Schimbarea la faţă a echipei naţionale

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 9 septembrie 2020

Schimbarea la faţă a echipei naţionale

Echipa naţională de fotbal, a reuşit, cu un singur meci, să-i entuziasmeze pe fani şi pe specialişti. Cum jucătorii sunt în linii mari cam aceeaşi din ultima campanie de calificare, una nu tocmai reuşită, meritul pentru ultima impresie, îi aparţine, în bună măsură, selecţionerului Mirel Rădoi. Victoria din Austria, venită la scurt timp după un rezultat mai puţin fericit - egal cu Irlanda de Nord, echipă umilită ulterior de Norvegia- este consecinţa unor schimbări tehnico-tactice inspirate, iar felul cum echipa tehnică a gestionat lucrurile în aceste zile este dătător de speranţe înaintea meciului de baraj cu Islanda. În linii mari, noul antrenor are meritul că ştie să vorbească aceeaşi limbă cu jucătorii săi şi ştie să-i pună pe aceştia în valoare, oferindu-i fiecăruia exact rolul care îl avantajează, fără să se cramponeze de pseudo invenţii tactice, care ar ignora "materialul" pe care îl are la dispoziţie. Efortul jucătorilor a fost unul lăudabil, mult peste ce ne-au obişnuit, iar rezultatul s-a văzut la finalul meciului.

Cu o modestie mai puţin specifică antrenorilor autohtoni, Rădoi a pus victoria cu Austria pe seaa evoluţiei bune a jucătorilor, fără să-şi asume un mare rol în acest succes: "Nu poate fi totul perfect şi nu aş vrea aici să mă întorc înapoi să discutăm de starea gazonului de pe Arena Naţională, să spunem că în această seară am câştigat pentru că gazonul a fost bun. Nu, pentru că aveam superioritate numerică la meciul de la Bucureşti, aveam avantaj pe tabelă. E clar că din punctul ăsta de vedere lucrurile încep să meargă la nivel de cluburi, unde joacă în momentul de faţă jucătorii echipei naţionale şi atunci şi pentru noi este mult mai uşor la echipa naţională, când deja vin cu bagajul lor tactic destul de mare. Tot meritul îl au băieţii, noi nu am făcut altceva decât să le dăm încredere. Mai departe depinde doar de ei. În momentul în care vor fi rezultate nefavorabile, atunci noi, staff-ul, suntem vinovaţi. Tot ceea ce înseamnă lucruri pozitive sunt doar jucătorii. (...) Am gândit în aceste zile că aveam nevoie de jucători care să aducă ceva în plus, aveam nevoie de ceva la intensitate, pentru că Austria are un ritm foarte ridicat de joc şi atunci trebuia să avem jucători care pot să ducă atât acţiunile defensive, cât şi organizarea noastră ofensivă. Era clar că în momentul în care ne asumăm să facem presing, aveam nevoie de jucători care să aibă prospeţime. Ţin să-i felicit pe toţi. Îmi cer scuze faţă de cei care nu au apucat să joace, sper să o facă pe viitor. Ne-am gândit în această perioadă ca şi exerciţiile pe care le făceam în timpul antrenamentului să fie de aşa natură, încât să-şi folosească calităţile lor, dar să aibă o atmosferă destul de bună la nivel de grup. Asta e strategia noastră, avem o discuţie cu ei, când vin le echipa naţională, le spunem ceea ce vrem să lucrăm, după care, cu o seară îaninte şi în ziua jocului, le arătăm organizarea defensivă/ofensivă şi atunci o să fie mult mai mare impactul faţă de adversar, pentru că au lucrat deja ceea ce trebuie să fie făcut. Cred că foarte multe lucruri au venit de la ei, probabil am reuşit să creăm o atmosferă destul de bună la nivel de grup, dar determinarea, sacrificiul au venit de la ei.".

Referindu-se la meciul cu Islanda, din barajul pentru calificarea la turneul final al CE, Rădoi susţine că echipa ar putea arăta altfel decât în partidele cu Irlanda de Nord şi Austria: "Strategia pentru meciul cu Islanda o gândeam dinainte de aceste două meciuri, am gândit-o în cele trei luni de pandemie, o vom gândi în continuare. Într-adevăr, în meciul cu Austria am reuşit anumite cupluri de jucători, să ne edificăm asupra lor, pentru că am gândit oarecum planul partidei să vedem anumiţi jucători pe poziţii apropiate, cum se pot mobiliza, cum se pot ajuta reciproc, pentru că într-adevăr avem anumiţi jucători care sunt foarte buni pe faza de atac, dar au probleme defensive sau alţii care sunt foarte buni defensiv şi nu aduc foarte mult aport ofensiv. Asta nu înseamnă că la barajul cu Islanda vom vedea echipa din meciul cu Austria. Asta depinde în continuare de evoluţiile lor la echipele de club, de minutele pe care le vor avea şi cel mai important, în mometul în care vor fi convocaţi, de cum se vor prezenta la antrenamentele dinaintea meciului cu Islanda. Sunt mai multe bile albe după acest meci, aş începe cu acţiunile de presiune şi de presing, după aceea organizarea ofensivă în ceea ce înseamnă dinamica şi mobilitatea jucătorilor în zona 2 şi zona 3. E clar că dacă ne gândim foarte serios şi analizăm foarte bine, putem găsi şi anumite defecte. Era normal într-o periaodă atât de scurtă să nu putem să acoperim totul. În momentul în care adversarul, cum a fost în seara asta Austria, are un ritm de joc foarte înalt, atunci întâmpinăm o dificulatte. Dar cred că pentru oricine este dificil după această perioadă de pandemie să poţi să fii la un nivel foarte înalt. Şi Austria, care stă foarte bine din punct de vedere fizic, a avut momente în timpul jocului în care a cedat. Asta nu înseamnă că, în momentul de faţă, dacă noi am câştigat în Austria, suntem mai buni decât Austria. Am compensat oarecum, pe sfârşit de joc, cu alte lucruri, cu determinare, cu sacrificu, cu organizarea defensivă, cu schimbarea sistemului".

Dincolo de meciurile din Liga Naţiunilor, principala miză a toamnei o reprezintă barajul de calificare la Campionatul European . Semifinala de la Reykjavik, cu Islanda, este programată pe 8 octombrie. Câştigătoarea va juca pe 12 noiembrie cu învingătoarea disputei dintre Bulgaria şi Ungaria, pentru un loc la turneul final.

Reprezentativa noastră a învins, la Klagenfurt, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a doua a grupelor Ligii Naţiunilor. În cealaltă confruntare din grupă, Irlanda de Nord a fost învinsă cu 5-1 de Norvegia. În prima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, România a remizat acasă cu Irlanda de Nord, scor 1-1, şi Austria a învins Norvegia, scor 2-1. Clasamentul grupei 1 a ligii B: 1. România - 4 puncte, 2. Austria - 3 puncte, 3. Norvegia - 3 puncte, 4. Irlanda de Nord - un punct. Etapa a treia programează, la 11 octombrie, meciurile Norvegia - România şi Irlanda de Nord - Austria.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Da ... am auzit vecinii urland la goluri ca in vremurile bune. E clar meritul lui Mirel. Rezultatele tineretului la european a aratat ca e capabil sa schimbe. A inceput schimbarea si la echipa mare. Barajul asta este o rascruce la fel ca meciul fericit cu Tara Galilor sau cel nefericit cu Danemarca. Daca trece examenul va avea parte de sustinerea de care are nevoie si poate, cu el sau cu altul, in cativa ani, mai jucam un sfert de finala. Daca nu, ne vom intorce la ce stim mai bine: cu fundu'n poarta sa nu luam gol ca poate dam noi unul norocos.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb