SIBEX Dow Jones, mină de aur pentru cumpărători

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 mai 2013

Ultima şedinţă a săptămânii trecute de pe piaţa Sibex a indicat o lichiditate în scădere, volumul oprindu-se puţin sub nivelul de 900 de contracte, cu o valoare de 11,23 milioane de lei. Practic, săptămâna s-a încheiat în aceeaşi notă care a început, întrucât şi prima şedinţă a perioadei 13-17.05 a fost una cu volum modest. Impresia a fost salvată de sesiunile de marţi, miercuri şi joi, când s-au înregistrat trei zile cu volume relativ bune şi un maxim de lichiditate pe această lună până acum: 1736 de contracte încheiate în sesiunea din 14 mai. Per total, în cele cinci zile ale săptămânii recent încheiate, numărul contractelor a fost de puţin peste 6000.

Speculaţiile pe derivatul care urmăreşte evoluţia indicelui Dow Jones au fost cele mai căutate, vineri, speculatorii realizând 463 de contracte pe scadenţa iunie. Cotaţia indicelui a crescut puternic, cu 105 puncte şi a ajuns la 15.315 puncte. "Dow Jones îşi continuă ascensiunea şi jucătorii care au pariat încă de acum două-trei luni pe cumpărare au putut obţine câştiguri spectaculoase. În 1 martie, cotaţia DEDJIA_RON iunie era de 13.935 de puncte, ceea ce înseamnă că preţul futures a crescut cu nu mai puţin de 1380 de puncte, de atunci până în prezent. Este o creştere care a umplut conturile cumpărătorilor. Nu e mai puţin adevărat că poziţiile inverse, adică pe vânzare, au cauzat pierderi la fel de mari dacă nu au fost lichidate la timp", a explicat un broker. Optimismul de vineri s-a datorat faptului că, în SUA, indicatorii de bază şi sentimentul consumatorilor au crescut peste aşteptări.

Locul doi a revenit perechii euro/dolar, produs care a traversat o a doua săptămână bună la rând sub aspectul lichidităţii. Numărul de contracte de vineri a fost de aproape 200 pe scadenţa iunie. Cotaţia euro a închis la 1,2830 USD, depreciindu-se cu 0,39%. Pe plan extern, euro s-a depreciat din nou faţă de dolar, ajungând la o scădere de 1,2% pe toată săptămâna. Indicele dolarului (DXY) a urcat la cel mai înalt punct din ultimii aproape trei ani, pe fondul speculaţiilor că FED se apropie de încheierea programului său de achiziţii de active, în contextul semnalelor că economia statelor unite se îmbunătăţeşte, după ce încrederea consumatorilor a crescut la maximul ultimilor şase ani.

În mod firesc, aprecierea dolarului a cauzat deprecierea aurului, care are de regulă o evoluţie inversă faţă de moneda americană. La Sibex, speculaţiile cu preţul aurului au completat podiumul şedinţei de vineri, cu 59 de contracte SIBGOLD şi 46 de contracte SIBGOLD_RON, pe scadenţa iunie. Preţul futures al unciei a pierdut 31,7 şi 32,8 dolari şi a închis la 1355 respectiv 1356,2 USD.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb