Portughezul Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită, dintre care jumătate pentru a promova viitoarea candidatură a ţării pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030.
Atacantul de 37 de ani, care a sosit la Riad săptămâna trecută, este de departe cel mai faimos jucător care s-a alăturat unei echipe din Golf.
Starul portughez va primi 200 de milioane de euro în cadrul contractului său de doi ani şi jumătate cu Al-Nassr şi "alte 200 de milioane" pentru a fi "ambasadorul" candidaturii comune pe care Arabia Saudită intenţionează să o depună cu Grecia şi Egiptul pentru Cupa Mondială în 2030, a declarat pentru AFP o sursă apropiată negocierilor, sub protecţia anonimatului.
Potrivit aceleiaşi surse, acordul a fost susţinut de membrii familiei regale, inclusiv de prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al ţării, Mohammed bin Salman.