Reuters: Liderii UE invită Bosnia să deschidă negocierile de aderare

A.F.
Internaţional / 22 martie

Reuters: Liderii UE invită Bosnia să deschidă negocierile de aderare

Liderii Uniunii Europene au convenit joi să invite Bosnia să deschidă negocierile de aderare la UE, subliniind în acelaşi timp că ţara balcanică va trebui să întreprindă mai multe reforme înainte de începerea propriu-zisă a discuţiilor, relatează Reuters.

"Felicitări! Locul vostru este în familia noastră europeană", le-a transmis bosniacilor Charles Michel, preşedintele Consiliului European al liderilor UE, într-o postare pe X, după ce a anunţat decizia, luată în cadrul unui summit care are loc la Bruxelles.

"Decizia de astăzi este un pas important pe drumul vostru spre UE. Acum, trebuie să continue munca asiduă, astfel încât Bosnia şi Herţegovina să avanseze în mod constant, aşa cum îşi doreşte poporul vostru", a scris Charles Michel.

Decizia este privită la scară largă ca un pas istoric pentru Bosnia, sporind speranţele că ţara ar putea depăşi instabilitatea marcată de rivalităţi etnice şi ameninţări de secesiune, la aproape trei decenii de la sfârşitul unui război devastator.

"Astăzi este una dintre cele mai bune zile din istoria Bosniei şi Herţegovinei", a declarat ministrul de externe Elvedin Konakovic pentru postul de televiziune N1, în timp ce bulevardul principal din Sarajevo era decorat cu sute de steaguri ale UE.

Cancelarul german Olaf Scholz a salutat, de asemenea, decizia. "Proiectul european de pace este în creştere - un semn clar în favoarea unei Europe puternice", a postat el pe X.

Bosnia a profitat de o nouă deschidere faţă de extinderea UE în rândul oficialilor europeni, care au declarat că invazia Rusiei în Ucraina în 2022 a arătat pericolele de a avea "zone gri" destabilizate de puteri străine la graniţele UE.

În ultimele luni, Bosnia a adoptat legi legate de 14 priorităţi stabilite în 2019 de Comisia Europeană, axate pe democraţie şi funcţionarea statului, statul de drept, drepturile fundamentale şi reforma administraţiei publice.

Săptămâna trecută, Comisia a recomandat UE să deschidă negocierile de aderare cu Bosnia, constatând progrese semnificative în mai multe domenii. Însă ţara nu a adoptat încă legile privind tribunalele şi reforma electorală, ambele priorităţi stabilite de Comisie.

În cadrul summitului de joi, liderii UE au convenit că blocul comunitar va face următorul pas către negocierile de aderare - adoptarea unui cadru de negociere - de îndată ce Bosnia va lua "toate măsurile relevante" recomandate de Comisie în octombrie.

Negocierile ar dura probabil mulţi ani, fiind necesare multe alte reforme politice şi economice pentru a obţine aderarea deplină.

Elvira Habota, şefa Biroului bosniac pentru integrare europeană, a declarat că decizia de joi "poartă cu ea un val de optimism pentru cetăţeni, instituţii, autorităţi şi întreaga societate bosniacă".

Pe de altă parte, liderii UE au dat un nou impuls propunerii - adoptate în decembrie anul trecut - ca Ucraina şi Republica Moldova să devină membre ale blocului, convenind să ceară Comisiei Europene să "adopte rapid şi fără întârziere cadrul de negociere (pentru aderare)".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb