Bursele asiatice deschid în scădere, pe fondul rezultatelor de pe Wall Street

Ziarul BURSA #Internaţional / 11 august 2011

Bursele asiatice au deschis în scădere, în urma rezultatelor de pe Wall Street, a incertitudinilor privind economia SUA şi a temerilor în ceea ce priveşte o posibilă agravare a crizei din zona euro, potrivit surselor de presă. Majoritatea au continuat să fie stabile pe parcursul sesiunii, însă declinul a fost mai puţin pronunţat decât pe pieţele europene şi pe Wall Street ieri.

Tokyo Stock Exchange a fost deschis azi în scădere cu 1,79%. În Tokyo, indicele Nikkei 225 a scăzut cu 1.29% la mijlocul sesiunii. Indicele Topix a scăzut cu 1,4%, ajungând la 765 de puncte.

Bursa de Valori Seoul a deschis azi în scădere cu 4%, dar a recuperat 0,75% pe parcurs. Indicele KOSPI a pierdut 72.32 puncte, ajungând în final de la 1733.92.

Bursa de Valori de la Sydney a deschis azi în scădere cu 1,6%. Indicile S & P / ASX 200 a pierdut 66.8 puncte, până la 4074.5 puncte.

Shanghai Stock Exchange a fost deschis azi în scădere cu 1.58%. Indicele compozit al Bursei de Valori din Shanghai a pierdut 40.32 de puncte, până la 2,508.86.

Bursa de la Hong Kong a deschis în scădere cu 0,89%.

Bursele europene au pierdut ieri, în a doua parte a zilei, câştigurile înregistrate anterior, în condiţiile în care au revenit temerile legate de situaţia economiei mondiale. Investitorii cred că se înrăutăţeşte criza datoriilor suverane din Europa.

La rândul lor, bursele din SUA au revenit pe scădere, lăsând în urmă creşterile importante consemnate marţi, în urma anunţului băncii centrale (Fed) privind îngheţarea dobânzilor.

Bursa din SUA a căzut miercuri cu peste 4%

Bursa de la New York a închis miercuri în scădere cu peste 4%, din cauza temerilor că criza datoriilor de stat din zona euro s-ar putea extinde la băncile franceze şi revărsa către sectorul financiar american, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 4,62%, iar Standard & Poor"s (S&P) 500 a coborât cu 4,42%. Piaţa Nasdaq a pierdut 4,09%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb