Senatoarea PNL Steliana Miron a declarat pentru Evenimentul Zilei că salariul de parlamentar nu îi ajunge "nici pentru coafor" şi că are noroc cu soţul său şi cu părinţii ei care o susţin financiar.
Declaraţia a fost făcută în contextul discuţiilor despre pensiile speciale ale parlamentarilor, care se extind şi în domeniul salariilor, şi în condiţiile în care indemnizaţia de parlamentar se ridică la circa 1.000 de euro pe lună. Potrivit declaraţiei de avere depuse în 2014, senatoarea Vasilica Steliana Miron a încasat în anul anterior 60.410 lei din indemnizaţia de parlamentar.
"Prefer hainele şi pantofii de la producătorii locali. Am şi discount-uri foarte mari. Niciodată nu m-am îmbrăcat de două ori la fel. Prefer ţinute mai ieftine", a declarat Miron pentru Evenimentul Zilei, precizând că o ţinută o costă în jur de 600 de lei.
"Ţinutele de la Senat sunt, în mare parte, realizate la o fabrică din Suceava. În fiecare joi mă duc la fabrică şi, împreună cu doamnele de acolo, îmi creez ţinutele pentru săptămâna următoare. Vineri mă duc la probă, iar sâmbătă am ţinutele acasă", a declarat Steliana Miron. Ea a precizat că şi majoritatea pantofilor din garderobă sunt făcuţi la comandă, tot în Suceava.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Saracu bogat în data de 19.04.2015, 12:37)
Scrie in regulament sa ai in fiecare saptamina alte haine ? Esti o face-bucista clasica. Noua generatie de cretini e printre noi, romani dati-i cu votu-n cap !!!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MIHAI în data de 19.04.2015, 13:52)
Doamna e putin cam rasfatata Totusi, in parte are dreptate.Un parlmentar ajungi mai greu si esti mai important decat un magistat Chiar daca isi maresc pensia asa cum se vorbeste tot vor avea o pensie de cel putin 2 ori mai mica decat a magistratilor,o casta la fel de corupta ca si cea a politicienilor.E adevarat ca pe mine ca pensionar ma ia ameteala cand aud asemenea sume Ce au facut deosebit acesti oameni pentru tara?
2. Dovada ca sunt prea multi "parla" mentari
(mesaj trimis de Dascalul în data de 19.04.2015, 13:43)
Sa-si caute de lucru; nimeni n-a obligat-o sa faca parada in parlament.
Ar fi mai utila societatii in alta postura si n-ar mai cheltui pe coafor.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2015, 17:19)
Deacord cu tine pina la - "Ar fi mai utila societatii in alta postura" - nu. parazitii sociali nu sunt utili societatii in nicio postura. :)
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Mafalda în data de 20.04.2015, 22:17)
Dezacord: madama arata bine; si-ar gasi repede de lucru, in mod sigur intr-o anumita postura.
3. fără titlu
(mesaj trimis de nobody call în data de 19.04.2015, 15:44)
Dna e preocupata mai mult de moda... Cred ca se justifica pe deplin o RECALLificare!!! E mai usor si distractiv sa creezi tinute decat articole de lege care nu lasa loc de interpretari si nu creaza premiza marilor inginerii financiare/micilor gainarii dupa caz... Spunem "Adio Parlamentarei Steliana!!!"care si-a demonstrat "capacitatile"........... In alta ordine de idei, felicitari saloanelor de frumusete care o tapeaza de bani... Tot inainte micilor intreprinzatori!!! :)
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2015, 22:30)
Nu vrea nimeni s-o infieze? ar putea fi o afacere profitabila.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2015, 22:31)
In poza pare a avea mustata; oare cheltuie si pe epilat?