Romgaz pregăteşte o emisiune de obligaţiuni de 500 milioane euro

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 1 iunie

Romgaz pregăteşte o emisiune de obligaţiuni de 500 milioane euro

Titlurile vor fi listate la bursele din Luxemburg şi Bucureşti

Compania şi-a rectificat în scădere Bugetul de Venituri şi Cheltuieli

Acţionarii Romgaz (SNG) sunt convocaţi, în data de 1 iulie, pentru aprobarea unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de până la 500 milioane de euro, în cursul acestui an, conform unui raport al producătorului de gaze naturale publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Banii urmează să fie folosiţi atât pentru finanţarea activităţii curente cât şi pentru investiţii, inclusiv proiectul Neptun Deep, pentru care necesarul de investiţii este de până la patru miliarde de euro, din care Romgaz trebuie să asigure 50%, conform documentelor companiei.

Titlurile vor avea maturitate cuprinsă între cinci şi doisprezece ani şi vor fi listate la bursele din Luxemburg şi Bucureşti. Emisiunea face parte dintr-un program mai mare de obligaţiuni al companiei, de până la 1,5 miliarde de euro.

Sindicatul de intermediere a operaţiunii de piaţă este compus din: BT Capital Partners, Citigroup Global Markets Europe, Erste Group Bank, JP Morgan, Raiffeisen Bank International şi UniCredit Bank.

"În cursul lunii mai 2024, agenţia de rating Fitch Ratings Limited a acordat societăţii rating-ul de credit BBB- (acelaşi nivel cu rating-ul de ţară al României), ceea ce reprezintă un avantaj în accesarea acestei surse de finanţare", se arată în documentele Romgaz.

Pe lângă obligaţiuni, compania mai vrea să contracteze două facilităţi de credit, în valoare totală de 250 milioane de euro, de la Banca Transilvania şi Unicredit.

Tot în data de 1 iulie, acţionarii Romgaz vor avea pe masă rectificarea bugetului, respectiv venituri totale de 7,6 miliarde de lei, sub cele 8,4 miliarde lei cât estimase iniţial şi un profit net de două miliarde lei, faţă de 2,5 miliarde lei, sumă aprobată de acţionari în primăvară.

Între cauzele rectificării este ordonanţa de urgenţă a Guvernului aplicabilă din aprilie, conform căreia producătorii din ţara noastră vând gazele pentru clienţii casnici şi CET-uri la preţul de 120 lei/MWh, faţă de 150 lei până atunci.

"Începând cu luna aprilie 2024 având în vedere modificările legislative emise de către Guvern în domeniul gazelor naturale şi energiei electrice (în special cele care vizează preţurile de valorificare a gazelor şi energiei electrice) se estimează o scădere a cifrei de afaceri a anului în curs, cu scăderea implicită a profitului brut aprobat prin Bugetul de Venituri si Cheltuieli", se menţionează în documentele companiei.

Pe lângă proiectul Neptun Deep, Romgaz derulează o serie de alte proiecte semnificative care au rolul de a menţine declinul anual al producţiei de gaze naturale sub 2,5% (de exemplu proiectul Caragele), dar şi proiecte în domeniul energiei electrice (de exemplu finalizarea noii centrale de la Iernut şi investiţia în proiecte de energie regenerabilă), mai informează Romgaz.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din compania cu sediul în Mediaş, a cărei evaluare bursieră se ridică la aproape 20,9 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 39 )

  1. Sa vad daca am inteles, deci profitul e “sifonat” dupa care vine sa se imprumute prin obligatiuni de la fazani:-)…”Succesuri”… astia cu hidrocarburile aveti liber la cumparat junk-uri investitionale…Dar lasati ceva si pentru ARAMCO, sa ajunga la toata lumea:-)

    1. Sngul nu e junk. Problema este statul capusa care care extrage tot pentru a hrani bine parazitii din primarii si din sistemul bugetar.

      Lasam si pentru electro-green. E loc pentru toata lumea.

      "Vanatorul si fazanul" se joaca din antichitate. Fazanul e acelasi. Vanatorul la fel. 

    Romgaz o superba poveste in preajma majorarii de capital. Evident manipulata total. Creste in 2 zile de cca +13%, scadere in urmatoarele 3 zile pana in -17% , stiindu se de la bun inceput "de catre unii" (prin unii intelegand MM si tatucul de actiune, necunoscut.....intr o abordare tacita ...dar profitabila) ca va fi o rectificare de buget in jos la 3 zile anuntata dupa majorare, si in plus cu o ora inainte de inchidere (evenimentele cu impact asupra cotatiei se anunta in afara orarului de tranzactionare). Evident este o normalitate la BVB sa se tranzactioneze pe inside trading, este o abordare legala, normala, o caracteristica a BVB. Inside tradingul ar trebui sa fie un catalizator in promovarea BVB ca bursa viitor emergenta, ca baietii sunt protejati in aceste practici. Sper ca aceste comentarii sa nu fie cenzurate de ziar si ele macar sa mai adauge un strop in miile de semnale atrase de investitori catre brokeri sa micsoreze aceste practici nelegale si care fac sa fie infinit mai greu de atras investitori pe bursa.

    1. vedeti top intermediari pe martie aprilie mai - cifrele alea de la swiss capital sunt construite pe toata suveica de la romgaz. baietii trebuiau sa restituie banii investitorilor care le-au dat sa bage in rosia montana. li se permite sa faca orice atata timp cat rude ale angajatilor asf lucreaza la swiss... dar le vine si lor sfarsitul.

      Nu sunt singurii care fac anunturi in timpul programului de tranzactionare, o fac toti cei mari si SNN si TLV si BRD...uneori e de bine...alteori e de rau. Din fericire SNG-ul e dominat de investitori pe termen lung si de anvergura, ...

    profitul romgaz pe t1 e undeva la 1,28 mld lei, si ei si-au bugetat pe tot anul 2024 2 mld. pfff , da nu te asteptai. si din 2025 1,2 mld, si 20% din profit dividende. dead money pe mult timp.

    am vandut jumate din ce aveam cumparat in ziua de dupa raportarea la t1 , chiar inainte de split cu 59 de la 53,4 , si restul 1/2 ieri la aproape zero profit. asta e, nu intotdeauna socoteala din targ e la fel cu cea de acasa .

    de fapt cine a avut urechi de auzit, informatiile au fost publicate, si legea cu micsorarea pretului gazelor de la care se plateste impozit, si si faptul ca au nevoie de vreo 10 mld de lei doar pt neptun deep, la un profit -dividende pe anul trecut de aprox 2 mld. si da la 10 mld lei imprumutati, s-ar putea sa dea aproape 8-9% dobanda, ceea ce e vreo 800 mil lei, o mare parte din profitul net pe anul 2024 , 2025 si cine stie cand incepe sa produca n deep gaz, sa se poata rambursa din credit. deci pt cei ce spun ca-i facatura, au fost toate astea in presa, doar trebuia sa facem calculele. bine, ca cineva a stiut, e foarte posibil :) 

    1. intrebarea e de ce romgazul nu a dat bvc estimativ 2024 din start tinand cont de tot ce am scris mai sus, ca dc te uiti si-au bugetat un pic de crestere la profit, initial. poate au vrut sa faca si ei un mic pump & dump

      Scaderea pretului la gaz e oficiala de la 1 aprilie. Chiar asa de greu e sa modifici in excel casuta cu 120 lei in 150 de lei? Dureaza 2 luni?

      cand nu dai doi lei pe actionari si prezenta pe bursa,e putin si 2 luni...e si un termen suficient sa se dreneze niste bani de la fondurile de pensii degraba cumparatoare,scoate si politicul un ban de la prieteni

    poate mai scade sa putem lua mai ieftin.

    1. Stai linistit cumperi anul asta cu 4.2-4.5

      mai jos... in august e posibil si sub 4 ;) tot sectorul energetic va fi afectat... acumulati fonduri.

      Sa cumpar ca sa ce? Ce sa fac cu ele, singurii beneficiari sunt angajatii. Sau iti imaginezi ca mai vezi curand dividende,?

      vor da. nu vor mai fi 8-10%, poate un 4-5-6%. dar si asa 5% pe an fara dureri de cap, ai dat niste clickuri si platesti impozitul si gata.

      firma merge bine, nu sunt prospecte de faliment so de ce nu sa nu cumpar daca e un pret acceptabil? da-mi o afacere ce iti da 5% pe an fara discutii cu furizori, angajati,anaf stres cu vanzarile ciclu de productie etc.

      5% nu e nici pe anul trecut.

    M-am bazat pe profitul de la T1 și n-am vândut Romgaz la 6.2 lei. Mare greșeală. Am avut, totuși, noroc. Am vândut tot la 5.8 și am un randament de 30%. Bursa implică decizii curajoase și rapide... Personal, am vândut și SNN, și PE, integral. Cu H2O văd ce fac după ex-date. S-au câștigat bani frumoși pe energie, dar s-a cam terminat. E posibil, totuși, să greșesc...

    1. Nu gresesti, cererea a fost distrusa prin practicarea unor plafoane ce s au dovedit minime, nu maxime! Mai ales din 2023 incoace, trebuia revenit la piata libera. Alro, de exemplu, nu a gasit curent in banda 24/24 h sub 400 lei decat in...Serbia. Traiasca PSDNL si bugetarii bine platiti sa puna industria tarii la pamant!

      În 2025 vor ieși bugetarii din nou în stradă,se dorește triplarea salariilor.

      la mcs de anul trecut, asa ca am dat in 28, in deschidere (6.38!) tot ce aveam la data de inregistrare, in pierdere, bineinteles. Nu am mai fost insa la fel de inspirat sa le vand din 30 si pe cele nou intrate, gandindu-ma ca vor fi impozitate cu 3%.

      Cat va fi H2O dupa ex date? Prognoze?

      PE inca nu a dat T1 , este singura care este are potential bun de crestere pe termen scurt si mediu. Pe termen lung oricum suntem toti morti. H2O undeva la 117 si la sfarsit de august 110 ca e seceta si ploua putin

      Lasa seceta, problema e ca au semnat doar 2 contracte forward pentru 2025...record negativ din 2014 cand ieseau din insolventa.

      BVC -ul h20 indica un dividend net de 7,6 lei. La o cotatie de 100 de lei la h20 inseamna un randament net de 7,6%, din care scadem cass de 7200 lei/an pt cei care fac ceva bani din bursa si impozitul pe profitul din tranzactii. Avand in vedere ca titlurile de stat ofera 6,85% pe 3 ani constati ca nu se merita h2o nici la 100 de lei

      Mai nou, SNG are nevoie de pana la 11,5 miliarde de lei pentru investitia in neptun deep. Mai vedem dividende pana in 2030?

      Mai nou, SNG are nevoie de pana la 11,5 miliarde de lei pentru investitia in neptun deep. Mai vedem dividende pana in 2030?

      Mai nou, SNG are nevoie de pana la 11,5 miliarde de lei pentru investitia in neptun deep. Mai vedem dividende pana in 2030?

      NU!

      5.6 exact

      Se merita, dc tii cont si de inflatie. si dc va fi de 3%, sau 4%, iti mananca o mare parte din dobanda. pe termen lung , e mai bine sa investesti in active productive, decat in bonduri, sau cash la banca.

      mai ales in inflatie. inflatia e de fapt un default la bonduri. da iti da inapoi banii, dar sunt mai mici in valoare. 

    Sng este de câteva luni in vizorul fondurilor, așa că nu cred că va mai ajunge la 4 lei pe acțiune. Ăștia investesc pe termen lung având în orizont veniturile generate în plus de Neptun Deep, Carageale si Iernut peste 3-4 ani. Se preconizează aproape dublarea producției de gaz al companiei. Așa că, daca nu sunt evenimente de impact major, pretul pe acțiune chiar poate creste, așa cum s.a întâmplat și la Transgaz după majorarea capitalului. Despre buget, se știe că aceste companii de stat sunt foarte conservatoare la întocmirea lui. Cu siguranță că vor depăși cele două miliarde în 24.

    1. Acțiune defensiva clara, fix ce le place fondurilor de pensii. Face parte și din tranziția energetica. A fost doar o perioada cu rezultate prea bune in ultimii ani și acum se mai revine cu picioarele pe pământ.

      mai avem gaz in RO pt aprox 9 ani. din astia , cativa se duc pe plati dobanzi de aproape 50% din profit la niste credite pt neptun deep. in loc sa investeasca, din profitul pe 2025, 2026, vor plati dobanzi. apoi mai trec vreo 2-3 ani sa plateasca si principalul inapoi, si uite asa au trecut 4-5 ani, in care profitul s-a dus pe investitii si dobanzi, si 20 % din profit la dvidende.

      in cel mai bun caz, dublarea de productie, va aduce dividende marite peste 4-5 ani, si va dura maxim 4-5 ani, pana se golesc rezervele.

      plus ca nu stii cat de uns va merge planul cu neptun deep, se zice ca dupa 2027 va incepe exploatarea. teoretic. 

      Romgaz de avut în portofoliu pe termen lung, clar! Pe termen scurt poate avem șanse de intrat pe acțiune la preturi de outlet!

      Pentru comentariul 6.3: Daca ar mai fi gaz pentru câțiva ani, de ce crezi tu că s.ar mai construi noi centrale in cogenerare pe gaz? De ce crezi că Transgaz își extinde rețeaua de gaze și semnează contracte cu noi UAT.uri la greu?

      Neptun Deep este operat de OMV Petrom, nu ai încredere?  

      o sa vezi că și după '50 tot cu gaz te vei încălzi, direct sau indirect!

      speranta moare ultima...

      Nu uitați ca vor să cumpere EON, poate au nevoie de bani și pt asta

    Datele din care se putea deduce iminenta unei rectificari bugetare erau disponibile din luna aprilie, nu cred ca cei mari nu le-au luat in calcul. Din fericire retailul are doar in jur de 5% din actiunile SNG.

    1. Văd că sunt fonduri din străinătate care au intrat deja pe BVB, curând nu vor mai fi nici 5% pe retail.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb