SIBEX Creştere importantă a lichidităţii, pe fondul interesului pentru cursul euro/dolar

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 mai 2013

La Sibex, speculatorii au fost mult mai activi în cea de-a doua şedinţă a săptămânii, reuşind, în primele şapte ore ale sesiunii, să încheie 1180 contracte, volum aproape dublu comparativ cu cel consemnat în întreaga zi precedentă. Valoarea tranzacţiilor era de peste 14 milioane lei.

Creşterea volumului s-a datorat în special interesului pentru paritatea euro/dolar. Speculatorii au realizat, până la ora 17.00, peste 600 de contracte pe simbolul EUR/USD_RON, pe scadenţa iunie. Pentru acest termen moneda comună a evoluat mixt iar la ora menţionată se afla pe creştere, acumulând 0,12% şi valorând 1,29850 USD. Cursul euro/dolar a fost tranzacţionat şi pe scadenţa septembrie, pentru care se observa o creştere de 0,05%, la o cotaţie de1,29760 USD. Lichiditatea era însă mult inferioară comparativ cu termenul scurt, cifrându-se la numai 17 contracte.

DEDJIA_RON se afla pe locul secund în top, cu 331 de contracte. "Jucătorii" au speculat pe o evoluţie mixtă a Dow Jones, înregistrându-se un culoar de 81 de puncte între minimul şi maximul înregistrate până la ora 17.00. Pe piaţa futures americană DJIA a scăzut iniţial după ce preşedintele FED Philadelphia, Charles Plosser, a reiterat că banca centrală ar trebui să reducă achiziţiile de obligaţiuni. Ulterior însă optimismul a fost readus de afirmaţiile favorabile unei pieţe bull (n.r. - pe creştere) ale lui David Tepper, manager al unui fond de hedging, precum şi de creşterea încrederii printre micii afacerişti americani. În consecinţă, DJIA creştea la NYSE şi, odată cu el, şi futures-ul de la Sibiu unde DEDJIA_RON acumula 67 de puncte pe scadenţa iunie şi era cotat la 15.088 puncte.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni lichiditatea a fost redusă, în pofida unor creşteri spectaculoase ale cotaţiilor DESIF5, produs revenit la tranzacţionare după ajustarea preţului. S-au consemnat 72 de contracte pe scadenţa iunie şi 26 pe scadenţa septembrie. DESIF5 a crescut cu 10,5% pe termenul scurt şi cu 9,42% pe cel din toamnă, la cotaţii de 1,3770 şi 1,3340 lei/acţiune. Nici pe segmentul derivate pe mărfuri situaţia nu era diferită. Concret, speculaţiile pe aur nu au fost atractive pentru investitori în prima jumătate a şedinţei, SIBGOLD_RON iunie atrăgând doar 41 de contracte. Cotaţia aurului creştea cu 1,5 dolari, la 1433,5 USD/uncie.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb