Armata rusă a susţinut vineri că a eliberat 63,2% din teritoriul ocupat de armata ucraineană în provincia rusă de graniţă Kursk, după cinci luni de lupte care au urmat unei ofensive ucrainene surpriză în această regiune, relatează agenţia EFE.
'Un procent de 63,2% (adică 801 kilometri pătraţi) din teritoriul regiunii Kursk ocupat iniţial de inamic (1.268 de kilometri pătraţi) a fost eliberat', semnalează Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
Atacul ucrainean în regiunea Kursk, lansat pe 6 august, cea mai mare ofensivă pe teritoriul Rusiei de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a luat Moscova prin surprindere în acea zonă slab apărată şi a fost o lovitură umilitoare pentru Kremlin. În timp ce armata ucraineană a angajat în această operaţiune unele dintre cele mai bune unităţi ale sale, numeroşi soldaţi ruşi tineri recruţi au fost luaţi uşor prizonieri în incursiunea ucraineană peste graniţă.
În decembrie, Rusia şi surse occidentale indicau recuperarea de către armata rusă a aproximativ jumătate din teritoriul căzut sub control ucrainean în Kursk. Trupele ruse şi-au intensificat la sfârşitul anului contraofensiva în Kursk şi au introdus în luptă soldaţi nord-coreeni. Un general din cadrul NATO a susţinut joi că, din cei aproximativ 11.000 de soldaţi nord-coreeni dislocaţi în Kursk, circa o treime au fost ucişi sau răniţi în lupte. De partea sa, Ministerul rus al Apărării a susţinut vineri că armata ucraineană ar fi pierdut circa 5.600 de soldaţi în confruntările din provincia Kursk.
Această operaţiune ucraineană în Kursk nu şi-a atins însă obiectivul de a relaxa presiunea rusă pe frontul din estul Ucrainei, unde trupele ruse îşi continuă înaintarea, iar intensificarea operaţiunilor militare indică o încercare a ambelor tabere de a obţine pe teren poziţii cât mai avantajoase în perspectiva unor eventuale negocieri de pace care ar putea fi impulsionate după învestirea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA pe 20 ianuarie.
Ministerul rus al Apărării a mai semnalat vineri un nou atac ucrainean cu rachete americane ATACMS asupra regiunii ruse de graniţă Belgorod şi a promis represalii, deşi afirmă că a doborât toate cele şase rachete lansate de Ucraina în această nouă salvă.
Este al doilea atac ucrainean de săptămâna aceasta cu rachete occidentale asupra unor ţinte pe teritoriul rus. După cel anterior, în care Ucraina a folosit şase rachete americane ATACMS şi opt rachete britanice Storm Shadow, Rusia a răspuns cu lovituri aeriene masive în care a lansat asupra infrastructurii energetice ucrainene peste 40 de rachete şi circa 70 de drone.
Rusia a atacat în premieră şi infrastructuri de gaze în vestul şi nord-vestul Ucrainei, avertizând că acestea au fost represaliile sale după ce Ucraina a atacat sâmbăta trecută cu drone pe teritoriul rus o staţie de comprimare a gazoductului TurkStream, potrivit EFE.
Opinia Cititorului