SIBEX Euro îşi reia scăderea faţă de dolar

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 noiembrie 2015

După două şedinţe fără tranzacţii pe sistemul alternativ de tranzacţionare, ziua de miercuri a readus în statistici acest segment de piaţă de la bursa sibiană. Volumul a fost însă mic, situându-se la 500 de acţiuni (1) ale societăţii Selca S.A, transferate din două tranzacţii. Cotaţia unei acţiuni se deprecia cu 6,25%, valorând 0,30 lei.

Pe piaţa derivatelor, prima jumătate din şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii s-a încadrat perfect în acelaşi peisaj trist pe care acest sector l-a oferit zi de zi în această lună. La ora 17.30 se înregistrau 12 contracte, cu o valoare de 141.731 lei.

Perechea euro/dolar părea că va lua din nou faţa derivatului pe Dow Jones, totalizând 10 contracte, încheiate în contextul unei evoluţii descendente a monedei comune. Cotaţia unei monede unice era estimată la 1,06 USD, în scădere cu 0,61% faţă de "start of day price"(2), calculat de grecii de la ATHEXClear la 1,0665. USD. Comparativ cu cotaţia de la închiderea de marţi, euro se deprecia însă cu 0,63%. Şi pe pieţele externe, moneda comună pierdea teren în faţa celei americane, după ce au apărut zvonuri că Banca Centrală Europeană ar putea discuta despre noi niveluri ale taxelor bancare, precum şi despre un program mai larg de cumpărare de obligaţiuni, la viitoarea reuniune de politică monetară. În plus, dolarul continuă să fie sprijinit de datele economice din SUA, după anunţarea creşterii PIB-ului fiind publicate şi cifre care indică un şomaj în scădere.

Pentru derivatul pe indicele Dow Jones cu scadenţa decembrie, se consemnau doar 2 contracte, iar preţul futures de la Sibiu al indicelui pierdea 24 de puncte faţă de "start of day price" (17.836 puncte), valorând 17.812 puncte. Faţă de cotaţia de marţi, DEDJIA 15L se aprecia însă cu 24 de puncte. În SUA variaţiile indicilor reprezentativi erau reduse după deschiderea şedinţei de la NYSE, în cotextul creşterii economice moderate, care conform analiştilor "îi face pe oficialii FED să «rumege» şi mai mult problema creşterii dobânzii de referinţă".

(1) Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00

(2)Preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.45

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb