor noştri, democratic câştigată, şi să le asigurăm o liniştită guvernare, încurajându-i în efortul de a reforma statul. Poporul ne va trimite acasă şi pe unii şi pe alţii dacă nu ne facem datoria faţă de ţară. Să respectăm voinţa suverană a naţiei. Să credem cu putere în democraţie şi alternanţă paşnică la putere în urma unor alegeri neviciate şi la termen. Să ieşim din această logică a conflictului şi confruntării permanente. Este total contraproductivă. Când vom încerca să facem un altfel de politică, cu altfel de oameni, dar pentru toţi oamenii, bazat pe interesul naţional, pe respect, onestitate şi transparenţă, vom trezi şi interesul celor 9 milioane de români care n-au votat în ultimii 10-20 de ani, care nu s-au regăsit în oferta politică a partidelor tradiţionale, care nu au girat aceeaşi garnitură de lideri politici reinventaţi şi reeşapaţi la fiecare ciclu electoral.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia principalelor partide politice din România?

Remus Borza: Partidele tradiţionale, fie că vorbim de PSD sau PNL, sunt compromise şi incapabile de a se reforma sau de a genera modernizarea statului. Şi unii şi alţii au guvernat atât separat, cât şi împreună. Şi au guvernat prost. În mandatele lor, România a pierdut peste 4 milioane de salariaţi, peste 2/3 din capacităţile industriale ale ţării, 50% din fondul arabil al României, 1/4 din fondul forestier, 1/2 din resursele ţării. Pe mandatele lor, România a ajuns la o datorie externă de 95 miliarde de euro, plecând de la 0, în 1990. Deşi PIB-ul României a crescut de la 35 miliarde euro în 1989 la 185 miliarde euro în 2017, deşi doar în ultimii 10 ani au intrat în România 29 miliarde euro fonduri europene, 35 miliarde euro investiţii străine directe, 52 miliarde euro remiterile românilor din străinătate, cele două mari partide nu au reuşit să construiască decât 450 kilometri autostrăzi (China a construit 91.000 kilometri), niciun spital nou, din contra au închis 69, nicio şcoală nouă, din contră au închis 11.000. Şi astăzi, mai mult de jumătate din comunele şi satele ţării nu au asfalt, gaze sau canalizare.

Nişte băieţi deştepţi din politica românească, conştientizând limitele propriilor partide, au înţeles să le părăsească şi să formeze noi partide. Din fericire, pentru asanarea şi însănătoşirea clasei politice, reţeta partide noi cu oameni vechi este sortită eşecului. PMP, ALDE, Pro România, au viitorul pecetluit. Ce credibilitate pot avea liderii lor care au contaminat politica românească mai bine de 20 de ani? Reţeta succesului în politica românescă înseamnă partid nou cu oameni noi. Aşa a obţinut USR un număr de mandate parlamentare cât PMP şi ALDE la un loc. Reţeta din perspectiva alegerilor parlamentare din 2020 va trebui îmbunătăţită. Nu va fi suficient să vii atunci doar cu oameni noi care nu au niciun trecut profesional sau social. Va trebui să promovăm în politică oameni cu relevanţă socială, care au generat competenţă, performanţă şi plus valoare. Un partid nou, centrat pe problemele ţării şi nu pe doctrine sau ideologii, un partid care să-şi asume reforma statului, a instituţiilor statului, a marilor sisteme publice, un partid care va promova pe liste valoarea şi competenţa, meritocraţia şi nu mediocritatea şi servilismul, acel partid va putea câştiga alegerile în 2020. Fac apel la antreprenorii români care au rezistat eroic şi chiar au făcut performanţă într-un mediu politic şi economic ostil, fac apel la intelectualii ţării, la studenţii, masteranzii şi doctoranzii români din marile universităţi ale lumii, la cei peste 3 milioane de compatrioţi care trăiesc în afara graniţelor ţării şi care vor să se întoarcă acasă, dar într-o ţară corect, eficient şi transparent guvernată, fac apel la milioanele de români care aşteaptă de aproape 30 de ani schimbarea şi reforma statului, să se implice în acest proiect. Poate să fie cel mai important proiect politic al României după 1990, un proiect de ţară, un proiect identitar pentru peste 20 milioane de români. O revoluţie nu se face cu armate de oameni sau generali. În egală măsură nu se face nici în stradă şi nici cu strada. Se face cu doar 3 oameni: un vizionar, un ideolog şi un strateg. Pentru început, mă voi limita să exprim, ca cetăţean şi parlamentar al României, opinii, păreri şi luări de poziţie pe o anumită chestiune de interes public. Dacă voi constata că există mai mulţi cetăţeni care împărtăşesc aceeaşi viziune, principii şi valori cu mine, care îşi doresc reforma statului, atunci evident că voi încerca să creez o mişcare şi un curent de opinie care, dacă va avea aderenţă şi susţinere populară, la timpul potrivit, se va putea transforma într-un partid. Nu este mişcarea lui Borza, este mişcarea tuturor românilor care cred în nevoia de reformă, de politică, de normalitate şi prosperitate. Eu pot oricând să mă retrag, eu pot să fiu şi sacrificat. Important e ca alţii, mai buni decât mine, să continue să spere şi să lupte pentru acest imperativ al reformei.

Reporter: Sunteţi parlamentar. Care ar trebui să fie priorităţile acestui for în actuala legislatură?

Remus Borza: Parlamentul are menirea de a legifera, de o manieră vizionară şi asumată care sunt atribuţiile, competenţele şi prerogativele fiecărei puteri, autorităţi sau instituţii a statului. Parlamentul trebuie să elaboreze legislaţia primară pentru reforma marilor sisteme publice: administraţie, sănătate, învăţământ, infrastructură, asistenţă socială. Dar înainte de a-i reforma pe alţii, Parlamentul trebuie să înceapă cu propria lui reformă. Trebuie să punem în operă rezultatul referendumului din 2009. Un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari şi nu 464 cât sunt în prezent. O mai bună definire a competenţelor celor două Camere în procesul legislativ, pentru a nu tergiversa şi obstrucţiona procesul legislativ. Din punctul meu de vedere, un Parlament unicameral ar fi mult mai eficient. De regulă, bicameralismul este specific statelor federale. Ori România este stat unitar. O altă prioritate o reprezintă stabilitatea legii în timp prin responsabilizarea corpului legislativ. Avem un repertoriu legislativ de vreo 136.000 acte normative, din care doar 1.925 acte emise în perioada 1864-1989. Cu alte cuvinte, în 28 de ani de democraţie originală, am dat de 70 de ori mai multe acte normative decât în cei 125 de ani scurşi de la reformele lui Cuza până la Revoluţia română. Nu numai că avem multă maculatură legislativă, dar simţim nevoia să modificăm o lege şi de 2-3 ori pe an. Ceea ce decredibilizează procesul legislativ şi Parlamentul. 99% din parlamentari votează 99% din proiectele de lege în necunoştinţă de cauză. Şi nu din vina lor. Vinovat de menţinerea în ignoranţă a parlamentarilor este Biroul Permanent al Camerei care se întruneşte luni la ora 14.00 pentru a face ordinea de zi a şedinţelor de Plen de luni ora 16.00 şi marţi ora 10.00. Evident, că într-o oră, pentru Plenul de luni, sau în 14 ore pentru Plenul de marţi, nu poţi parcurge în medie 50 de acte normative, nu poţi să le documentezi şi, cu atât mai puţin, să vii cu amendamente sau modificări. Votul tuturor parlamentarilor este la discreţia liderului de grup care nici el habar nu are de legea pentru care cere un vot pentru sau contra colegilor. Pentru o dezbatere reală şi pentru îmbunătăţirea procesului legislativ, ar trebui ca Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să stabilească ordinea de zi a şedinţelor din Plen cu cel puţin o săptămâna înainte. După ce se reformează Parlamentul şi implicit se restructurează corpul funcţionarilor şi personalului TESA supradimensionat la nivelul ambelor Camere, atunci Parlamentul poate să se ocupe şi de reformarea altor instituţii. Ar trebui să începem cu reforma administraţiei. Polonia este o ţară cu 38 milioane de locuitori, având o suprafaţă cu 90.000 kmp mai mare. Ei în 1999 şi-au asumat o reformă radicală a administraţiei. Din 4.300 de unităţi administrativ-teritoriale după reformă au rămas cu 2.700. Noi avem 3.200 de unităţi administrativ- teritoriale, mai multe decât în 1989. Doar 10% dintre ele reuşesc să-şi acopere cheltuielile de funcţionare din venituri proprii (impozite şi taxe locale). Avem comune şi cu 500 de locuitori şi oraşe cu 3.000 de locuitori, sub pragul minim impus de legea 351/2001 privind aprobarea planului naţional de amenajare a teritoriului. Această lege trebuie modificată în sensul majorării numărului minim de locuitori pentru comune de la 1.500 în prezent la 3.000 şi a oraşului de la 5.000 la 10.000. Comasând actualele unităţi administrativ-teritoriale vom administra mult mai eficient resursa bugetară. Anul acesta avem 133 miliarde lei alocări bugetare pentru consiliile judeţene şi primării. Asta înseamnă vreo 35 miliarde euro. Doar în ultimii 10 ani, UAT-urile (n.r. unităţi administrativ teritoriale) au avut alocări de peste 250 miliarde euro. Pe ce s-au dus banii? În primul rând pe subvenţii şi salarii la aparatul propriu, instituţii de cultură, învăţământ, sanitare şi de asistenţă socială supradimensionate cu personal administrativ, în panseluţe şi borduri şi mai puţinîn lucrări de infrastructură urbană (canalizare, apă curentă, gaz, drumuri) sau construcţia ori modernizarea şcolilor sau unităţilor medicale din subordine. La fel stau lucrurile şi în Bucureşti. 2 miliarde euro venituri în fiecare an la Primăria Municipală şi cele 6 primarii de sector. Cu toate astea, Bucureştiul rămâne în percepţia cvasi-unanimă, Capitala mizeriei, gunoaielor, poluării, câinilor comunitari, traficului rutier infernal şi al lipsei parcărilor, a blocurilor cenuşii şi fără personalitate arhitecturală. Pentru o dezvoltare sustenabilă şi armonioasă, Bucureştiul are nevoie de o nouă lege care să abandoneze actualul sistem de organizare funcţională, teritorială şi administrativă cu 6 primării de sector şi o primărie municipală. Bucureştiul are nevoie de un singur centru de comandă şi nu de 7. La fel stau lucrurile şi în sănătate, cu alocări bugetare anul acesta de 8 miliarde euro şi peste 100 miliarde euro în ultimii 15 ani. Cu toate astea, nu am fost în stare în aceşti ani să construim măcar un spital public nou. Cu toate astea se moare cu zile în spitalele publice româneşti, deficitare în aparatură şi tehnică de investigaţie medicală de ultimă generaţie şi în personal medical calificat. În concluzie, statul şi marile sisteme publice nu se pot plânge de subfinanţare, ci de un prost management al resursei publice, financiare şi umane. Statul are nevoie de manageri pentru a-i administra afacerile. Trebuie să ne imaginăm România ca o societate pe acţiuni, cu 20 milioane de acţionari. România SA trebuie condusă de profesionişti care să-i optimizeze costurile, să-i maximizeze profiturile, să o ducă în viitor, nu să o ţină prizonieră în trecut, să o facă mai frumoasă, umană şi europeană.

Reporter: Vă mulţumesc!