REZULTATE LA TREI LUNI  Zentiva România a raportat un profit net cu 66,5% mai mare

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 mai 2013

Profitul net al producătorului farmaceutic Zentiva România (SCD) a crescut cu 66,5%, în primul trimestru faţă de perioada similară a anului trecut, la 13,9 milioane lei (3,1 milioane euro), iar cifra de afaceri a urcat cu 4%, la 75,6 milioane lei (17,2 milioane euro), potrivit raportului companiei. Compania a încheiat primul trimestru al anului trecut cu un profit net de 8,3 milioane lei şi afaceri de 72,7 milioane lei.

Fosta fabrică Sicomed a avut, în perioada analizată, venituri totale de 74,7 milioane lei, cu 4% mai mici decât în primele trei luni din 2012, şi cheltuieli totale de 57,5 milioane lei (13,1 milioane euro), în scădere cu 15%.

Pentru acest an, producătorul şi-a bugetat un profit net de 47,9 milioane lei, în creştere cu 49,2% faţă de câştigul obţinut anul trecut, de 32,1 milioane lei. De asemenea, compania mizează pe o cifră de afaceri cu 15,1% mai mare, de 300,2 milioane lei. Zentiva a încheiat anul trecut cu afaceri de 260,8 milioane de lei (58,5 milioane de euro).

Potrivit celor mai recente raportări, producătorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine direct şi indirect 74,9% din acţiunile Zentiva.

În România grupului Sanofi-Aventis este prezent cu două entităţi juridice distincte - Sanofi-Aventis România şi Zentiva.

Sanofi România a fost anul trecut liderul pieţei farmaceutice, cu o cotă de piaţă de 8,4%, la vânzări de 978,3 milioane lei, potrivit datelor Cegedim.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb