La debutul şedinţei de azi, cele mai lichide produse Sibex, anume derivatul pe Dow Jones Industrial Average şi cel pe acţiunile SIF5 Oltenia au deschis pe minus, după ce luni indicele american a închis doar foarte uşor pe plus, cu o apreciere de numai 0,04%, iar marţi bursele asiatice au înregistrat scăderi, pe fondul ştirilor ridicării rezervelor obligatorii pentru bănci în China, pentru temperarea împrumuturilor.
Pe piaţa sibiană, cea mai importantă scădere o înregistra cotaţia futures a DEDJIA_RON pe scadenţa decembrie 2010, observându-se o depreciere de 66 de puncte după circa 30 de minute de la deschidere. Pentru DESIF5 decembrie corecţia se situa la 1,6 bani depăşind un procent. În aceste condiţii, şi leul pierdea teren în faţa euro, moneda unică apreciindu-se cu 0,21 % pe scadenţa decembrie, după primele tranzacţii.
La nivel de lichiditate, investitorii acţionau cu prudenţă, încheind în prima jumătate de oră a sesiunii circa 150 de contracte cu o valoare de un milion de lei.