Sibex introduce de luni la tranzacţionare contractele pe diferenţă,după primirea avizelor de la CNVM

F.A.
Piaţa de Capital / 12 august 2009

Contractele pe diferenţă (CFD) se vor tranzacţiona de luni pe Bursa din Sibiu (Sibex), după ce operatorul de piaţă a primit miercuri toate avizele din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Sibex, Teodor Ancuţa.

Iniţial, Bursa din Sibiu va introduce contractele pe diferenţă (CFD) pe acţiunile SIF Muntenia (SIF4), BRD SocGen şi Banca Transilvania (TLV), urmând ca până în toamnă să fie introduse şi pe alţi emitenţi mai puţin lichizi, potrivit unei declaraţii făcute anterior de Darius Cipariu, directorul adjunct al Sibex.

"Vom lansa până în luna septembrie CFD-uri pe mai mulţi emitenţi, dar treptat. Probabil că vom introduce CFD-uri pe toate SIF-urile, cu excepţia SIF Oltenia (SIF5), deoarece în cazul SIF5 există deja o piaţă foarte lichidă pe futures", spunea Cipariu.

El a explicat că CFD-urile sunt o alternativă la piaţa futures, motiv pentru care aceste instrumente vor fi introduse pe emitenţii mai puţin lichizi în pieţele futures, cum este cazul SIF Muntenia, BRD şi TLV.

"Vom introduce în continuare CFD-uri pe acţiuni care au avut o lichiditate pe futures, de genul Petrom şi Rompetrol Rafinare, dar pentru care a dispărut interesul", a completat Darius Cipariu.

Pentru a intermedia tranzacţiile cu CFD, casele de brokeraj vor trebui să depună la Casa Română de Compensaţie (CRC) garanţii suplimentare, în valoare de 10.000 lei, directorul Sibex menţionând că firmele de brokeraj au început deja să constituie aceste garanţii, dar va mai dura până piaţa se va obişnui cu aceste instrumente.

De asemenea, Bursa de la Sibiu are în plan şi introducerea la tranzacţionare a contractelor pe diferenţă pe indicele american Dow Jones şi pe cel german DAX, odată cu lansarea noii platforme de tranzacţionare.

Contractele pentru diferenţă pe cel mai cunoscut indice al pieţei din Statele Unite - Dow Jones - vor avea de la început un formator de piaţă (market-maker), după ce casa de brokeraj WBS România s-a arătat interesată să activeze pe acest produs.

Viitoarea platformă de tranzacţionare, denumită GlobalVision, urmează să fie lansată în viitorul apropiat şi este implementată de compania britanică Trayport Ltd, cu care Bursa din Sibiu a semnat un acord iniţial pentru cinci ani, platforma fiind folosită de nume mari din sistemul financiar precum One Chicago, New Zeeland Stock Exchange, Nord Pool, Merrill Lynch, JP Morgan şi Deutsche Bank.

Platforma GlobalVision va permite efectuarea tranzacţiilor cu derivate, acţiuni, titluri de stat sau energie, dar şi cu certificate de emisie de CO2.

La începutul anului, Bursa din Sibiu anunţase că a trimis spre aprobarea CNVM proiectul privind lansarea contractelor de tip CFD pe piaţa Sibex, în condiţiile în care acţionarii Sibex au aprobat la finalul anului trecut lansarea contractelor financiare pentru diferenţă cu activul suport pe indicele pieţei din Frankfurt (DAX) şi pe cel al indicelui american Dow Jones, dar şi pe cel al preţului petrolului.

CFD sunt contracte derivate, care se tranzacţionează în marjă şi reflectă evoluţia în piaţă a unui activ suport. Spre deosebire de contractele futures şi opţiuni, contractele financiare pentru diferenţă nu au scadenţă, adică nu expiră la o dată fixă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb