Banca daneză specializată în tranzacţionări şi investiţii a înregistrat în 2010 un profit net de 644 de milioane DKK, anunţând cele mai bune rezultate financiare anuale de până acum, se arată într-un comunicat de presă. Venitul operaţional al grupului a ajuns la 3,3 miliarde DKK, faţă de 2,2 miliarde DKK în 2009. Aceas-tă creştere de 50% de la un an la altul a venitului operaţional poate fi atribuită numărului mai mare de clienţi, creşterii depozitelor şi activităţii intense de tranzacţionare în prima parte a anului.
Costurile totale în 2010 au crescut cu 0,5 miliarde DKK, la 2,4 miliarde DKK, o creştere de 24% faţă de anul precedent. Saxo Bank a continuat să investească în extinderea sa la nivel geografic, în dezvoltarea de produse şi platforme, în îmbunătăţirea sistemelor şi noi afaceri. În pofida acestor investiţii, profitul înainte de taxe a crescut mai mult de trei ori, ajungând la 914 milioane DKK.
Activele totale au crescut în decursul anului - de la 16 miliarde DKK în 2009, la 23,9 miliarde DKK în 2010. Aceasta se datorează unei creşteri în depozitele cash ale clienţilor, precum şi achiziţiilor Saxo Bank, cum este cazul achiziţiei activităţilor E• Trades Nordic şi Broerup Sparekasse.
Depozitele colaterale ale clienţilor legate de activitatea de tranzacţionare online la Saxo Bank s-au dublat, ajungând la 31,3 miliarde DKK, la 31 decembrie 2010. "Din toamna lui 2008, Saxo Bank a implementat un plan de transformare care urmărea menţinerea creşterii concomitent cu asigurarea profitabilităţii şi eficienţei. Evenimentele externe care au urmat crizei financiare şi performanţa din 2010 dovedesc că iniţiativele noastre conduc banca pe drumul potrivit. Considerăm că rezultatele financiare de anul acesta sunt foarte satisfăcătoare", au precizat Kim Fournais şi Lars Seier Chris-tensen, fondatori şi CEO Saxo Bank, într-o declaraţie comună.
La 31 decembrie 2010, rata de solvabilitate a Grupului era de 15,3%.
Saxo Bank este o bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Banca permite clienţilor să tranzacţioneze instrumente valutare (FX), CFD-uri, ETF-uri, acţiuni, contracte Futures, opţiuni şi alte instrumente derivate prin intermediul a trei platforme de tranzacţionare.