Prin Tunelul Timpului

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 21 ianuarie

Cătălin Avramescu

Se petrece un lucru straniu în această ţară. Două milioane de oameni au ieşit într-o duminică din luna decembrie şi s-au purtat foarte ciudat. S-au uitat la ecranul tele-fonului, au strâns din dinţi şi apoi s-au îndreptat către cea mai apropiată secţie de vo-tare. Şi apoi au pus ştampila, cu năduf, pe cineva despre care nu ştiau nimic. Nici acum ei nu ştiu mare lucru, dar sunt convinşi că au făcut bine.

De atunci mulţi dintre noi încercăm să înţelegem ceva despre episodul respectiv. Tot felul de ipoteze circulă. Un sociolog mi-a spus că totul seamănă cu acele "provocări" care circulă pe TikTok. Unul se filmează turnând-şi o găleată de apă cu gheaţă în cap şi îi provoacă pe privitori să facă la fel. Şi aşa, prin jocul imitaţiei, milioane de oameni.

Nu ştiu ce să zic. Când îţi torni o găleată cu apă îngheţată în cap revii, preţ de câteva secunde, la cruda realitate. Aici probabil este vorba despre altceva.

Eu cred că nu suntem singuri. Un fel de isterie de masă, de origine necunoscută, a apărut pentru prima dată în secolul al VII-lea. Apoi incidentele s-au multiplicat. În 1278 circa două sute de oameni au început să danseze, în extaz, peste un pod de pe râul Meuse. Podul s-a rupt sub ei, ceea ce este foarte posibil să se întâmple şi cu noi, la alegerile din luna mai, dacă mai sărim aşa pe grinzile sistemului.

Cel mai cunoscut episod a avut loc în 1518, la Strasbourg. Acolo, o femeie a ieşit în stradă şi a început să danseze. Sute de oameni au ieşit după ea şi au început să se bâţâie. Unii au căzut pe jos în convulsii. Afacerea a ţinut mai bine de o lună. Cei afectaţi au fost duşi la mânăstire, să se roage cu forţa. Teologii au suspectat o influenţă demonică, dar în cazul acesta explicaţia probabil era cât se poate de simplă: energia, la femei, vine din pământ şi urcă spre cap.

În Italia, ţara în care se va naşte Benito Mussolini, asemenea excese au fost produse de muşcătura unui păianjen negru. Cei muşcaţi trebuiau să danseze pe o anumită muzică pentru a scăpa de venin. Ceva de genul acesta trebuie să se fi produs şi în pădure, la troiţa de la Tâncăbeşti, unde sute de oameni muşcaţi de o drăcie mică şi neagră, o specie despre care savanţii ne asigurau că dispăruse din România, au ridicat la unison braţul drept şi au început să cânte cântece de pomenire a unui mort.

Pentru a elucida fenomenul, am căutat pe Internet. Am dat peste un profil cu profetul acestui cult de rit nou. La prima vedere, nu era nimic de văzut acolo. Omul nu spune prea multe. De fapt, nu spune mai nimic. Pare venit din Cosmos. Se uită fix în cameră şi rosteşte câteva cuvinte. Nimic despre el, totul despre Popor.

Asta i-a dat de gol. Vedeţi dumneavoastră, nimic nu este ce pare să fie. Scrie acolo. Citiţi! America nu înţelege nimic din ce se petrece în România. (Aşa scrie acolo, negru pe alb). Marea Unire Juridică a poporului nu s-a mai întâmplat. (Aşa rezultă de acolo). Judecătorii s-au vândut. Străinii sunt răi pentru că profită. Noi suntem buni.

Acum înţelegeţi? El este noi. Noi suntem El. Nu râdeţi, că scrie acolo. Citiţi comunicate semnate "Noi, poporul român!". Cei care sunt şi cei care au fost - sunt şi declaraţii în care îi evocă pe strămoşi. Cine, El? Văd că nu pricepeţi. Noi.

Aveţi în faţă un ventriloc. Ieri era membru al Clubului de la Roma. Azi cheamă Armata să îşi asculte Comandantul. Mâine plânge pentru pace în Ucraina. Peste decenii, vom putea naviga pe canalul Marea Neagră-Marea Caspică până în China, pe un şlep cu marfă din Tecuci. Totul construit de germani. Cine a văzut un virus?

Cum adică nu se leagă nimic? Ce vreţi să spuneţi că "Nu are nici o logică?". Nici nu trebuie să aibă! Are inspiraţie. Apa este energie. Acum plânge de răul făcut de trădători, peste o oră încinge Hora Unirii, după care se opreşte să se închine, cucernic, la o cruce New Age.

Dificilă alegere. Aici fie eşti hipnotizat, fie te apucă nervii. Judecând după reacţiile de pe profilul de Facebook, unii încă nu au adormit. "După cum vorbeşte şi gândeşte, zici că l-a cumpărat cineva de pe Temu". "Idi...t şi neb...n mai mare ca tine chiar nu cred că a mai existat în politica românească din ultimii 35 de ani. Iar asta spune multe". "Viteji în pantaloni roşii care trăiesc mai mult în alte ţări şi sunt cocoşi pe lângă ecrane am mai văzut, mai bine lipsă! Lasă-l pe Eminescu, e al neamului, nu-l terfeli!".

Ca la circ, numărul continuă. Tik, Tok - gene peste gene, cu nisip de la Moş Ene. Profetul revine cu un nou clip, în care priveşte neabătut înainte şi rosteşte ceva. Acum sunt nişte ameninţări scrâşnite. "Lasă că ştim noi!". Noi? Ce? Mister. Ceva. Staţi pe recepţie! Aflăm în episodul următor din Tunelul Timpului.

Pentru cei mai tineri: acesta a fost un serial american difuzat la televiziunea română pe timpul lui Ceauşescu, la începutul anilor 1970. Ideea centrală a seriei era că guvernul american ar fi avut un proiect secret numit... TicToc (nu, nu este o glumă, chiar aşa se numeşte în film!). Se deschidea un fel de ţeavă în timp şi te trezeai mai ştiu eu unde: în preajma lui Mussolini, pe lângă hoardele mongole, la debarcarea din Normandia sau printre extratereştri. Scântei şi fulgere, energie peste tot.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Face gafa dupa gafa,se va decredibiliza singur...Gigi Becali deja s-a delimitat de el si e doar inceputul...

    1. Si Ponta, care l-a sustinut la primele alegeri a spus ca "n-are cu cine vota".

      oricat ai fi de exhaltat de tic tok si de ineptiile astea cu dacii si cu suntem buricu pamantului, nu poti sa ignori faptul ca "lucratorii-proprietari" "frati necompetitivi si neconsumatori" e comunism exact ca pe vremea lui ceausescu si exact ca inainte comunismul duce la faliment si saracie.

      Se decredibilizeaza in mentalul oamenilor normali, dar oamenii normali nu l-au votat.

      L-au votat idiotii. Pentru ei, mascariciul Georgescu (si tot ce reprezinta el, cu tot cu prostia pe care o emana la fiecare fraza rostita), este in continuare salvatorul natiunii, Idiotii vad numai jumatate din pahar, jumatate din tablou, jumatate din orice rationament de om normal, ei vad numai jumatatea cu salvarea Romaniei. Lor le lipseste capacitatea a a vedea si cealalta jumatatea, cea cu distrugerea Romaniei. 

      Asta este Romania educata, asta este omenirea educata, asta este turma de oi condusa de ciobanul suprem, reteaua de socializare.

      Vreti sa aduceti turma inapoi in scoala, sa o desteptati si sa o educati? Eliminati ceea ce a indobitocit-o, retelele! Idiotii au impresia eronata ca acolo, pe retele, se posteaza liber si din propriu cuget, cand in realitate este o manipulare grosolana practicata de cei care vor sa demonstreze popoarelor lor subjugate ca in lumea libera sunt convulsiuni, pentru ca astfel sa isi poata perpetua dictaturile. Prostia noastra, prin lipsa de reactie, de la ceteanul de rand la emanatii neamului, hraneste dictaturile. Taiati cordonul ombilical prin care se hranesc aceste dictaturi si prin care apoi isi deverseaza laturile in capul nostru! 

      Deci pe CG l-au votat idiotii iar pe tradatorii de tara din pnl,usr,psd care dau lovituri de stat si anuleaza alegerile i-au votat aia destepti.am inteles.

      Nu, n-ai intzeles.

    ... experimentul experientandu-se ... stiti ce "iubesc" la nihilismul ateist ... nihilismul ateist ... si inainte imi a spune sa-mi iau pastila ... priviti ecranul, ca pe o oglinda ... si nu-s deloc original ... mi-a luat-o platon inainte :) ...

    1. ... ti-ai gandit maimuta ca predecesor ... cand nu te-a multumit raspunsul, ti-ai proiectat capul in masina ... acuma pui masina sa gandeasca pentru tine ... si cand nu-ti iese o dai pe putin :))) ...

    Prin tunelul timpului am ajuns in Germania lui hitler.

    Aceeasi exhaltati pe care ii vedem in filmuletele vremii cu Hitler, acelasi salut, l-ati vazut pe Musk aseara, ei nu chiar acelasi, dar parca vad ca-si fac salut, aceeasi Deutsche uber alles, America first, acelasi " voi mari teritoriul tarii", patriotismul mistic.

    Acelasi dusmanul interior, emigrantii, negrii, lgbtq, cam tot ce-i diferit de "rasa ariana" alba. 

    1. Da, s-a gasit arianul Musk, din Africa de Sud, sa promoveze nazismul!

    Se pare ca ipoteza de lucru este ca votantii psd, pnl, udmr, fcsb, etcb stiu pe cine voteaza si la ce sa astepte, desi experienta ultimilor 35 de ani arata cu totul altceva.

    Votantii pentru stabilitate par sa se incadreze intr-o definitie atribuita lui Einstein, aia cu faci acelasi lucru si astepti rezultate diferite. 

    1. Nu asteptam rezultate diferite, cine a spus. se alege raul cel mai mic ca de obicei.

      Voi asteptati rezultate diferite de la apa glie energie, "sistemul economic distributist" care e practic mot a mot sistemul comunist a lui ceausescu, de altfel asa a fost si reclama lui cg, nostalgia comunismului, eram saraci dar fericiti. Stim ce saracie si lispsuri au fost in comunism, cadn erau toti necompetitivi neconsumatori, dar acum se promite marea cu sarea, pe acelasi sistem economic. 

      Dar ideologic, e legionarism. 

      Adica la noi "suveranismul " e cu tenta locala. nu e ce e in Europa, si nici in US. la noi e comunisto-legionarism. 2 in 1.

      Domnul Georgescu nu a facut parte din majoritatea celor cu lipsuri shi privatziuni sub Ceaushescu. Din 1986 a studiat in Vest, lucru inaccesibil practic in 1990 acelei majoritatzi.

    In Dungaciu we trust.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb