Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a avut astăzi, o întrevedere cu ministrul adjunct al afacerilor externe din Polonia, Bartosz Cichocki, cu prilejul prezenţei acestuia în ţara noastră, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
În cursul discuţiilor au fost abordate subiecte de interes şi actualitate aflate pe agenda de securitate comună. A fost evocat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, cei doi interlocutori exprimând interesul pentru continuarea, la acelaşi nivel ridicat, a dialogului politic şi a cooperării practice bilaterale. A fost evidenţiată, în context, relevanţa a anului 2018, când ambele state sărbătoresc centenarele naţionale: Marea Unire în ţara noastră şi Independenţa Poloniei.
În ceea ce priveşte participarea la NATO, a fost evocată importanţa Summit-ului aliat care se va desfăşura în iulie 2018 şi necesitatea ca, în pregătirea acestuia, "să fie continuate eforturile pe cele două dimensiuni majore de acţiune stabilite la Varşovia, respectiv consolidarea posturii de apărare şi descurajare şi proiectarea stabilităţii în vecinătate".
MAE precizează că dialogul a evidenţiat că implementarea deplină a tuturor măsurilor vizând asigurarea prezenţei aliate pe flancul estic de o manieră coerentă, echilibrată şi cuprinzătoare rămâne un obiectiv prioritar al celor două ţări.
De asemenea, cei doi diplomaţi au reiterat angajamentul celor două state de a continua să acţioneze în calitate de contribuitori activi la promovarea securităţii şi stabilităţii în spaţiul euro-atlantic şi în afara acestuia, printr-o implicare activă în gestionarea ameninţărilor de securitate la adresa Alianţei, din orice direcţie strategică ar proveni. În context, au fost menţionate evoluţiile de securitate din regiune, secretarul de stat Ciamba evidenţiind dezvoltările din regiunea Mării Negre şi situaţia din Ucraina.
O altă temă abordată în discuţii a vizat iniţiativele regionale în care cele două state sunt implicate, fiind evidenţiată dimensiunea strategică a acestora (B9, Iniţiativa Celor 3 Mări). În context, a fost evidenţiată importanţa dialogului şi cooperării în cadrul formatului Bucureşti/B9. A fost subliniată atenţia acordată de România şi Polonia acestui format, fiind accentuată relevanţa sporită pe care acesta o are în pregătirea Summit-ului aliat din vara acestui an.
Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au abordat şi atacul de la Salisbury şi implicaţiile acestuia. Cei doi demnitari au exprimat solidaritate cu Marea Britanie, fiind condamnată cu fermitate utilizarea unui agent neurotoxic în Salisbury, pe teritoriul unui stat aliat. A fost evidenţiat, în acelaşi timp, numărul mare de state care au luat măsura expulzării de diplomaţi ruşi, fiind vorba nu doar de state membre NATO şi UE, dar şi de parteneri ai acestora, situaţi în vecinătatea imediată a Rusiei (Ucraina, Republica Moldova).