SIBEX Lichiditatea pieţei, susţinută de speculaţiile cu aur şi Dow Jones

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 martie 2013

La Sibex, cotaţiile futures au avut o evoluţie mixtă în prima jumătate a zilei de marţi. Ritmul tranzacţiilor a fost bun, la ora 17.15, numărul contractelor fiind de aproape 1300, cu o valoare de circa 10 milioane lei.

Elementul care a favorizat menţinerea interesului a fost intensificarea speculaţiilor cu derivatele pe aur. De altfel, simbolul SIBGOLD aprilie era, la jumătatea şedinţei, lider cu 527 contracte. Tranzacţionarea unui astfel de număr însemnat de contracte pe aur nu s-a datorat, până la ora menţionată, unei volatilităţi ridicate, culoarul de preţ dintre minim şi maxim fiind de numai 12,3 USD. Volumul pe acest produs era rodul a cinci tranzacţii mari, de 100 de contracte fiecare, semn al prezenţei market-makerilor. Cotaţia aurului pentru aprilie creştea cu 3,1 USD la 1612 dolari/uncie. Cele 500 de contracte încheiate din cinci tranzacţii au fost realizate însă la preţuri mult mai mici. Cotaţia a fost urcată ulterior, de tranzacţii reduse ca volum.

Jucătorii şi-au menţinut afinitatea şi pentru Dow Jones şi euro/dolar. Variaţiile au fost mai degrabă modeste, speculatorii stând cu ochii pe pieţele externe, în aşteptarea unor semnale. În Europa, preţul acţiunilor a scăzut pentru a treia zi la rând, înainte ca factorii de decizie din Cipru să se întâlnească pentru a discuta despre un depozit bancar de 5,8 miliarde de euro, necesar pentru a beneficia de un plan de ajutor. În SUA, cotaţiile futures au înregistrat fluctuaţii mici. De altfel, cotaţia Dow Jones de la Sibiu a urmărit evoluţiile din SUA. La Sibex, conform datelor de la ora 17.15, DEDJIA_RON iunie creştea cu 13 puncte, la 14.406 puncte. Numărul contractelor era de 400. Speculatorii aşteptau date privind construcţiile de case precum şi startul unei întâlniri a FED. După publicarea acestora, acţiunile din SUA înregistrau variaţii mici, participanţii punând în balanţă creşterea construcţiilor de case cu posibilitatea intensificării crizei datoriilor în Europa.

Pentru euro/dolar, numărul contractelor încheiate era de 161 pe scadenţa martie. Cotaţia monedei comune scădea cu 0,20%, la 1,29450 USD. Şi pe pieţele externe euro continua să dea semne de slăbiciune, moneda unică "târându-se" practic în jurul minimului pe trei luni faţă de dolar, pe fondul speculaţiilor că este puţin probabil ca Parlamentul Ciprului să aprobe un controversat plan de ajutor, care a reaprins scânteia instabilităţii instituţiilor financiare din euro-zonă.

Pentru simbolul DEOIL_LSC scadenţa aprilie, sesiunea a fost una de scadenţă. Dintre derivatele pe acţiuni, s-a pariat pe simbolul DESIF5 dar şi pe DEFPR. Pentru iunie au fost încheiate 32 contracte DESIF5 şi s-a consemnat o cotaţie de 1,5410 lei/acţiune, în minus cu 0,45%. DEFPR a atras 34 de contracte. Cotaţia a închis la 0,6450 lei, în urcare cu 0,86%.

Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb