SIBEX Preţul futures al petrolului îşi continuă căderea

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 ianuarie 2015

Prima jumătate din şedinţa de la debut de săptămână de pe piaţa Sibex a fost una neconvingătore, ritmul plasamentelor fiind din nou unul scăzut. La ora 16:45, totalul contractelor încheiate se situa la numai 100, iar valoarea echivalentă tranzacţiilor se cifra la 1,38 milioane lei. Singurele produse tranzacţionate în prima parte a zilei au fost derivatul pe indicele Dow Jones şi derivatul pe petrol.

Pentru Dow Jones, preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (start of day price(-)) calculat de ATHEXClear a fost de 17.806 puncte şi, după aproape şapte ore de la deschidere, simbolul DEDJIA 15C era cotat la 17.604 puncte, în minus cu 202 puncte raportat la acesta. Evoluţia faţă de închiderea din sesiunea anterioară a fost iniţial una pozitivă, în contextul influenţei de pe piaţa futures americană. Totuşi, această direcţie s-a dovedit una fragilă şi a fost pusă serios sub semnul întrebării de deschiderea de la NYSE, care a indicat fluctuaţii nehotărâte, în contextul în care investitorii aşteptau raportări de la companii. Prin urmare, la ora 16:45, cotaţia futures a Dow Jones de la Sibiu aducea pierderi celor cu poziţii pe cumpărare, înregistrând o depreciere de 35 de puncte faţă de nivelul la care a închis vineri 9 ianuarie. Numărul contractelor futures pe Dow Jones scadenţa martie era de 70, iar numărul poziţiilor deschise creştea, conform datelor de la ora 16:45.

Pentru celălalt produs tranzacţionat, identificat prin simbolul OILSC 15B, numărul contractelor era de 30. Cotaţia barilului pentru scadenţa martie se deprecia la 46,67 USD, preţ cu peste 3% mai mic faţă de închiderea precedentă, menţinându-se astfel trendul descendent care a bulversat în ultimele luni pieţele lumii. De altfel, conform unor aprecieri din partea Goldman Sachs, în SUA preţurile petrolului trebuie să ajungă în apropiere de 40 de dolari/baril în prima jumătate a acestui an, pentru a reduce investiţiile în explorările de şist, în condiţiile în care s-a renunţat la ideea ca OPEC să reducă producţia pentru a echilibra piaţa.

(-) "Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17:00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb