Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzat de conflict de interese.
Potrivit procurorilor, în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de Remus Borza, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.
În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Nicoleta Munteanu.
Procurorii au stabilit, în urma verificărilor, că Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnată administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, în perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, a încheiat 34 de contracte de asistenţă juridică între firma de insolvenţă şi Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "Borza şi Asociaţii". Asistenţa juridică a constat în reprezentare, redactare, semnare şi depunere a actelor în mai multe procese civile aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care SC Hidroelectrica avea calitate de parte. Munteanu era asociat şi la SCP "Borza şi Asociaţii".
În cazul lui Remus Borza, procurorii au reţinut că, în calitate de reprezentant al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, a făcut 34 de plăţi către firma sa de avocatură, în baza contractelor încheiate de Munteanu.
Potrivit procurorilor, Borza este asociat atât în firma de insolvenţă Euro Insol, cât şi la SCP "Borza şi Asociaţii", "realizând astfel, în mod direct, un folos material atât pentru sine, cât şi pentru asociatul său, Munteanu Nicoleta".