"Rompetrol" mizează pe creşterea exporturilor cu 15-20%

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Materii Prime / 18 decembrie 2012

"Rompetrol" mizează pe creşterea exporturilor cu 15-20%

Grupul petrolier şi-a propus să se extindă în ţările din regiunea Mării Negre şi din zona Mării Mediterane

Azamat Zhangulov: "Modernizarea Rafinăriei < Petromidia > - o etapă cheie în strategia dezvoltării Grupului < Rompetrol >"

Grupul "Rompetrol" a înregistrat un volum total al vânzărilor pe pieţele externe de peste 1,7 miliarde dolari, în anul 2012, fiind desemnat de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANIR) drept cel mai mare exportator de produse petroliere.

Azamat Zhangulov, prim vicepreşedintele Grupului "Rompetrol", a declarat: "Acest an a fost unul foarte important pentru noi, am reuşit în actualele condiţii economice să finalizăm cu succes modernizarea Rafinăriei < Petromidia > şi creşterea capacităţii de la 3,5 până la 5 milioane de tone pe an. Acest proiect reprezintă o etapă cheie în strategia dezvoltării Grupului < Rompetrol >. În următoarea perioadă, ne-am propus extinderea în ţările din regiunea Mării Negre şi Marea Mediterană. Majorarea producţiei şi a vânzărilor de carburanţi va determina o creştere cu 15-20% a exporturilor şi, implicit, creşterea cotei de piaţă a produselor noastre în Ucraina, Bulgaria, Georgia şi Republica Moldova".

În condiţiile în care producători mari precum "Nokia" s-au retras de pe piaţa noastră, plusul de vânzări pe pieţele externe înregistrat de ceilalţi exportatori, care au rămas în Româ-nia, au contribuit la rezultatele pe care le-am înregistrat în domeniul exporturilor, potrivit lui Mihai Iones-cu, secretarul general al ANEIR, care ne-a declarat: "După ce timp de doi ani exportul românesc a fost campionul Europei, refăcând cel mai rapid pierderile din perioada de criză, s-a ajuns la o limită a capacităţii de export. Nu înseamnă că doar atât poate exporta România. Trebuie avut în vedere că anul acesta ne-am fi putut clasa cu un volum mai mare de export, dar s-au întâmplat câteva lucruri semnificative. Retragerea companiei < Nokia > a însemnat 1,5 miliarde euro mai puţin export, < Ford > nu a venit cu un volum de producţie de circa 600.000 de unităţi, la care speram cu toţii (probabil vor realiza jumătate din volum). Erau anunţate şi alte capacităţi de producţie care aveau destinaţie cu prioritate exportul, însă şi ele au fost amânate; nu din vina politicului sau a Guvernului, efectiv sunt lucruri care se petrec la nivel global, care ţin de politica acestor societăţi multinaţionale. Acestea au constatat că piaţa nu acceptă o ofertă mai mare de mărfuri şi şi-au amânat proiectele. Dacă nu se înregistra un plus din partea celor care fac export, aceste trei tipuri de găuri negre ar fi condus la o scădere a exporturilor. Este meritoriu că nu s-a diminuat exportul şi chiar este posibil să avem o creştere, de peste 1 miliard de euro, faţă de anul trecut".

Clasamentul realizat de ANEIR numără 1.000 de companii (dintr-un total de 17.044 de firme exportatoare), Grupul "Rompetrol" fiind prezent în top prin trei societăţi - "Rompetrol Rafinare", care ocupă poziţia a treia în top, "Rompetrol Petrochemicals" (fiind pe locul 69) şi "Rompetrol Gas" (poziţia 111), arată un comunicat al "Rompetrol".

Valoarea totală a exporturilor realizate de "Rompetrol Rafinare" (rafinăriile "Petromidia" şi "Vega", "Rompetrol Petrochemicals" şi "Rompetrol Gas"), în perioada ianuarie-septembrie 2012, s-a ridicat la aproximativ 1,3 miliarde dolari.

Vânzările de carburanţi ale companiei, în intervalul menţionat, s-au cifrat la peste 2 milioane de tone, 46% din carburanţii comercializaţi fiind livraţi la export, atât către companii ale Grupului ("Rompetrol" Moldova, "Rompetrol" Bulgaria, "Rompetrol" Ucraina, "Rompetrol" Georgia), cât şi către alţi parteneri tradiţionali din regiunea Europei Centrale şi de Est (Turcia, Serbia sau Grecia).

"Rompetrol Petrochemicals", singurul producător intern de polimeri (polietilenă şi polipropilenă), exportă produse petrochimice, în principal LDPE şi PP, către Ucraina, Bulgaria, Austria, Turcia, şi Grecia. În acelaşi timp, rafinăria "Vega" este singurul producător de n-Hexan din Europa de Est, folosit în producţia de polipropilenă şi extracţia uleiurilor vegetale în industria alimentară, solvenţi ecologici şi bitumuri speciale.

Contribuţia "Rompetrol Rafinare" la bugetul de stat al României s-a ridicat, în primele nouă luni ale anului în curs, la peste 907 milioane de dolari. Se estimează că valoarea totală virată de companie pentru 2012 va depăşi 1,2 miliarde dolari.

Grupul "Rompetrol" este deţinut integral de KazMunayGas (KMG), compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, şi are activităţi în 12 ţări, cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. În segmentul de distribuţie carburanţi, Grupul operează în prezent peste 1.000 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina. Pentru viitor, compania şi-a propus să se extindă pe pieţe noi precum Turcia şi Ucraina.

ANEIR a desemnat Grupul "Tender" ca fiind cel mai mare investitor român în Africa Occidentală, atribuind societăţii "Siveco" titlul de cel mai mare exportator de soluţii IT al României şi companiei "DB Schenker-Romtrans" pe cel de "cea mai mare casă de expediţii a României".

CEC Bank a primit, din partea ANEIR, trofeul de cel mai important creditor cu capital integral românesc pentru exportatori, lider naţional în cofinanţarea proiectelor din fonduri UE, cu cea mai dinamică creştere a cotei de piaţă în anul 2012, iar "Eximbank" a fost numită cea mai dinamică bancă, în 2012, în relaţiile cu exportatorii.

Printre companiile care au primit trofee de excelenţă în cadrul Galei ANEIR, care s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, se numără "Alro-Vimetco", "Interagro" şi "Philip Morris".

Printre altele, ANEIR a mai acordat trofee de onoare, unui număr de opt societăţi comerciale, "Rulmentul" Bârlad şi "Chimcomplex" fiind două dintre acestea, şi trofee de merit către patru companii, una dintre ele fiind "Romaero".

Combinatul "Oltchim" a fost distins cu diplomă de excelenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb