Producătorul american de genţi de voiaj "Samsonite" LLC s-ar putea lis-ta la Bursa din Hong Kong, la mijlocul lunii iunie, unde va lansa o ofertă publică iniţială de un miliard de dolari, spun surse apropiate situaţiei, citate de presa internaţională.
Compania cu o istorie de 101 ani urma să-şi prezinte planul ieri, Bursei din Hong Kong, potrivit surselor menţionate. Acestea afirmă că oferta "Samsonite" este pregătită de "Gold-man Sachs Group" Inc., "HSBC Holdings" Plc, "Morgan Stanley" şi "Royal Bank of Scotland Group" Plc.
Anul acesta mai planifică listări pe piaţa din Hong Kong producătorii de articole de lux "Coach" Inc. (SUA) şi "Prada" SpA (Italia). În 2010, producătorul francez de cosmetice "L"Occitane International" SA s-a lis-tat la această bursă, iar de la momentul respectiv acţiunile sale au urcat cu 28%.
"Samsonite" a fost preluată de firma de private equity "CVC Capital Partners" Ltd. în octombrie 2007, pentru circa 1,7 miliarde dolari. În 2009, divizia sa retail din SUA, "Samsonite Co. Stores", a cerut plasarea sub protecţia Legii falimentului, în condiţiile în care criza financiară a generat declinul cererii pentru produsele sale.