Rompetrol Bucureşti a trecut pe profit în primele nouă luni, cu 1,92 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 noiembrie 2007

Compania Rompetrol Bucureşti (VEGA) - Rafinăria Vega - a afişat ieri un profit net de 1,92 milioane lei (572.100 euro) pe primele nouă luni din 2007, faţă de pierderile de 4,54 milioane lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii cu 30,7% a afacerilor.

În primele trei trimestre ale acestui an, afacerile Rompetrol s-au cifrat la 373,25 milioane lei (111,22 milioane euro), în creştere cu 30,7% faţă de intervalul echivalent din 2006, când cifra de afaceri a fost de 285,43 milioane lei.

Cea mai importantă creştere a vânzărilor a fost înregistrată de benzina naphta, care a avansat de peste patru ori, ca urmare a creşterii cu 537% a livrărilor la export, de la 11.025 tone în primele nouă luni din 2006 până la 70.278 tone în acelaşi interval al anului curent.

De asemenea, cantitatea de bitum vândută a crescut cu 89%, prin punerea în funcţiune în trimestrul al treilea din 2007 a instalaţiei de prelucrare Eurobitum, se menţionează în raportul companiei.

Rompetrol Bucureşti are un capital social de 174,5 milioane lei (50 milioane euro), divizat în 1,74 miliarde acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarul majoritar al societăţii este The Rompetrol Group NV, cu o deţinere de 82,36% din capital.

Valoarea de piaţă a companiei este de 305,44 milioane lei (87,4 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 0,175 lei, stabilită în cadrul şedinţei de tranzacţionare din 20 noiembrie. Titlurile Rompetrol se tranzacţionează la prima categorie a pieţei Rasdaq, sub simbolul VEGA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb