SENAT: Comisia juridică a propus audierea lui Florian Bodog

S.B.
Politică / 12 aprilie 2021

Comisia juridică a propus audierea lui Florian Bodog

Comisia juridică a Senatul a decis să propună Biroului permanent ca Florian Bodog să fie audiat în comisie pe 19 aprilie, ora 12.00, în cazul solicitării DNA pentru începerea urmăririi penale, a declarat preşedinţa Comisiei juridice Iuliana Scântei, informează news.ro.

"Comisia juridică a propus către Biroul permanent audierea lui Florian Bodog pe 19 aprilie. Consultarea dosarului este săptămâna aceasta pentru membrii Comisiei, pentru senatori şi apărători, în 19 aprilie, la ora 12.00 este propusă audierea, termen 24 de ore pentru raport, adică până în 20 aprilie, probabil că Biroul permanent ne va propune un termen pentru plen, după raport. Noi asta am propus. Asta înseamnă plenul din 21 aprilie", a explicat Iuliana Scântei, luni pentru News.ro.

Marcel Ciolacu a afirmat, chestionat dacă PSD va vota pentru respingerea începerii urmăririi penale a fostului ministru Florian Bodog, că acest lucru va fi stabilit în funcţie de ce raport adoptă Comisia juridică a Senatului.

Conform Regulamentului Senatului, raportul comisiei este aprobat prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, urmând ca, în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent, plenul Senatului să voteze asupra lui.

Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, este adoptată cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret, exprimat prin bile.

DNA solicită avizul Senatului pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, fiind a doua oară când o astfel de solicitare îl vizează pe acesta.

Fostul ministru este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform procurorilor, acesta ar fi acţionat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract şi ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte, potrivit news.ro.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb