Şeful Poliţiei Vâlcea - demis de ministrul de Interne

A.I.
Politică / 31 decembrie 2019

Marcel Vela

Marcel Vela

Şeful Poliţiei Vâlcea, comisarul Sorin Ovidiu Oară, a fost demis, marţi, de ministrul de Interne Marcel Vela, nemulţumit că acesta şi-a trimis adjunctul la videoconferinţa cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii structurilor sdin teritoriu pentru coordonarea activităţilor şi dispunerea de măsuri specifice sezonului rece, informează News.ro

"Spuneţi-i că acum, aici, l-am demis", a declarat Vela la videoconferinţă.

Motivele invocate de ministru se referă la absenţa lui Oară de la videoconferinţă şi la faptul că a încălcat pentru a doua oară Codul rutier, fiindu-i ridicat permisul de conducere.

Şeful Poliţiei Vâlcea,comisarul Sorin Ovidiu Oară, a rămas fără permis de conducere în umră cu câteva zile după ce a fost prins de radar conducând autovehiculul cu viteza de 125 de km/oră.

O razie organizată de poliţiştii din Horezu l-a lăsat fără permis de conducere pe şeful Poliţiei Vâlcea, comisarul Sorin Ovidiu Oară, care a fost prins de radar cu o viteză peste limita legală. Ca urmare, subordonaţii i-au reţinut permisul în vederea suspendării pentru 90 de zile, cu posibilitatea de reducere la 30 de zile, a scris Gazeta Vâlceană.

Conform aceleiaşi surse, comisarul Oară se pare că circula cu o viteză de 125 km/h pe o porţiune de drum cu limită de 70 km/h.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Cum sa fie demis comisarul cind el prin legea nesimtirii politistului nu a depasit viteza. Scrie negru pe alb acolo, politistii merg cu ce viteza vor ei, cu sau fara faruri aprinse. Oare ministrul asta e normal ????

    1. Anonimule, pozitia d-ta este cel putin bizara. Ministrul a avut perfecta dreptate si putere sa spuna ce n-au spus multi ministri. Sper sa duca actiunea privind verificarea activitatilor "ARAFAT", pana la capat.

      Nea Andrei daca ai citit pamflete poate ai sa vezi asa ceva si in comentariul meu. Bineinteles ca ministrul e normal la cap cind l-a demis pe ingimfatul ala !!!!

      Polițiștii pot merge cu orice viteza si cu darurile stinse cand sunt.probabil.intr.o acțiune de prins un răufăcător.Asta in cazul in care este așa , Anonimul !

      De data asta ministrul are perfecta dreptate. In ce lege spune ca politistii pot depasi viteza legala cand se deplaseaza cu autovehiculele pe drumurile publice, fie ele de serviciu sau personale? Deplasarea cu o viteza peste cea legala se poate face in conditii strict prevazute de lege: cand se deplaseaza la un eveniment care impune urgenta, cu luminile farurilor aprinse si cu semnalele luminoase si sonore in functiune.

      Nu exista nici un motiv ca subinginerul asta prapadit sa ajunga sa gestioneze fondurile IGSU indiferent cati hoti ascunsi in spatele lui ar vrea sa vanda salvari, sa privatizeze servicii, sa sifoneze bani. Pana la urma sper ca Vela sa ajunga cu catuse pe maini aidoma altor unelte incompetente. Toate se trec pe raboj.

    Bravo domnule ministru! Sa continuati curatenia de lichele din ministerul dumneavoasträ si sper ca si ceilalti ministri sa facä la fel! Acum simt si eu cä tara mea se îndreapta spre normalitate!

    1. ' cum adica e liber ? ... VOI acolo sunteti arestati ?! " Ce ministru politicos cu subalternii , aproape ca un vechil !

    Miliția desființată : înlocuită cu ,, gărzi patriotice și ROBOȚI.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb