RISCURI MAI REDUSE "Boom"-ul pieţelor acţiunilor, generat de măsurile băncilor centrale

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 mai 2013

Investitorii nu mai reacţionează la datele economice slabe

În opinia analiştilor, o eventuală înăsprire a politicii monetare va readuce declinul pe burse

Primăvara anului curent a adus un avans semnificativ al burselor internaţionale de acţiuni, însă, potrivit specialiştilor, creşterea nu este în principal rezultatul unor informaţii economice pozitive, ci al faptului că riscurile par să se fi redus.

Specialiştii arată că, deşi în mod obişnuit, pieţele acţiunilor urcă atunci când informaţiile economice sunt bune, deci favorabile companiilor, titlurile pot urma un curs ascendent şi atunci când ştirile nu sunt atât de bune, întrucât creşte posibilitatea ca băncile centrale să lanseze noi măsuri de achiziţii de active (relaxare cantitativă), ceea ce determină optimism în rândul investitorilor.

Amintim că, deşi Banca Angliei a decis să nu mai extindă programul de achiziţii a obligaţiunilor, alte bănci centrale se angajează în astfel de activităţi neconvenţionale. Federal Reserve din SUA cumpără active de 85 miliarde dolari pe lună, iar Banca Japoniei face achiziţii lunare de 79 miliarde dolari. În zona euro, Banca Centrală Europeană a redus luna aceasta dobânda de referinţă la nivelul minim record de 0,5%.

În condiţiile date, deşi cifrele oficiale arată că economia Uniunii Europene a fost în recesiune în primele trei luni din 2013 (-0,1%), iar cea a zonei euro a scăzut pentru al şaselea trimestru consecutiv (-0,2%), bursele au continuat să urce.

David Smith, editorialist la Economics UK, susţine: "Deşi zona euro încă are probleme, teama de prăbuşire iminentă s-a redus. Băncile din regiune nu şi-au rezolvat problemele, dar se îndreaptă spre ceva care seamănă cu normalitatea. Investitorii s-au mutat de la un comportament «risc-off» la unul "risc-on»".

La rândul său, Ian Harwood, economist la Redburn Partners, afirmă că nu există date la nivel mondial care să sugereze că avansul economiei globale slăbeşte serios, mai ales că există unele semne potrivit cărora schimburile comerciale globale se redresează.

În ultimele zile, indicele bursier american Dow Jones Industrial Average a trecut de 15.000 de puncte pentru prima dată, DAX al pieţei din Germania a atins niveluri record, iar MSCI World a consemnat cel mai înalt nivel de după 2008. Chiar şi FTSE 100 al Bursei din Londra a urcat peste 6.500 de puncte, chiar dacă nu pentru prima oară (indicele a înregistrat nivelul maxim istoric în decembrie 1999: 6.930 puncte).

Ieri, indicele Nikkei 225 al pieţei nipone a trecut de 15.000 de puncte pentru prima oară după 2007, în condiţiile în care yenul a atins nivelul minim al ultimilor patru ani şi jumătate raportat la dolar. Moneda japoneză s-a depreciat cu 18% faţă de cea americană anul acesta, dat fiind că banca centrală de la Tokyo a lansat măsuri fără precedent de relaxare monetară, iar economia SUA a dat semne de redresare.

"De câte ori yenul cade sub un prag, indicele Nikkei urcă peste un prag, întrucât deprecierea monedei este favorabilă exportatorilor", declară Masaru Hamasaki, strateg principal la "Sumitomo Mitsui Asset Management" Co. din Tokyo. În opinia sa, "acţiunile ar trebui să crească în continuare, investitorii confirmând impactul politicii guvernamentale".

Dar, specialiştii subliniază că riscurile încă există pe pieţe, din cauză că acestea au luat-o înaintea activităţii economice reale. Faptul că pieţele sunt impulsionate în principal de politica monetară, avansul este nesustenabil. Astfel, la orice semn că băncile centrale vor da startul înăspririi politicii monetare, prin majorarea dobânzilor sau vânzarea de active cumpărate, pieţele îşi vor relua scăderea.

Johannes Jooste, strateg la "Merrill Lynch Wealth Management": "Chiar şi atunci când datele economice au dezamăgit - aşa cum au făcut-o unele informaţii recente privind America şi China - politica monetară de relaxare continuă a susţinut pieţele globale de capital".

Analiştii subliniază că printre motivele de calmare a pieţelor internaţionale se mai numără faptul că Italia şi-a format un guvern de coaliţie, Portugalia a anunţat tăieri de cheltuieli care să înlocuiască măsurile de austeritate respinse recent de Curtea Constituţională, Grecia a aprobat reforme, iar Parlamentul din Cipru a avizat programul stabilit de guvern cu troica creditorilor. În plus, Comisia Europeană a dat mai mult timp unor ţări pentru reducerea deficitelor bugetare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb