Compania românească de zbor AnimaWings intenţionează să lanseze o alternativă la zborurile private, ne-a dezvăluit, în exclusivitate, Marius Pandel, acţionar al societăţii.
În cadrul unui scurt interviu pe care ni l-a acordat în drum spre Hurgada (Egipt), chiar la bordul celei mai noi dintre aeronavele AnimaWings - un Airbus A220-300 -, Marius Pandel ne-a precizat: "Sunt foarte mulţi clienţi, oameni cu bani, care doresc zboruri private, iar traficul este extrem de redus între România şi alte destinaţii, ceea ce creşte exponenţial preţul unei astfel de curse. De ce? Pentru că avionul pleacă la Nisa, de exempu, cu persoana respectivă şi trebuie să se întoarcă gol, după care, peste câteva zile, zboară tot gol înapoi la Nisa şi se întoarce cu turistul care a solicitat serviciul de "private". Toată această procedură conduce la un preţ exorbitant pentru un zbor privat, care înseamnă 8-10 locuri dintr-un avion.
Noi dorim să oferim posibilitatea de a închiria cabina business class, adică întreaga cabină, indiferent câte persoane doresc să zboare privat. Sunt 12 locuri la clasa business, se trag perdeluţele, ai intimidate totală şi nu este nevoie să închiriezi un întreg avion pentru cursa respectivă. Vorbim despre un nou serviciu în piaţă. Diferenţa de preţ este la mai puţin de 50% faţă de preţul pentru un avion închiriat în totalitate care face zborul dus-întors. Dar dacă face două zboruri dus-întors probabil că preţul oferit de AnimaWings iese la circa 25-30% din preţul pentru un "private". Aşadar, persoanele care au o imagine şi vor să călătorească în intimitate urcă ultimele în avion, la business class, coboară primele, vor avea o maşină specială care le preia şi, astfel, pot călări doar cu prietenii, familia, cunoştinţele cu care doresc să călătorească".
Marius Pandel ne-a mai spus că turiştii care închiriază cabina pot comanda de dinainte ce meniu doresc să primească în avion, ce băutură, cu alte cuvinte îşi pot personaliza serviciile de la bord înainte de călătorie.
Acest serviciu de "private" poate fi efectuat, de moment, la Paris, Larnaca, Stokolm, cele mai interesante destinaţii pentru acest produs fiind, în opinia reprezentantului AnimaWings, Ibiza şi Nisa.
• Marius Pandel: "Noile aeronave AnimaWings se concentrează în primul rând pe experienţa clientului"
Noile aeronave AnimaWings se concentrează în primul rând pe experienţa clientului, ne-a mai spus Marius Pandel, adăugând: "Avioanele achiziţionate recent, aşa cum este aceasta în care ne aflăm, sunt de ultimă generaţie şi se concentrează în primul rand pe experienţa clientului, pe lângă tehnologia de vârf adusă din aviaţia executivă. Avioanele sunt gândite pentru pasager şi, de aceea, turiştii, când călătoresc cu aceste aeronave, sunt surprinşi de confortul şi de senzaţia pe care o au în timpul zborului. De multe ori nu-ţi dai seama de ce ţi se pare atât de luminos, de silenţios şi de încăpător în avion. Dar toate aceste lucruri sunt gândite, ergonomice. De exemplu, ferestele aparatelor de zbor sunt cele mai mari din industrie, ceea ce înseamnă mai multă lumină în cabină şi o senzaţie de spaţiu. De asemenea, locurile pentru bagaje sunt realizate pe rotund şi nu pe pătrat, astfel încât să nu ai impresia ca tavanul coboară, iar majoritatea persoanelor de înălţime medie se pot ridica fără să se lovească cu capul de sus.
Vreau să mai menţionez că noi nu anulăm zborurile, ca să încurcăm pasagerul. Vorbim despre un business plan făcut în ultimii cinci ani, care acum este în implementare şi ceea ce facem poate părea că facem cu paşi mai mici, dar facem să fie sigur".
Zborurile interne operate cu noile aeronave AnimaWings au început cu ruta Bucureşti-Cluj, inaugurată în 15 ianuarie şi care are opt frecvenţe pe săptămână. Marius Pandel ne-a spus că gradul de încărcare a aeronavelor pe această rută este peste aşteptări: "Cererea pe Cluj este mult peste aşteptările noastre. Intenţionăm să consolidăm această rută într-o perioadă mai lungă de timp".
Urmează ca operatorul de zbor să inaugureze şi alte rute interne, conform reprezentanţilor companiei. "Vrem să urmăm ceea ce am promis - să fim «The Heart of Romania» şi să unim România", a conchis domnul Pandel.
AnimaWings operează de două ori pe săptămână şi pe ruta Bucureşti-Dubai cu noile aeronave Airbus A220-300. "Avem ore foarte bune de zbor pe Dubai şi de aceea suntem o competiţie bună pe acest segment de piaţă", a menţionat sursa citată.
• Cristian Pandel: "Aeronavele Airbus A220-300 consumă cu 25% mai puţin petrol şi poluează fonic cu 50% mai puţin"
Aeronava Airbus A220-300 achiziţionată cu doar aprozimativ o lună în urmă de AnimaWings a efectuat un charter inaugural, weekendul trecut, la Hurgada, unde compania Christian Tour (care deţine AnimaWings) vinde vacanţe.
Cristian Pandel, CEO Christian Tour, ne-a precizat, într-o discuţie pe care am avut-o la bordul avionului, în drum spre Egipt: "Avionul este nou în această schemă mondială. Nu este foarte cunoscut, dar este cel mai eficient avion din clasa lui. Consumă cu 25% mai puţin petrol, deci poluează cu 25-30% mai puţin, poluează fonic cu 50% mai puţin, este un avion «verde»".
Aeronava dispune de 137 de locuri, dintre care 12 la business class şi 35 la clasa premium.
Cristian Pandel ne-a mai spus: "Acest avion este cel mai versatil pentru zborurile interne, pentru că atinge oamenii de business, are o capacitate pentru bagaje foarte bună, fiecare scaun are USB şi USB C, pentru telefon şi pentru tabletă.
Clasa de business este aceea clasică, cu câte două scaune pe fiecare dintre cele două rânduri; practic, vorbim de două fotolii. Avem catering la business, cu trei tipuri de meniu create de un cunoscut chef din Bucureşti. Avantajele de la business class sunt accesul cu două bagaje, check-in online inclus etc.
Următoarele scaune - şapte rânduri cu câte cinci scaune fiecare (două pe un rând şi trei pe un rând) - fac parte din clasa premium. Aici avem un spaţiu la picioare mai mic decât la business class, dar mult mai mare decât cel de la ultimele scaune din avion, au tetiere speciale pentru cap şi au troler inclus în bilet. Alegerea locului este gratuită.
A treia clasă de scaune - economy - include trolerul de mână şi alegerea locului. Scaunele sunt similare, distanţa este puţin mai mică în ultimele rânduri, dar net superioară faţă de cea pe care o oferă avioanele ce aparţin companiilor low cost".
Primele două aeronave cumpărate de AnimaWings în decembrie sunt alocate curselor interne, pe proiectul "Unim România".
Până în vara anului viitor urmează să mai sosească zece aeronave Airbus A220-300 (patru în acest an şi şase în 2026), astfel încât şi rutele pe care operează AnimaWings cu avioane de acest tip se vor înmulţi, a adăugat Cristian Pandel. Printre acestea se vor număra zborurile către Oradea şi Iaşi, din 15 martie, tot din martie urmând să înceapă şi cursele externe către Larnaca, Nisa, Paris, Stokolm, Ibiza etc. Din luna aprilie vor încep cursele de vară, în regim hibrid - regulate şi charter - unde sunt incluse toate insulele greceşti, destinaţiile din Turcia, Spania, Portugalia, Egipt, Tunisia, Maroc. În acest moment, AnimaWings operează curse regulate căre Dubai şi către Maroc.
Pe lângă aparatele de zbor A220-300, AnimaWings îşi va mări flota cu încă şase avioane A320, care urmează să sosească tot în acest an, potrivit sursei citate.
• Marius Pandel: "Nu vrem să fim o companie low cost, ci o companie smart"
AnimaWings vrea să aducă o alternativă, nu concurenţă, în piaţa aviaţiei, ne-a spus, recent, Marius Pandel, subliniind: "Acesta este un proiect de suflet al nostru, de aceea se şi numeşte AnimaWings - «Suflet cu aripi» sau «Aripile sufletului». Noi vrem o alternativă la low cost, nu vrem să fim o companie low cost, ci o companie smart, şi să oferim respect clientului, în primul rând prin flota de avioane pe care o aducem. Este vorba despre avioane noi, de ultimă generaţie, cu spaţiu mare între scaunele rabatabile şi confortabile, cu business class în fiecare avion (inclusiv pe cursele interne, ceea ce este un plus faţă de ce există acum în piaţă), cu catering la bord, cu wifi. Nu în ultimul rând, avem un personal calificat, cu foarte mare experienţă, trainuit în mod constant, astfel încât să ofere acel serviciu de «customer experience» la boardul avionului pentru pasageri.
Ne dorim să unim România şi, pe măsură ce ne ajung celelalte avioane comandate, ne dorim să acoperim toată ţara, să avem aceste curse interne prin care să aducem trafic către zonele din ţară. Foarte mulţi oameni din Bucureşti au o problemă în a călători cu avionul între oraşele ţării pentru că nu există suficientă conectivitate. Cu cât sunt mai multe curse către un oraş, cu atât creşte conectivitatea şi se transformă într-o autostradă aeriană. Ne dorim preţuri decente pentru clienţi, calitate şi siguranţă. Adăugând curse noi pe anumite rute, acestea nu vor mai fi monopolizate doar de oamenii de business sau de politicieni, astfel încât oamenii care vor să plece într-un city break sau vor să-şi viziteze rudele vor găsi bilete la preţuri decente pe cursele interne.
Pe extern, targetăm curse atât pentru leisure, cât şi pentru business. Am reuşit să obţinem slot pe Charle de Gaulle, din Paris (o locaţie extrem de solicitată, unde nu se obţine uşor slot) şi vom avea şase frecvenţe pe săptămână către acest aeroport, ceea ce înseamnă că vom zbura în fiecare zi, mai puţin sâmbăta, către Paris. Mai zburăm către Larnaca, Cipru - trei frecvenţe pe săptămână - şi către Arlanda, Stokholm".
Anul trecut, Memento Group a cumpărat de la Aegean Airlines - cel mai mare jucător din regiune în acest sector - partea majoritară de acţiuni a companiei AnimaWings, fondată în 2019. În ocazia tranzacţiei, Cristian Pandel, Chairman of the Board Memento Group (care deţine Christian Tour), ne-a declarat: "Pentru a învăţa cum se fac lucrurile cu succes în această industrie, ne-am asociat cu colegii de la Aegean, care sunt printre cei mai buni în domeniu din regiunea noastră, şi am învăţat foarte mult în ultimii trei ani, atât din punct de vedere operaţional, cât şi în ceea ce priveşte procesul de lucru, echipele, trainingul şi multe altele. Când am fondat AnimaWings era doar un proiect, acum, la cumpărare, este o companie care operează de aproape cinci ani, cu foarte mulţi pasageri, care au călătorit şi au fost mulţumiţi de serviciile de calitată înaltă. Este o companie cu infrastructură, echipă, sisteme, proceduri şi protocoale de siguranţă. Evident că acest lucru a presupus şi presupune în continuare şi runde foarte mari de investiţii, de care suntem conştienţi. Vorbim de cifre cu şapte zero-uri pe care le-am investit în acest proiect, iar investiţia a fost graduală. Tot ceea ce s-a făcut până acum a fost doar investiţie în AnimaWings, nu beneficiu. Pe parcurs s-a majorat capitalul, iar acum pornim de la un capital pozitiv. În următoarea fază vom investi activ, pentru susţinerea AnimaWings şi pentru creşterea cotei de piaţă. Ne dorim ca această companie să fie un proiect românesc bazat pe calitate, care să pună România pe harta turistică şi de aviaţie".
La finalul săptămânii trecute, Christian Tour şi AnimaWings au lansat conceptul Premium Charters, un produs exclusiv care presupune ca, începând cu sezonul charterelor estivale, la bordul curselor Premium Charter operate de Christian Tour în parteneriat cu AnimaWings, pasagerii să beneficieze de facilităţi şi servicii de excepţie. Turiştii pot rezerva deja acest tip de pachete de sejur pentru vacantelor lor, atât pe site-ul companiei, cât şi în agenţiile de turism din toată ţara.
"Modul în care îţi începi călătoria dă tonul dispoziţiei pentru întreaga vacanţă. Turiştii sunt tot mai atenţi la confortul lor, la modul în care sunt trataţi, au devenit tot mai sofisticaţi şi selectivi în alegerile lor şi ne bucură că putem, prin compania noastră aeriană 100% românească AnimaWings, să le oferim o experienţă premium completă. Oamenii au fost învăţaţi, până acum, ca atunci când pleacă în vacanţă se fie stresaţi că poate nu pleacă avionul la timp, ori bagajul este prea mare etc. Consider că este momentul ca şi călătoria în sine să fie o plăcere, iar vacanţa să înceapă încă de când plecăm de acasă", subliniază Cristian Pandel.
La rândul său, Marius Pandel a completat: "Vacanţa începe din momentul în care ai pus piciorul în avion, iar noi ne-am propus ca şi zborurile pe care le oferim să fie o experienţă la fel de plăcută şi memorabilă precum restul călătoriei. Suntem o companie smart cost, cu avioane noi şi bine întreţinute, cu preţuri corecte şi la vedere, cu o gamă de servicii incluse în preţul biletului de avion, cu facilităţi şi surprize plăcute la bord, cu respect şi grijă faţă de călătorii noştri indiferent de vârsta lor şi cred că, odată ce vor zbura cu noi, pasagerii îşi vor dori să repete experienţa cât mai curând".
Printre altele, noul serviciu oferă posibilitatea călătorilor să ia parte la diverse concursuri cu premii, pentru copii şi adulţi. În ceea ce priveşte serviciul de masă de la bordul curselor premium charter, turiştii se vor putea bucura de o experienţă culinară unică şi personalizată, având posibilitatea de a-şi comanda în prealabil, contra-cost, un meniu gourmet realizat de un chef renumit din România, special pentru cursele AnimaWings. Cei mici vor avea propria zonă personalizată de check-in în aeroport, iar la bord - o varietate de activităţi, jocuri şi obiecte personalizate cu destinaţia sau cu mascotele Suri Club. Nu în ultimul rând, copiii care au ziua de naştere în ziua zborului şi-o pot sărbători la bord.
Despre acest nou produl, Cristian Pandel ne-a precizat, recent: "Este un produs unic care aduce o experienţă nouă de călătorie, iar, pe lângă surprizele pe care le vom oferi la bordul avionului, la aterizare turiştii sunt aşteptaţi de ghizii noştri. Aproape în toate destinaţiile pe care le operăm - Turcia, Grecia, Spania, Egipt - avem agenţiile noastre proprii la destinaţie, cu ghizii noştri, astfel încât turiştii nu mai au stresul vizitelor sau al eventualelor incidente. Diferenţa dintre noi şi un site de rezervări este că noi reprezentăm, practic, consilierul turistului pe timpul vacanţei şi suntem la dispoziţia sa".
Opinia Cititorului