Vladimir Putin acuză armata ucraineană că distruge totul în retragerea sa din regiunea rusă Kursk

A.B.
Internaţional / 25 martie

Vladimir Putin acuză armata ucraineană că distruge totul în retragerea sa din regiunea rusă Kursk

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat marţi faptul că armata ucraineană distruge totul în retragerea sa din regiunea de graniţă Kursk, inclusiv biserici şi alte instituţii care aparţin patrimoniului naţional, transmite EFE, care indică cele ce urmează.

'Din păcate, după ce trupele noastre, băieţii noştri, alungă inamicul din localităţi, aceştia distrug obiective industriale şi energetice şi centre culturale', a afirmat preşedintele Vladimir Putin în timpul unei sesiuni a Consiliului Prezidenţial pentru Cultură şi Artă al Rusiei.

Liderul de la Kremlin a adăugat că, chiar şi după retragere, forţele ucrainene 'atacă în mod deliberat obiective de patrimoniu cultural şi centre spirituale' din această regiune care a fost sub controlul armatei ucrainene timp de aproape jumătate de an.

'Recent, armata m-a informat că au plasat câteva zeci de proiectile într-una din biserici înainte de a fugi din localitate', a afirmat Vladimir Putin.

Preşedintele Rusiei a cerut 'anticiparea reconstrucţiei acestor centre culturale' şi a cerut discutarea acestei chestiuni imediat în consiliu, conform sursei citate.

'Sunt sigur că vom reconstrui totul. Le vom aloca resursele necesare. Iar oamenii care locuiesc acolo nu vor fi lăsaţi de izbelişte', a subliniat liderul rus.

După mai bine de şase luni de ocupaţie ucraineană, forţele ruse au reuşit să recucerească oraşul Sudja, principalul bastion ucrainean din Kursk şi continuă încercările de a expulza definitiv forţele ucrainene din această regiune rusă de la graniţa cu Ucraina.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Pai ce te asteptai de la virusul ucigas de la kiev

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Armata rusa nu a fost in stare sa isi apere granitele si nici dupa 6 luni nu au fost in stare sa ii alunge pe ucrainieni. UE si SUA ne spetie cu banbaul Rusia ca sa cheltuim miliarde pe inarmare. Rusia este muci nu mai reprezinta o amenintare.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ukraina are soarta pecetluita.. Ramane cu jumatate de teritoriu in caz fericit…

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5966
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2112
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9532
Gram de aur (XAU)Gram de aur446.9489

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb