Pe piaţa Sibex, şedinţa de miercuri a fost a opta la rând în care volumul a urcat peste pragul de 1000 de contracte. Mai mult, în două din ultimele opt şedinţe au fost depăşite şi pragurile de 2000 respectiv 3000 de contracte, semn că piaţa trece printr-o perioadă favorabilă, caracterizată de un interes în creştere al speculatorilor. La jumătatea şedinţei de ieri, lichiditatea de pe piaţa Sibex era din nou una promiţătoare, comparabilă cu cea din primele două sesiuni ale săptămânii. La ora 17.00 se înregistrau circa 1400 de contracte iar valoarea tranzacţiilor se situa la aproape 17 milioane de lei.
După jumătate de şedinţă, cel mai tranzacţionat produs era derivatul pe indicele Dow Jones. Numărul contractelor DEDJIA_RON pe scadenţa iunie era de 474. Indicele american creştea cu 71 de puncte, la 14.441 de puncte. Evoluţia de la Sibex era una corelată cu piaţa americană, unde se înregistrau creşteri, după ce creditorii din euro-zonă au început să caute noi opţiuni pentru Cipru. Investitorii aşteptau de asemenea şi decizia privind politica monetară a FED.
Pe locul secund se afla perechea euro/dolar cu 473 de contracte realizate pe scadenţa iunie. Cotaţia euro câştiga teren faţă de moneda americană, recuperând din terenul pierdut marţi. Moneda unică se aprecia cu 0,50%, la o valoare de 1,29550 USD. Şi pe pieţele valutare externe euro s-a apreciat în raport cu dolarul, revenindu-şi de la minimul din patru luni, după ce a înregistrat cea mai bună creştere din ultimele cinci zile faţă de moneda americană. Aprecierea a venit în contextul în care Ciprul a căutat alternative la planul de ajutorare din partea Uniunii Europene, în vederea evitării unui colaps bancar. De altfel, Banca Centrală Europeană s-a angajat să furnizeze lichidităţi în Cipru, oferindu-i ţării timp să renegocieze un plan de salvare financiară. Creşterea s-a datorat totodată şi speculaţiilor că investitorii ruşi ar putea cumpăra o bancă cipriotă. Tot pe segmentul derivatelor valutare de la Sibex se remarcau 127 contracte euro/yen pe scadenţa iunie, acest produs revenind după multă vreme la un volum considerabil, care-l plasa pe locul trei în topul şedinţei. Euro creştea şi faţă de yen, acumulând 0,91% şi fiind estimat la 123,71 yeni.
Pe segmentul mărfuri se tranzacţiona derivatul pe preţul petrolului, având simbolul DEOIL_LSC. Cotaţia barilului pe scadenţa din luna mai era estimată la 93,21 USD, în urcare cu 0,79%. Numărul contractelor era de 49.
S-au consemnat tranzacţii şi pe segmentul spot, unde au fost transferate 12.529 de acţiuni Sibex. Cotaţia SBX a închis la 0,8 lei, în creştere cu 2,56%.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.