Prima jumătate din cea de-a treia şedinţă din an de pe piaţa Sibex a fost una neconvingătoare, cu un singur produs tranzacţionat în primele şapte ore. Este vorba despre derivatul pe aur, care totaliza 31 de contracte pe scadenţa februarie 2017. Valoarea echivalentă tranzacţiilor se cifra la numai 36.341 lei. Totuşi, participanţii mai aveau timp la dispoziţie pentru a testa şi alte produse şi a duce lichiditatea la un nivel mai apropiat de cel din primele două sesiuni din acest debut de an.
Conform datelor de la ora 17.00, simbolul GOLF 17B era cotat la 1173 de dolari, înregistrându-se o creştere de 3,8 USD faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (start of day price[1]) calculat de ATHEXClear la 1169,2 USD. Comparativ cu cotaţia de la închiderea sesiunii anterioare, preţul futures de la Sibiu al metalului nobil creştea cu 7,7 dolari. Aprecierea aurului vine pe fondul slăbirii cotaţiei dolarului, ştiut fiind că cele două au, de regulă, evoluţii de sens contrar.
Pe piaţa spot administrată de Sibex[2], nu se consemnaseră schimburi cu acţiuni.
[1] Preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.
[2] Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00