Rezerva Federală a SUA nu modifică dobânda, pe fondul aşteptatei încetiniri a economiei

A.B.
Internaţional / 19 martie

Rezerva Federală a SUA nu modifică dobânda, pe fondul aşteptatei încetiniri a economiei

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările, dar oficialii Fed au indicat că încă anticipează până la finalul anului o reducere a costurilor de împrumut cu o jumătate de punct procentual, în contextul încetinirii creşterii economiei SUA şi, în cele din urmă, a scăderii inflaţiei, transmite Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.

Luând în considerare taxele vamale introduse de administraţia Trump, oficialii Fed şi-au revizuit în creştere previziunile privind inflaţia, care ar urma să se situeze la finalul anului la 2,7%, faţă de un nivel de 2,5% anticipat în decembrie. Până la finalul lui 2027, inflaţia în SUA ar urma să revină la 2%, obiectivul Fed, iar dobânda la 3,10%.

În plus, prognoza privind evoluţia economiei SUA a fost revizuită în scădere. Fed se aşteaptă acum la un avans al PIB-ului SUA de 1,7% în 2025, de la un nivel de 2,1% estimat anterior. În 2026 şi 2027, creşterea economiei SUA ar urma să se situeze la 1,8%.

Rata şomajului în SUA ar urma să se situeze la 4,4% în 2025 şi 4,3% în 2026 şi 2027. În februarie, rata şomajului a fost de 4,1%.

Oficialii Fed avertizează că au sporit riscurile şi perspectivele în acest an sunt confuze, porivit sursei citate.

'Incertitudinile privind perspectivele au crescut', se arată în comunicatul Fed. Fără a menţiona în comunicat numele lui Donald Trump sau taxele vamale, proiecţiile privind o inflaţie mai ridicată în acest an arată efectul politicilor comerciale ale Washingtonului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9185
Gram de aur (XAU)Gram de aur445.6619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb